Aventuri în grădina de hârtie

Ieșirea din zodia monstrului împăiat

Aniversarea unui sfert de secol de la răsturnarea regimului Ceaușescu coincide, de parcă era programat, cu sfârșitul epocii Iliescu. Și, totodată, cu al „onoarei” partidului său trecut prin numeroase operații de rebrenduire „salvatoare” pe măsura creșterii rapacității sale. Dacă încă n-am isprăvit cu decontul ceaușismului, e pentru că asta nu se putea face fără decontul integral al iliescismului. Nu e vorba numai de păcatele fondatorului ci, mai ales, de roadele crimelor și minciunilor haitei invazioniste prin care s-a instalat regimul corupției, roade otrăvite cu care au fost hrănite două generații. Lucruri dezvăluite în timp dar văzute abia acum în toată amploarea parcursului lor. Ajuns un monstru, cum îl apostrofează până și titularul de onoare, vedem acum partidul salvator de hoți prăbușindu-se sub el însuși, tot în decembrie, după un sfert de secol de impostură, exact înainte s-ajungă un front totalitar. Spre trezirea acestei societăți. Miracolul, dacă se poate spune asta, a fost înfăptuit însă, prin oameni. E efectul unui deceniu de luptă infernală pentru scoaterea statului și mai ales a justiției, din rețelele corupției, război în desfășurare și acum. Fără cei câțiva care nu s-au lăsat învinși de armata și arsenalul uriaș, aparent inepuizabile, ale monstrului și nici chiar de propriile greșeli, n-ar fi fost posibil „miracolul”: victoria a milioane de concetățeni, dintre care mulți nu mai credeau că țara lor va reuși să iasă din sărăcie, înstrăinare și rușine. Am putea respira ușurați dar încă e prea devreme. Premierul e tot în vitrină și, deși a-nceput să semene cu un elefănțel împăiat, tot prin el se taie bonurile de masă…

După o atât de lungă politică a abramburitului, a guvernării în regim permanent de urgență dedicat propășirii castei, a șuntării instituțiilor statului prin manevre aprobate de aceleași instituții prin consemn de partid, odată cu schimbarea de la Cotroceni, s-ar zice c-a venit, în fine, vremea rânduielilor normale. Am putea respira ușurați dar, repet, e încă prematur să ne bucurăm. Nu să și sperăm. Motivat! Nu atât la ce ar trebui schimbat de noul președinte (mult prea dependent de o încropeală politică înrudită primar cu familia monstrului) ci apreciind, în perspectivă, circumstanțele victoriei sale. Evaluând maturitatea surprinzătoare a unui electorat care, odată cu votul, și-a clamat și așteptările. Mult peste ale altor alegeri. De aceea, amendarea instantanee a intenției (chiar zvon fiind!) noului decident în ajunul instalării sale la Cotroceni de a-și mobila cancelaria cu figuri compromise e un semnal pozitiv. Pe de o parte, arată că electoratul care l-a investit cu încredere nu e dispus să accepte dublul limbaj, pe de alta, ar putea fi și un ajutor dat noului președinte, oferindu-i motivația eliberării de sub unele restricții partinice păguboase (în măsura în care el însuși ar vrea acest lucru)

1 decembrie 2014 at 11:22 noradamian 136 comentarii