Posts tagged ‘dependenţă’
Prezumția de neghiobie
Este mai bine să fii optimist și să te înșeli,
decât să fii pesimist și să ai dreptate. –
Jack Penn
O situație confuză stimulează imaginația; de fapt, mai curând latura ei emoțională. Apar zvonuri, obsesii, temeri, scenarii. Confuzia crește, scenariile se înmulțesc. Se țes cu spor asemenea pânzelor de paingi, din firele unor informații tocate și stocate în timp și a sentimentelor pe care le generează. Negative. De diferite intensități. E aproape o regulă. Oricum, și fără veștile bulversante, nimeni nu se aștepta la bine.
20 decembrie 2012. Guvernul impostor tocmai depune jurământul. Pe rând, ministranţii useliști au jurat că nu fură. Au jurat pe toate minciunile, matrapazlâcurile, prăduielile trecute, prezente şi viitoare. Planificate şi neplanificate. Cu o mână pe Biblie şi cu cealaltă în buzunarul boborului care i-a ales. Și cum sinistranţii, mai toţi, au fost prinşi cu raţa-n gură, mulți socotesc și azi că ăsta e criteriul normal de accedere la putere. Așadar nu-i de mirare c-au făcut prăpăd. Că s-au ghiftuit porcește pân-au ajuns la DNA. Abia de aici s-ar putea schimba ceva din gândirea soldățeilor, devotații fără limite ai unuia sau altuia din zeitățile politice.
Ăsta e aspectul care ar trebui să fie îmbucurător. Mă tem că nu-i cazul. Fiindcă n-ajunge că boborul e prăduit sistematic și manipulat la fel de sistematic de către servii oligarhiei aliate politicienilor, psihic e de mult timp dependent de ură. Un drog vândut de dealeri specializați care din așa ceva trăiesc- gata să slujească la orice stăpân care are nevoie de servicii de-astea. Cum în momente de vrie, cererea crește vertiginos, piața urii înflorește! Un marketing dezgustător prin care denunțarea unui rău e rentabilă doar ca să susțină alt rău, în ascensiune, mai profitabil.
Șansa resolidarizării sociale devine o himeră. Oportunismul și lipsa de scrupule țin loc de valori. Nici empatie, nici conștiința trădării de sine. Nerușinarea e mai tare ca orice detergent. Păstrând proporțiile, situația seamănă cu cea a zecilor de mii de tineri occidentali sătui de mediul în care trăiesc și de cei care o conduc, niște amărâți care se cred breji când se lasă duși de feromonii urii până-n pânzele negre ale ISIS.
Proactivitatea în războiul politic
În aceeaşi situaţie, nefericită, să zicem, unii semeni reacţionează nervos sau agresiv, alţii se dau bătuţi sau rămân impasibili şi prea puţini caută o soluţie pozitivă. Natura răspunsurilor depinde de temperamentul omului şi de formarea sa. Şi nu mai puţin, de a influenţei mediului în care trăieşte. În general, indiferent de situaţie, reacţiile dominante sunt cele impulsiv-afective, cu grad mare de previzibilitate, netrecute prin filtrul libertăţii interioare, a alegerii controlate şi responsabile pe criteriul binelui. Sunt cele generate exclusiv de propria îndreptăţire suveran-subiectivă. O dictatură incontrolabilă a afectelor asupra raţiunii care exclude responsabilitatea. Raportul proactivitate (a răspunsurilor alese pe temeiul efectelor benefice) şi reactivitate (a reacţiilor impulsive cu efecte negative) diferenţiază destine de oameni şi colectivităţi. Îmbolnăvit de nivelul extrem de jos al politicului, reactivismul societăţii noastre actuale seamănă cu al zonelor de război.
Reactivitatea fiind o dependenţă excesivă şi exclusivă de stimuli externi, un mediu social politic bolnav produce, pe acest fond, defensivitate, anxietate, intoleranţă şi agresivitate, în diverse formule de la o persoană la alta. Pe ansamblu, toate astea-s atitudini distructive care se susţin şi se amplifică reciproc. Răspunsurile, ca opţiuni pe criteriul valoric, se răresc, nu găsesc teren, obloanele raţiunii se-nchid, identităţile se colectivizează în rău şi în neputinţă. Se instalează, în schimb, ca la mama lor acasă, manipularea şi confuzia, şi mai ales, ura, ideale pentru intensificarea reactivităţii.
Teoria proactivităţii (care aplicată conştient şi sistematic poate construi individualităţi şi organizaţii) e mult mai dificil însă, de pus în practică în condiţiile de război- fie el şi politic ca acel în care ne aflăm. Fiind de zeci de ani împiedicată de mediul politic să se construiască normal şi durabil, eliberarea societăţii din obişnuinţa reactivităţii e tot mai problematică. Asta şi pentru că “arta războiului e o înşelătorie”(Sun Tzu,”Arta războiului”) în care “invincibilitatea constă în apărare, iar şansele de victorie, în atac”.
Ce se poate face, prin urmare? Ce altceva decât denunţarea înşelătoriei şi demontarea imposturii? Şi cum altfel decât alegând căi total diferite de ale reactivismului, de ale inflamantului „ochi pentru ochi”? Înlocuindu-l cu opţiunea pentru valori şi anticipând proactiv, responsabil, efectele? De ce îşi fac simţită tot mai rar, mai anemic, prezenţa şi influenţa în planul vieţii publice, personalităţi şi organizaţii din mediul social şi politic ca să dea tonul „atacului” responsabilizator, în măsură să surclaseze justiţiarismul reactiv (perdant) şi extremismul radical înainte de a fi prea târziu? Ori, poate, nici n-au existat?
Dezintoxicarea mentală, o problemă de sănătate publică
Eliberarea unor nefericiţi de sub dependenţa alcoolului sau drogurilor se face cu o metodică social-medicală în instituţii specializate dar şi acolo, cu toate eforturile profesioniste, sunt destule cazuri de eşec. Cu tot ajutorul familial sau instituţional, într-o asemenea situaţie, eliberarea din prizonierat e problematică. Lipsei de voinţă şi de conştientizare în evaluarea pericolului dependenţei i se asociază, de regulă, şi rezistenţa individuală la intervenţiile de ajutorare ale apropiaţilor. În privinţa nevoii de dezintoxicare mentală după decembrie’89 lucrurile stau exact invers! Nici n-avea cum să figureze aşa ceva pe vreo agendă publică, cât timp preocuparea prioritară a clasei politice este tocmai producerea de dependenţă faţă de aditivi toxici mentali, concomitent cu marginalizarea celor ce opun o rezistenţă la „rezistenţa” prădătorilor şi diversioniştilor. Organizat profesionist, transferul pe alt nivel, mai distructiv, de degradare spirituală a naţiei, îşi arată din plin efectele nocive. Un program în care raptocraţia autohtonă a demonetizat constant respectul pentru cuvântul rostit public; în care nu pune nici cel mai mic preţ pe exigenţele etice ale electoratului şi nu ezită să arunce-n joc până şi apelul la valori (respect, bun simţ) inclusiv citate creştineşti ducând ipocrizia dincolo de limite; fără să trezească silă şi dezgust. Nici nu-i de mirare după atâtea „strong substances” turnate în mintea unei bune părţi ai acestei naţii nefericite; cu linguriţa, cu biberonul, cu damigeana! Coabitarea televiziilor foştilor securişti cu alţi jefuitori şi profitori ai resurselor naţiei într-o fortăreaţă statală pervertită politic a devenit astfel „realitatea” zilei. Ce fundătură pentru „libertate”! Mai bolnavi decât cei intoxicaţi, otrăvitorii au reuşit să-mpingă societatea într-un punct extrem de primejdios. Cu excepţia a doi, trei jurnalişti, a câtorva politicieni şi a unei mâini de „golani” din pieţele blogosferei libere de mogulism, prea puţini par conştienţi că, nicicând amorţit, sindromul suspendării prin puciul parlamentar din mai 2007 a uneia din Românii devine mai virulent ca oricând! Generate de instinctul de apărare a prăzilor obţinute prin rapt, noxele florilor otrăvite bântuie porcin şi ameninţător prin spaţiul cotidian în care mai trăim liber, doar respirând prin filtrul bunei noastre credinţe.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii