Posts tagged ‘farsori’

Machiavelescu

Atins prin mijloace murdare, scopul nu va aduce binele nimănui, niciodată. Chiar dacă durează un timp, chiar dacă dă iluzia unei victorii, pe termen lung e sursă de devalorizare socială sub toate aspectele: politic, cultural, economic…  Implacabilă lege, ca  toate legile obiective, ca destinul unui trufaș, a celui prea plin de sine ca să-și dea seama că nicio minciună nu-i e de folos nici lui, nici binelui public. O caznă prostească asociabilă mitului lui Sisif. Machiavelismului de rit ipocrit care buruienește endemic prin părțile astea (nu doar în viața politică) nu-i face față nicio construcție socială durabilă. În cele trei decenii în care România s-a tot învârtit în rezervația dosnică unde au plasat-o „patronii revoluției” până a ajuns aproape de unde a plecat, trezindu-se mai săracă și mai dezorientată decât a fost vreodată, ar fi trebuit să fie clar că soluțiile imorale&amorale compromit nu doar scopurile ci și pe cei care le folosesc. „Ia-te bine cu nărodul (ori norodul) până treci podul”. Numai că podul cu nărozi se dărâmă de fiecare dată și apele îi aduc de unde au plecat. La fel de proști. La fel de idolatri. La fel de loiali acelorași lideri duplicitari. Nu ne-am procopsit măcar cu unul care să fi condus țara spre un bine durabil. Momentul singular al demarării unor reforme vitale prin cooptarea micului grup reformist în partidul președintelui Băsescu a dispărut în neant, anulat fiind de politrucismul găunos al aparatnicilor ceaușiști incompatibil cu astfel de „obrăznicii”. Pentru viețuitoarele de stirpe fesenistă, un proiect statal în care cetățenii se implică, se simt respectați și utili e de neconceput. Primite cu entuziasm de fani, soluțiile imorale, atât cele declarate fățiș, cu cinism, cât- mai ales-  cele ascunse care ies la iveală mai târziu, i-au permis descurcărețului prezident să mai rămână la putere însă l-au ajuns din urmă după ce-a predat mandatul. Cu justiția-n „coastă”,  fostul rebel s-a răsucit cu 180 de grade (baletând puțin dreapta-stânga pentru a rămâne în atenție) dărâmând tot ceea ce susținuse în cele două mandate, cot la cot cu cei care, pentru a-și salva libertatea&furăciunile, se întrec în distrugerea statului.

Să nu uităm că, pe traseul post 89′, îmbâcsit de înșelăciuni distrugătoare, am votat nu odată, cu bună credință, politruci farsori, iluzionându-ne că prin ei, prin răul mai mic, vom scoate țara din stabilimentele roșii clonate sub diverse nume dar cu aceiași acționari via pcr&securitate alias fsn&servicii travestiți în salvatori! Până și actualul președinte, acum, din fericire, pe aceeași undă cu cei care apără independența justiției, apartenența la UE, a fost lansat în politica mare tot de USL, în 2013, prin crin antonescu, coechipierul buimac anti-UE al lui geoană… Dacă s-a desprins total de matcă, nu putem fi siguri acum, multe lucruri ies la iveală abia la încheiere de mandate; e sigur însă, că, pas cu pas, l-au curățat de prerogative. Priviți-i pe cartoforii politici care, simțind că dictatura lui daddy se surpă, dau năvală în scenă, precum dom profesor Brucan în ’89, ca să fie văzuți și auziți de „stupid people”… Priviți-i cum se ciorovăiesc, cu câtă nerăbdare și nerușinare fac trocuri murdare pe sub tejghele- dottore mitomanu paravanul lui Ghiță fugaru, Kkrău- trezindu-se din somn ca să-și preia gașca, cataramă, cu pretențiile lui de securist parvenit, Sulfina, turnătoare de ultimă oră la presa de partid, Tăricică multi-răzgândeanu -sponsorul sperjur al adevărului. Cu mațele încă încurcate, Mefistofelix face și el ce poate. Plus invitatul de onoare, special guest Băsescu Traian cu mâna la nas…  mai lipsește Nutzy în fruntea unei armate de băștinași costaricani, s-o execute definitiv pe Kovesi, să-și bage partidul în gentuța vuitton și să se-nscăuneze președintă.

Machiavelescu nu-și va da niciodată binele din mâna lui pe cel al țării de pe gard.

Publicat în ediția tipărită a revistei „Kamikaze” nr. 23, 6-12 iunie 2018

30 mai 2018 at 17:04 7 comentarii

Planeta furtunilor

Se fac bani din nenorociri? Oho, poate mai mult decât din orice altceva. Acum mai mult ca oricând. Războaie, migrații, epidemii, tulburări climatice etc; pentru prea mulți adoratori de vază ai „Vițelului de aur”, asemenea „oportunități” sunt „mană cerească”.

Imaginați-vă că din cauza unor farsori care au deturnat bani europeni s-ar sista toate acordurile &măsurile operaționale&fondurile de coeziune sau alte secțiuni destinate finanțării de proiecte pentru țările UE. (justificat, nu?) Asta ar echivala cu desființarea UE. Am asista la declinul rapid al unor state. Ar intra în derivă întregi zone geografice.

Imaginați-vă că din cauza unor farsori pică toate înțelegerile pe tema măsurilor stringent necesare pentru reechilibrarea climatului, deși accentuarea galopantă a dezechilibrelor din natură e o realitate care nu poate fi negată decât de niște năimiți&ideologi fanatici. De fapt, nu trebuie să vă imaginați, asta se întâmplă prin ieșirea SUA din acordul semnat la Paris. Vor intra în derivă întregi zone geografice.

Farsorii trebuie scoși din joc nu folosiți ca pretext pentru deal-uri cu efecte dramatice pe termen lung. Mega-interesele politico-financiare nu țin cont de interesele vitale ale locuitorilor planetei de azi și de mâine. De aici esența răului pomenit mai sus: a socoti nenorocirile oportunități de greblat bani e calea cinică spre dezastru global. A avea un acord înseamnă loc de comunicare. O șansă. A te lipsi de el înseamnă alegerea fără scrupule a terorismului climatic în care își vor duce viața generațiile viitoare.

Altfel spus, după ei potopul. Potop după potop…

6 iunie 2017 at 11:04 4 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.327 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.456 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.327 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: