Posts tagged ‘destin european’

România din remorca usele

În cheie uselistă, apelul prin care dl. Dobriţoiu cere preşedintelui suspendat să nu apeleze la armată nu-nseamnă decât că ei sunt capabili şi de asta! Adică de a folosi forţa pentru a-şi feri puşcăriabilii de a mai avea parte de o păţanie ca a lui Bombo! Să fi uitat românii că pentru a pune mâna pe ţară slugoii ceauşişti  şi-au împuşcat în ’89, în uralele lor, în zi de Crăciun, iubitul conducător? Că şi-au legitimat „revoluţia” trimiţând la moarte mii de români, de tineri nevinovaţi, şi că şi-au consolidat apoi „legitimarea” prin agresiunile minereşti în care au pierit şi au fost schilodiţi ori au scăpat cu fuga, peste hotare, alte mii de români? Că după ce au băgat democraţia cu bâtele-n România  în câţiva ani au pus mâna pe tot ce-au poftit? Cu voturile românilor cumpăraţi ori băgaţi în ceţuri de media securiştilor prădători nici n-a fost greu. Câteva mii de nelegiuiţi au furat destul în câţiva ani ca să-şi fondeze România lor. Într-o societate de tip occidental ar fi fost închişi pentru un secol! La noi tocmai ei, tâlharii, fac legi, atacă instituţiile, dau lovituri de stat, ca-n no man’ s land! …Să le mai stea cineva-n cale? … Cine, UE? Şi cine, „dictatorul care a furat flota„? …Faptul că n-au reuşit să-l facă marţi pe piratul rebel care renunţase la imunitate cu toată  justiţia de atunci a lu’ Stănoiu, a rămas o mare „neîmplinire” pentru gangsterimea parlamentară. Oricum, au ţinut la-ndemână refrenul. Conform manualului de tâmpire securistică dinainte de ’89, tehnic, aşa se fixează calomniile în creierele spălate. Şi după ce au ajuns atât de tari, după ce şi-au adunat în remorcă o gloată atât de tembelizată, acum că justiţia s-a pus pe picioare şi adună gherţoii cu năvodul, ce să mai aştepte? Să se mai lase blocaţi de preşedintele din „Mihăileanu”? S-o mai rabde pe Monica Macovei după ce  i-a scos din sărite cu DNA-ul, ANI, cu tăria ei fenomenală?  Şi-n definitiv, cât să-i mai suporte pe cei care nu-s cu ei? Inclusiv diaspora, cea care refuză să urce-n remorcă? N-au strâns destui trădători ? N-au moştenit ei  averea ţării? Nu le-a lăsat Împuşcatu’ şi un bobor pe măsură, atât de uşor de îmbrobodit cu fularul lui năstase încât nu mai distinge realitatea trăită de pseudorealitatea fabricată de propaganda penalilor?

Lovitura în curs care vrea să curme destinul european al României ne va costa fără-ndoială pe toţi. Îi va costa şi pe fiii şi pe nepoţii noştri. Dar neîndoielnic, cei mai loviţi vor fi la trezire cei pe care-i doare exclusiv, bănuţul. Hăulitorii din remorcă. …Europa? Stea pe fundul ei, nu să ne dea lecţii! Ce  justiţie? Ce instituţii? Ce universităţi de prestigiu? Ce respect pentru credinţa şi valorile neamului? Punguţa! Vai, şi ce goliciune o aşteaptă! Dar pân-atunci, bobor uselist, umple lada cu provizii. Şi hai cu refrenul!

14 iulie 2012 at 16:05 206 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.328 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.456 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.328 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: