Aventuri în grădina de hârtie

De la un duel la altul: spectacole burleşti

Când au apărut cei doi protagonişti ai spectacolului „Duel”, un muzical-burlesc al unei companii pariziene (Teatrul Trevise) pe scenă, la Thalia, duminică, 5 iunie am socotit că va fi ceva uşurel de tot, ca o băutură răcoritoare într-o seară de vară, spectacolele burleşti de acest fel nefiind o noutate. Dueliştii, un pianist şi un violonist, muzicieni virtuoşi, ne-au plimbat cu o plăcere indescriptibilă timp de o oră şi douăzeci de minute prin toate genurile muzicale, de la Bach la Beatles, de la Prokofiev la Santana, toccate, cantate, muzică lăutărească, rock, jazz, nu ştiu ce n-a fost. Surprinzătoare, venite dintr-o lume a imaginaţiei şi bucuriei, gagurile curgeau unul din celălalt, sala râdea-n hohote fără oprire. Muzicienii se jucau, natural, parcă improvizau, parcă erau singuri, doar ei cu instrumentele şi cu o poftă nebună de cântat şi de joacă. Când pianistul presără două, trei vorbe româneşti în spectacol, mi-am zis că asta face parte din „marketing”. Dar Paul (îi plăcea să spună din când în când că-l cheamă Paul) era român sadea, am descoperit mai târziu pe internet. Nici ce pot eu povesti aici şi nici filmuleţele muzicale nu redau decât într-o măsură infimă ce s-a petrecut pe scenă. Personalizând personaje insolite sau în roluri de diverse obiecte, instrumentele, şi ele, participau la spectacol. Violoncelul devine fata din poveste de care se-ndrăgostesc amândoi. Rivalul, Laurent Cirade câştigă (o dă gata cântând „Say you, say me” într-o manieră tulburătoare). Paul suferă, dar rămâne acelaşi om de nădejde, sărind să-şi ajute prietenul după ce din „relaţie” se naşte o vioară! În pamperşi, plângăcioasă, probleme, cei doi nu ştiu cum s-o adoarmă. Când, în fine, reuşesc, bufnitura capacului de la pian produce alte inimaginabile drame. Atmosfera se schimbă, muzicienii-killeri sunt în preerie, trag cu armonicele din cingătoare, apoi, flămânzi, pun la „proţap” vânatul: violoncelul! Numai canibalismul mai lipsea, dar se-ntâmplă şi asta. Trezit din somn, Paul scapă cu piciorul netăiat lămurindu-şi sălbaticul coechipier că ferăstrăul are alt rol. Convertit, canibalul interpretează cu duioşie, la ferăstrău, o piesă sfâşietoare.


Asociaţiile , comparaţiile cu spectacole de gen, mi-au adus din primul moment, în minte filmele cu fraţii Marx: Chico, Harpo, Groucho, Gummo si Zeppo, din vremea când la Holywood se turnau primele filme cu sonor, genialii comedieni-muzicieni care au propulsat comedia burlescă, în teatru ca şi-n film, în lume, la înălţimi greu de atins. Mare admirator al creaţiilor fratilor Marx, Salvador Dali are o întâlnire la Paris, în 1936, cu Harpo Marx. La scurt timp, de Crăciun, Harpo primeşte un cadou, o harpă cu corzi din sârmă ghimpată din partea excentricului pictor. Iar în 1937 îl vizitează-n California pentru a le propune fraţilor Marx, un scenariu de film.

7 iunie 2011 at 11:37 noradamian 87 comentarii