Aventuri în grădina de hârtie

Prima şi ultima putere în stat (2)

… Citind articolul lui Joseph Salerno am avut senzaţia că e vorba de un studiu de caz pe societatea noastră din ultimii douăzeci de ani! Recitindu-l, mi-am dat seama ca realitatea postcomunistă stă mult  mai rău! Statul şi-a „restaurat” deliberat moştenirea cu o imaginaţie care o depăşeşte mult pe a noastră, pentru a reorganiza noua societate în mod abuziv si imoral. (O imoralitate şi o lipsă de scrupule cu adevărat inimaginabilă!) Un scop oneros pentru care era esenţial să-şi menţină funcţia asistenţială din tiparul  birocratic socialist, asta fiind stratagema de liniştire a grosului populatiei pe parcursul derulării procesului dificil de devalizare angro a economiei şi, în general, a tuturor resurselor nemuncite (inclusiv a celor de proprietate intelectuală, de invenţii şi studii de cercetare din diverse instituţii) Un  proces controlat, permanent, legalizat în măsura în care era nevoie (şi era!) derulat fără întrerupere prin instrument birocratice adaptate în scopul  redirecţionării de capital public în seifurile private ale clientelei politice. Proces care s-a intensificat exponenţial atingând amploarea maximă în vremea guvernului minoritar penelist susţinut de PSD când a şi fost întărit cu forţe media atrase în războiul pentru acapararea resurselor. Calmarea deturnărilor (putem liniştiţi să le spunem fraude) după alegerile din noiembrie pare a face posibilă în prezent o reaşezare şi simplificare a colosului supraponderal cu picioare de lut!  O structură care opune însă, rezistenţă la schimbare pe măsura utilității ei  pentru structurile politice cu care a făcut o simbioză reciproc avantajoasă.
„O structură birocratică tinde să crească ca un organism viu. Englezul Parkinson a calculat că o birocraţie creşte-n medie cu 5% anual chiar dacă nu are nimic de făcut: Acest 5% va produce noi regulamente şi proceduri. În cincisprezece ani se dublează”  (http://leadercomunications.com)
Apoi, cum se ştie, în orice structură ierarhică intră-n joc principiul lui Peter care spune că „fiecare individ va fi promovat până-şi va atinge nivelul propriu de incompetenta”.
…Iar incompetentul, spune acelaşi Parkinson, va ascunde propria incompetenţă prin mărirea competenţelor: alte sarcini, alte responsabilitati, noi regulamente, noi funcţionari, desigur, care să se ocupe de ele. In spatele acestora rămâne nerezolvată „problema originală” ascunsă-n vraful de hârtii sau fişiere! Fiecare funcţionar, cu cât e mai incompetent(şi mai corupt) cu atât va avea pretenţii mai stricte privind competenţele si moralitatea!
Efect vizibil:  Orice dezastru e apărat prin invocarea legii.
Cum ruginătura birocraţiei autohtone nu se lasă sau nu e lăsată să se dezţepeneasca din incompetenţe, năravuri vechi si mânării  mizere, hai să ne mai lăsăm puţintel imaginaţia să-şi facă de cap! Să fluierăm a pagubă după funcţionărimea rămasă pe drumuri, boschetari pribegi rătăcind  în  devălmăşie departe de hârţogăraie şi de fişiere! Pe urmă, revenind în realitate, să-ncercăm să-nţelegem acest rău necesar legat de existenţa societăţii, numit birocraţie! Să cerem factorilor politici guvernamentali  să-l reformeze pe monstru, să-l opereze de tumorile groteşti, parazitare! Şi nu numai pentru că suntem sătui până peste cap de incompetenţa şi corupţia birocratică care ne degradează accelerat mediul în care ne e dat să trăim, ci şi pentru că în acest stadiu, afectează până şi propriul dumnealor  confort politic.

29 aprilie 2009 at 18:47 noradamian 47 comentarii