Aventuri în grădina de hârtie

Profesionişti şi artizani

Din când în când profesionişti ai scrisului pun în discuţie rostul blogosferei. Cei mai mulţi o văd ca o formă underground de socializare şi de relaţionare, uneori şi culturală (în sens general) alţii o văd ca pe un mod de subminare a statutului şi poziţiei scriiturii consfinţite prin criteriile de breaslă şi cele de marketing. De pe poziţiile lor de consacraţi au, fără îndoială, dreptate. Numai că profesionismul în blogosferă, deşi foarte important, are „un stand limitat”. iar adevăraţii profesionişti ai scriiturii simt ei înşişi nevoie de ieşirea din rutină. de dezgheţ. de reîncărcarea cu energie creativă de la izvoarele gratuităţii. prin care îşi pot regăsi mereu înnoit, spiritul. De aceea, mă gândesc, artizanul, cel care aduce prospeţimea şi aventura în locul rutinei, are indiscutabil un rost anume. Când spun asta mă refer la cei ce se bucură de binecuvântarea nevăzută, neştiută, poate, a spiritului gratuităţii de care vorbeşte Noica în „Mathesis şi bucuriile simple”… „Mă gândesc câteodată”, spune Noica „la soluţia pe care ne-o oferă ataşarea de marile probleme. Prezenţa lor nu te consumă niciodată. Sunt atât de vaste, încât te uiţi pe tine în ele. Febra ta dureroasă de până atunci, ca şi febra ta plăcută, dureroasă încă, cedează. Marile probleme se discută cu patimile înăbuşite. Nimic nu te angajează-n ele. Moartea vecinului tău te doare. Moartea cosmică are ceva grandios, în faţa căruia fiinţa ta încetează a mai avea orice veleitate. Iată atunci, că pot să mă păstrez. Iată un mijloc de a mă cantona în virtualitate.(…) Dacă suflă vântul mai cu putere, te mişcă din loc. Dar mişcarea grandioasă a pământului te lasă-n pace (…) Dacă vrei ca viaţa să nu te obosească (…) dacă vrei s-o ocoleşti ca să fii liber, ca să fii tu- pierde-te în marile probleme sau cheltuieşte-te în micile aventuri.(…) Micile aventuri sunt mai ales actele gratuite. Gratuitatea e printre singurele valori de viaţă suportabile, realizabile fără durere, practicabile fără consumaţie efectivă…  Ceva ce are nevoie doar de <încrederea ta>”, spune filozoful.
…Oare  şi de încrederea mea? Și a multor altora? aşa vreau să cred. că „artizanatul” nu e scutit de riscul de a se osifica, de a îmbătrâni rămânând captiv imaginii din tinereţe, nu-i mai puţin adevărat. Riscul dispare, însă, când locul bucuriilor deşarte  e luat de cele simple.  Atâta vreme  cât aventura vieţii reale ca şi a celei virtuale e sub semnul gratuităţii. Adică, înainte de orice altceva,  să credem că putem contribui cât de puţin la (re)însufleţirea acestor valori.

21 septembrie 2009 at 13:23 noradamian 315 comentarii