Aventuri în grădina de hârtie

Impresii şi gânduri dintr-o zi obişnuită de festival

Entuziasmul cuiva care ajunge pentru prima dată în centrul istoric plin de viaţă şi de culoare al Sibiului mă face, în astfel de ocazii, să-ncerc să privesc oraşul cu ochii turistului. Să mă bucur de tot ce văd ca şi cum aş percepe cu o privire nouă, proaspătă, armonia fomelor şi volumelor, impresia de soliditate şi perenitate a întregului ansamblu, frumuseţea detaliilor specifice clădirilor şi amenajărilor stradale, mulţimea teraselor de pe artera principală şi din pieţe. Sigur, nu-mi pot reprima şi o nuanţă critică, mă refer la lipsa de atenţie a unor concitadini, poate şi turişti, pentru menţinerea aspectului îngrijit al locurilor. Dar cu zecile de mii de turişti prezenţi în aceste zile nu-i de mirare. Cu fiecare ediţie festivalul îşi consolidează faima prin inventivitate, diversitate şi rigurozitatea selecţiei artiştilor, companiilor şi reprezentaţiilor alese. Ca decor natural, burgul Sibiului are un rol esenţial în asigurarea atmosferei  magice a acestei sărbători a teatrului la început de vară. Aspect remarcat şi de celebrul regizor Eugenio Barba care, aflat pentru prima dată la Sibiu, într-o conferinţă la centrul Habitus îşi exprimă onoranta apreciere asupra FITS, cu entuziasmul artistului şi profesionistului care a descoperit aici ceva diferit de celelalte două mari festivaluri de top ale lumii teatrale: cel de la Avignon şi cel de la Edinburgh. Mai întâi, cum spuneam, Sibiul, oraşul, îl uimeşte cu frumuseţea sa particulară. Apoi, îl încântă aerul sărbătoresc natural şi modul în care s-a reuşit armonizarea atâtor genuri şi forme teatrale într-un „teatru al teatrelor”. Muzica diferitelor trupe şi orchestre care te însoţeşte pe parcursul întregului spaţiu pietonal, vitalitatea manifestărilor, fie în stradă, fie în sălile de teatru sau în spaţiile neconvenţionale de o mare diversitate şi ele, spune Eugenio Barba, produc o adevărată forţă a bucuriei. Contagioasă, de neoprit, vitalitatea artei generate  în aceste zile aici  învinge pesimismul şi îngrijorările care ne-nconjoară din toate părţile. Poate de aceea spectacolele „fusion” de tipul proiectului Stockholm-Lisboa „Pe diagonală” par „acasă”.  Armonia specială între emoţia impetuoasă, căldura fadoului portughez şi serenitatea nostalgică a întinderilor nordului dar şi cea a ritmurilor antrenante specifice muzicii de sărbători ale celor două  părţi a ridicat în picioare  aseară publicul Thaliei. Patru tineri, doi portughezi şi doi suedezi, modeşti, talentaţi, fermecători, au  fost aplaudaţi minute-n şir  pentru  interpretarea lor încântătoare şi plină de  pasiune.
În drum spre casă, pe ploaie, am dat peste o mulţime de oameni (puteai crede că e miting)  aşteptând să intre în sala unde urma să-nceapă „Visul” cu Dan Puric.  Am văzut „Visul” de două ori, ultima dată în vara lui 2007, la Teatrul Gong, într-o sală cu puţini spectatori, din care o parte au plecat înainte de terminarea spectacolului. Mă bucur că acum, un spectacol de o inventivitate şi o prospeţime unice  a devenit preţuit de  tot mai mulţi iubitori ai artei atât de speciale a lui Dan Puric şi a trupei sale Passe-Partout. Mă gândesc că e vorba şi de altceva, mulţi încep să  conştientizeze nevoia de a rezista prin credinţă şi prin cultură ca şi prin solidarizarea naturală în jurul acestor izvoare de valori. Pare că talentatul, charismaticul actor Puric are capacitatea de a antrena şi motiva în acest sens energii umane de o mare diversitate social-culturală.  M-ar încânta acest lucru dacă n-aş avea o mică îndoială privind simpatiile sale politice.

Nora Damian, pentru „Romedia”

31 mai 2010 at 16:02 noradamian 92 comentarii