Aventuri în grădina de hârtie

Conferinţă pro-capitalism

Satiră cuminţică

În sala mică de conferinţe a hotelului Gold-Mania Corporation se fac aranjamentele de ultimă oră înainte de a începe o consfătuire privată sub patronajul primului ministru, pe probleme economice.  Se reglează luminile, microfoanele, se aşează la distanţe egale, scaunele. Pe masa lungă dintr-un cap în celălalt al încăperii, participanţilor (oameni de afaceri români şi vreo doi invitaţi din afară)  li s-au pregătit, în afara obişnuitelor cărţi de vizită şi mape, tăvi cu cozonac ardelenesc şi sticle cu apă plată „Bucovina”.  Apar, pe rând, invitaţii, jurnaliştii şi-n cele din urmă premierul.

Primul ministru (plin de importanţă, rotindu-şi ochii asupra invitaţilor şi a camerelor de luat vederi aţintite asupra sa )
– Bine-aţi venit, Welcome! Domnilor! în calitate de prim ministru al acestei ţări, de politician şi de potenţial om de afaceri am organizat acest eveniment fiindcă socialismul a ajuns la fundul sacului, domnilor! Avem nevoie de capital. Din pământ, din piatră seacă, trebuie scos grabnic de undeva, altfel, după dezastrul lăsat de Băsescu, n-o mai scoatem la capăt. Opiniile exprimate aici vor fi mediatizate, procesate şi folosite în strategia de asigurare a independenţei sub toate aspectele. Personal, mă interesează mai mult cea juridică.  Avem noi programe, am pus la punct noi proiecte, am reaşezat taxele pe baze comerciale rentabil- productive dar acum ne izbim de zidul opoziţiei şi nu reuşim să le punem în practică. Vă cer sfatul, vă aştept cu idei  proaspete, bănoase, de care, repet, ducem lipsă  în acest moment…   Aşadar, aveţi cuvântul!

Un domn serios din stânga premierului face semn, nerăbdător, vrea să vorbească.
– Borfaşu Ion mă numesc, deţin o magazie şi trei stâlpi proprietate personală de care am nevoie pentru demararea unei afaceri comerciale cu electricitate. Am făcut planul de afacere şi cererea de finanţare pentru bani europeni. Dacă guvernul mă scuteşte de taxe, acceptă să-mi fie partener şi câştig, jur că n-o să rămân dator….

Premierul dă să intervină, însă un ins ciugulind dintr-o felie de cozonac i-o ia înainte (nu se prezintă)
– Domnule premier, mă iertaţi, da’ de ce zid al opoziţiei vorbiţi că io nu-l văd nici cu binoclul!?  Doar dac- o fi ăla de la Cotroceni!… Că-n afară de ciumpalacii care pierd de săptămâni de zile vremea pe străzi şi de nişte cârcotaşi, majoritatea anonimi, care se agită prin on-line, în rest, nu văd nici o opoziţie! Nimeni nu vă stă în cale… Ori nu cumva, v-aţi gândit că-i lumea cam posacă pe aici şi aţi dat-o pe glumiţe…

Rumoare la masă, atmosfera se mai dezgheaţă un pic, câţiva invitaţi izbucnesc în râs. Premierul face o grimază acră garnisind-o cu-n zâmbet forţat.
–  Sper că n-avem şi infiltraţi pe aicea, microfoane ascunse, că-n ţara lui Băsescu nu-i de mirare!  Noi suntem socialişti, domnule…  da’,  fiindcă dreapta nu le are cu capitalismul, îi ţinem locul. Adică suntem şi stânga şi dreapta. Deci construim un capitalism socialist …Haideţi, că v-ascult!  Dumneata de colo, voiai să ne spui ceva…

Toate privirile se-ndreaptă spre un mustăcios gras cu un lanţ de aur peste cămaşă.
–  Mein Name ist Uve Schön Fronius. Und es ist meine Frau (Trude, ridică-te meine liebe, să te vadă herr premier!)  Vrei bănuţi, domnu’, nu? Că de-aia ne-ai chemat pe noi şi nu pe Dan Diaconescu ori pe Gruia din poveste. Păi cu noi ai dat lovitura, Herr! Trude ist free artist în Hamburg, cântă jazz-manele, opera-manele, rock-manele, ce manele vrei dumneatale, că io-s impresarul ei, io-i fac program. Facem turnee, nemţii ne iubeşte, francezii ne iubeşte, europenii ne iubeşte… Aranjează-ne matale ceva concerte guvernamentale la Expo, că de adus lumea ne ocupăm noi!

O voce amuzată din partea opusă:
– Bă, Herr Schochon, nu eşti cumva, din Târgu Frumos? Ăla cu armonica, de-ţi spuneam Făt Frumos din gară, că făceai turnee şi atunci, adică naveta prin vecinătate…  Odată ţi-am pus doi lei în pălărie, ai uitat? Pe urmă ai dispărut şi unii ziceau că  te-au văzut prin metroul parizian…

– Am notat, îl întrerupse premierul, mergeţi, domnu’ Fronius, cu un CV şi nişte înregistrări la secretariat o să vă preia un consilier muzical. …Altcineva?…

Îşi aţinti ochii undeva, în capul opus al mesei.
– Ehe, părinte, nu te prezinţi şi mata cu ceva, că biserica e cea mai capitalistă afacere socialistă, ştie oricine! Şi că nu prea ajutaţi nevoiaşii… Nu vă ruşinaţi, Sfinţia Voastră, aici sunt numa’ oameni de afaceri. De la fiecare lumânare vândută, un bănuţ se duce…  Unde se duce? Sfinţiile Voastre ştiţi mai bine, io nu vă-ntreb…  Da’ dacă tot v-am făcut cu catedrala neamului vrem şi noi ceva  în schimb. Tot pentru neam…

7 noiembrie 2013 at 14:57 noradamian 10 comentarii