Aventuri în grădina de hârtie

Meştere, lasă-te de crime…

„Româncele nu sunt interior posace; doar au rămas zidite, precum nevasta Meșterului Manole, în catedrala seriozității neamului.”, conchide Dan Alexe (Radio Europa Liberă) într-un articol pe tema proastei dispoziţii a femeilor de pe aceste meleaguri constatată cu dezamăgire de un ziarist străin aflat în trecere prin ţară. Nu ştiu câte din ele şi-ar găsi ceva comun cu povestea sau ideea filozofică a legendei la care face trimitere autorul; în sens ontologic, poate, viaţa multora din ele, ar explica dispariţia zâmbetului: a celui vesel deopotrivă cu cel trist, a celui expresiv-comunicativ, ca şi a celui interior. …Şi dacă lipsa zâmbetului care l-a şocat pe străinul atent la aspecte pe care noi nu le mai observăm de multă vreme, înlocuieşte o burka? Sau o feregea purtată inconştient, de spiritualitatea feminină a naţiei? Ne contrazice specia aceea endemică de savante şi politiciene a căror seriozitate, cruntă, reflectă, mai curând, lipsa oricărei urme de spirit. ca şi de seriozitate reală. dar şi râsul profesional al fetiţelor vesele (de fapt, groaznic de serioase). ca şi feminismul agresiv mărşăluind fioros pe tot globul. Dincolo de speciile conlocuitoare, însă, mă întreb dacă există o legătură, genetic spirituală, a tulburătoarei legende cu tipologia femeii obişnuite din spaţiul balcanic. Dacă, dând la o parte anecdotica speculativă, mitul, izvorât din ideea rostului artistic creator al unei crime abominabile, poate avea un efect psihic-cultural în timp. Indiferent de simbolismul-filozofic legat de zbuciumul geniului creator, de sacrificarea pentru artă (a aproapelui, desigur (!)) ficţiunea balcanică aşezată tainic la temelia unui crez creştin-păgân ca şi a al unui pilon literar emblematic acestor locuri pare adânc îngropată  în realitate. Cine ştie dacă plânsul duhului Anei, bântuind prin negura veacurilor, înăbuşit de dangăt de clopote şi de pioase rugăciuni, n-o fi generat şi ceva din aşa-zisul balcanism, din starea de „butoi de pulbere” a locului pe care stă Europa! Sau, mai degrabă, a „curului ei„, cum lucid-jovial o definea Petre Ţuţea.

26 iunie 2011 at 14:51 noradamian 66 comentarii