Posts tagged ‘criză’
Băsescu. Manual de neîntrebuinţare
Puţintică tămâie de la Biserica „Adoratorilor lui Băsescu”
„Poate fi un guvern condus de Einstein, cu încă douăzeci de Einsteini mititei. Imposibil să rezolve ei criza, pentru că nu este generată de ţara noastră” (aici)
O opinie a d-lui Vântu din 2009 tacit împărtăşită, cu speranţă, de grosul celebrităţilor politice autohtone şi a cercurilor lor financiar-mafiote. „Pe Băsescu nu-l poate dărîma nimeni decât o criză foarte puternică”, mai adăugase vizionarul domn Vântu (un depozit inestimabil de valori al naţiunii, un invincibil, atunci) într-un interviu din Evz.
Evrika! Criza: iată soluţia anti-Băsescu! Catastrofa economică, recesiune, FMI şi vinovatul a toate alea. V-amintiţi? …Asta-l va doborî pe Băsescu! …Cum să scape „aliaţii” o asemenea oportunitate? Plini de avânt, domnii vântu, voiculescu, năstase, antonescu, geoană, patriciu etc şi, cu voia d-tră ultimul de pe listă, ponta, adică pilonii politico-financiari şi mediatici ai opoziţiei de atunci n-au pierdut vremea şi au trecut la ambalarea relelor crizei. În Băsescu! Ghinion: greii din capul listei au intrat ei înşişi în grave crize existenţial-penitenciar- financiare. Iar asta anunţa vremuri periculoase. Venise timpul useleului salvării naţionale a marilor borfaşi creat anume în acest scop patriotic de vizionarul domn Voiculescu, altă mega ex-crescenţă a naţiunii, invincibil şi el până mai ieri. Într-adevăr, spre încântarea lor şi a grămadă de boboreni, a AMP şi urmaşilor ei oengişti, a pastorului varanist gâdea şi a urmaşilor lui ziarişti, ca şi a unor bravi brancardieri politici de pe dreapta, programul guvernamental uselist ieşi la rampă blindat, de sus până jos, cu programe strategice de ieşire din băsescism. Şi dacă România se-ncumetase în 2009 să răzbească prin criza creată de alţii de afară, alegerile din 2012 erau cel mai nimerit moment să se bulucească-turmă într-o criză creată chiar de aleşii ei. Contra lui Băsescu (păi să n-avem şi noi faliţii noştri?)
Nu cred că Băsescu ar fi rămas un anonim în oricare altă societate. Totuşi, nicăieri nu şi-ar fi pus mai bine abilităţile de luptător decât cu adversari de soiul celor de aici. Nicăieri calităţile ca şi defectele sale n-ar fi pus mai izbitor în evidenţă noncalităţile lor. Nicăieri nu-s mai triste sclifoselile de soiul „insul ăsta enervant nu ne merită pe noi, superintegrii, ultracurajoşii!”… Răsturnând spectaculos, în ultimul moment, asemenea penalty-urilor apărate de Ducadam într-un final de campionat antologic, scorul bătăliilor politice fundamental importante pentru ţară din ultimul deceniu, insul ăsta şi-a umilit impardonabil marii duşmani politici. Mari duşmani, mici politicieni. Şi culmea, nu i s-a urcat la cap! Ăsta fiind numai unul din motivele pentru care stârneşte pasiuni uriaşe. Pro şi anti. Dar să nu ne iluzionăm: vizionari a la vântu&voiculescu şi servitorime disponibilă (funcţionari corupţi, suflete moarte cumpărate la kilogram, foşti şoptitori nostalgici după „puterea” lor de altădată”, plagiatori care mişună prin instituţiile patriei) toţi ăştia şi alţii prinşi de vâltoare sunt la posturi! Plini de zel în distorsionarea evidenţei şi neobosiţi în pervertirea percepţiei publice. După chipul lor. Şi spre paguba lor.
O criză pierdută?
CRIZA: o uriaşă oportunitate devenită un duşman feroce? Ar fi putut fi şi altfel? …Pentru a folosi criza ca forţă de conjunctură, România avea nevoie de un premier abil şi de un guvern brici, capabil să gestioneze rapid posibilităţile momentului. O echipă în stare ca, fără să piardă o clipă, să folosească criza ca teren potrivit pentru măsuri dure dar necesare, cu un calendar ferm şi instrucţiuni de aplicare simple şi clare. Ceva care să reaşeze cât de cât, lucrurile într-o societate cu reguli anapoda. Asta ar fi însemnat, în primul rând, evaluarea în regim de urgenţă a averilor şi impozitarea lor fără excepţie ceea ce ar fi evitat nefericitele reduceri de salarii pentru bugetari. Apoi ar fi însemnat absorbirea/investirea neîntârziată de fonduri în veşnic amânatele sau neterminatele proiecte economice de dezvoltare. Totodată ar fi trebuit să intre pe rol programe flexibile, adaptabile din mers situaţiei, cu oferte de ocupare în zonele generatoare de creştere economică pentru disponibilizaţii din zona birocratică. Realizările în care se vede că premierul a prins, totuşi, pulsul crizei reuşind nişte schimbări esenţiale pentru viitor, n-au ajuns, din păcate, să echilibreze dezamăgirea faţă de greşelile, inabilităţile şi posibilităţile pierdute. Măsuri financiare normale s-au transformat în eşecuri răsunătoare precum cazul recent al ordonanţei ministrului Şeitan încurcată-n adevărate proceduri SF! O altă şansă care ar fi putut conduce la beneficii pe termen lung ţării era chiar schimbarea de climat survenită pe frontul politic. Odată cu diminuarea drastică a resurselor, pierderea de „motivaţie” a politicienilor pentru care, până mai ieri, puterea însemna acces la înavuţire fără restricţii a generat şi o pierdere de miză, coborând polemicile publice în execrabile demonstraţii de cinism, lipsă de scrupule şi concurs de invective. Gospodarii furăcioşi ai statului pot însă, liniştiţi să se bucure de „rodul muncii lor”, de conturi, valori şi cuibuşoare de lux, prin Alpi, Brazilia, Florida, Majorca, etc. ca şi prin ştiute şi neştiute paradisuri fiscale. Faptul că, într-o vreme lipsită de busolă, sunt percepuţi ca o calamitate naturală nu-i pune-n pericol. Şi atunci nu poţi să nu regreţi că aceleaşi personaje gregare cu sacii lor plini de fulgi pe post de promisiuni dar gata să suprime orice iniţiativă în beneficiul ţării, revin pe poziţii ofensive. Nu poţi să nu observi că deşi existau toate condiţiile ca propria lor aroganţă şi lăcomie să-i marginalizeze, sunt toţi la locul lor, la fel de tari în parcare. În fine, odată cu orient-expresul de toamnă, avem şi o nostimă declaraţie cu iz de operă bufă dinspre crinul ultimei tabere de vară-anti-Băsescu. Asemenea personajului de comedie fixat mental pe subiectul cu „castraveţii”, defazatul lider al penelimii aduce involuntar, un suflu de oxigen partidului d-lui Boc, numindu-l „umflatura maligna din sistemul politic romanesc (…) care trebuie să dispară”. Un gargarism cu care îl va fi întrecut în neghiobie pe Tăriceanu şi chiar şi pe Geoană, vechiul său partener descalificat pentru prostie nevindecabilă! Tocmai bine venit acum partidului portocaliu, când, înţepenită pe roşu, vremea politică parcă aştepta un curent de toamnă, un zvon de suspendare, o revărsare de venin, ceva, un şuvoi rece s-o clintească. Propulsat de tumorile, nenumărate, din umbra hrebenciucului, vozganianului, chiuariului, etc. ca să nu mai pomenesc de metastazele din stânga şi din dreapta ale bătrânilor fondatori de corupţie de stat, de vadimizare, vanghelizare şamd, politicianul Crin, cel mai flu-flu produs al politichiei autohtone, ajunge (cum altfel?) şi la „castravete”: „Până când vom scăpa România de Traian Băsescu şi de ceea ce se întâmplă astăzi, mesajul meu către PSD e unul paracreştin – «Pace stângii!» …Să fie un semnal prietenos şi pentru partidul oteve de la orizont?…
Dar, dincolo de toate astea, de ce „temutul dictator” o fi lăsat ţara la vreme de criză, pe asemenea mâini? Întrebare, până acum, fără răspuns.
Nesiguranţă
Criza mondială a scos din funcţiune ambarcaţiunile statale cu sisteme economico- financiare depreciate necruţându-l nici pe legendarul „Averoff ship”. Fără valurile crizei ar mai fi rezistat un timp, probabil, dar cu ce preţ? Cu ce preţ, neluat până ieri în serios de competenţii eurobirocraţi, rezistă în prezent chiar Uniunea Europeană? De obicei astfel de efecte dramatice sunt rezultatul unui lanţ de cauze din care, după declanşarea sau consumarea tragediei, se selectează -exact pe acelaşi suport de iresponsabilităţi care a făcut posibile evenimentele, doar ce convine unora sau altora. Rareori se merge pe tot lanţul pentru a se identifica pas cu pas toată istoria catastrofei, a tuturor cauzelor, factorilor favorizanţi şi vinovăţiilor; la fel cum justiţia, funcţională în cazul furturilor mărunte, devine literă moartă, incapabilă şi ineficace în atâtea cazuri de infracţiuni financiare scandaloase şi de răsunătoare crime economice. Dar să rămânem la noi în ogradă, încă departe de zona euro (din fericire). Fără valurile crizei, probabil şi recesiunea economică românească ar fi rămas mascată şi, poate, depăşită. Oricum, risipa deşănţată, scurgerile de miliarde, cum se vede, n-au fost câtuşi de puţin dureroase pentru puzderia de (i)responsabili din trecutele mandate ministeriale; şi nici pentru puhoiul de analişti financiari, politici, militari etc. care ne populează spaţiul media până la sufocare slujindu-şi cu obedienţă sponsorii financiari în dauna intereselor naţiei, de vreo două decenii. Pentru ei asemenea date au importanţă doar dacă pot fi utilizate, nu odată prin contrafacere, în luptele politice şi pentru aiurirea prostimii. Lanţul furturilor şi minciunilor postdecembriste pe cale acum să ne împingă într-un punct nevralgic extrem de dureros a început să fie scos la vedere, verigă cu verigă, din sordida construcţie financiar politică autohtonă abia de câţiva ani; o acţiune de salubrizare pe cât de dificilă pe atât de necesară pentru însănătoşirea statului devine, însă, tot mai riscantă. Din nefericire, înrăutăţirea situaţiei economice pe fondul crizei şi al recesiunii oferă contextul perfect pentru o contraofensivă cu sprijin sindical a partidelor bogate în clientelă penală. Un război greu, de uzură care în condiţiile uriaşei mase de „suporteri” agăţate de acest lanţ al mizeriei devine şi mai greu. Un război susţinut de prea puţini, cum se vede, şi, din păcate, trădat urât chiar de unii din cei angajaţi politic să-l poarte.
CRIZA. MANUAL de INTREBUINTARE.
” Poate fi un guvern condus de Einstein, cu încă douăzeci de Einsteini mititei. Imposibil să rezolve ei criza, pentru că nu este generată de ţara noastră”. Concepţie unanim împărtăşită de grosul celebrităţilor aşa-zis moguliene şi a cercurilor lor politico-financiare.
O miză asociată tot de atunci cu obiectivul înfrângerii actualului preşedinte. „Pe Băsescu nu-l poate dărîma nimeni decât o criză foarte puternică”, spunea zilele trecute domnul Vântu cu un fel de admiraţie. Iată soluţia! Criza!! Catastrofa economică! Inseamnă că are cine să-i vină de hac şi lui Băsescu. N-au reuşit ei cu atâtea eforturi, cu finanţele cât un împrumut pe doi ani de la FMI, consumate vreme de aproape o legislatură? …Cât o criza dinainte de criză?… Uite că se-ntrevede o rezolvare! O chestie externă, cum zice domnul Vântu şi de aceea imposibil de contracarat chiar şi de douăzeci de Einsteini!
„Ai scăpat de om, ai scăpat şi de problemă!”
Nişte vorbe realiste, nu-i aşa? Înainte de dumnealui le-au rostit răspicat şi explicat cu patos, mulţi alţi domni şi doamne. Dar nici ei nu sunt primii! Mai-nainte, istoria le ţine minte, le-a zis Stalin.
Cât despre instrucţiunile de folosire a manualului, aici intrăm în domeniul altor domni, în primul rând al domnului Guşă.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii