Posts tagged ‘gâște’
Gâștele dichisite ale tușei Floare (2)
Istorioară inspirată din realitate
(prima parte aici)
Când ieși în ogradă, baba Floare crezu că are vedenii. Vai de mine! Își făcu cruce după cruce, tremurând. Gâștele ei albe ca laptele cum n-avea nimeni în sat zăceau moarte. Poate de la zațul de vișinată să i se tragă, că băuse tot ce mai rămăsese pe fundul damigenei. Nuuu, nu-i de la vișinată, e pedeapsă de la Cel de Sus. Pedeapsă meritată! Că, de zgârcită ce era, n-ar fi dat nici o pasăre pentru ospățul de duminică.
– Nu-s toate moarte, tușică, uite că alea două mai mișcă, o liniști Getuța de peste gard. Nu te mai văicări că-s numa’ bune de supă și friptură, o să vezi dumneata, c-o să-ți pupe mâna toți la nunta aia. Și chinezii…
Baba Floare așteptă să se întunece ca să n-o râdă lumea, le băgă una câte una în bucătăria de vară și se apucă să le ciupere, înainte să înțepenească săracele! Două perne de puf, măcar, să-i rămână. Când le văzu așa golașe, fără pene, simți o sfârșeală la inimă: era o criminală. O apucă plânsul. Le lăsă acolo, pe un preș, cu gând să le taie dimineața, adună puful într-un sac de iută, și se duse la culcare.
Nea Gheorghe avusese dreptate. Miercuri la prânz, Breaking news: primarul anunță că tocmai semnaseră cererea în Consiliu, să li se trimită alt preot în sat. Urgent! Miercuri seara, când damigeana cu țuică bătrână se golise de tot, gospodarii știau bine ce au de făcut. „Vor nuntă de comedie? N-au decât! …Să-și facă, dar nu la biserica noastră. Că nu-i a lor, e a satului”.
– Tușă Floare, unde ești, nu te-ai trezit încă?
Getuța mai să sară gardul. Gălăgia de la biserică se întețise, răzbătea până aici…
– Tușicăăăă, hai iute la biserică, bai mare, nici nu știi ce pierzi! Căpoșii satului au pus lacăt la biserică și un drug de fier pe ușă. Primarul, consilierii și ăia trei proprietari de pensiuni din gașca lor n-au mai avut ce face, au plecat înjurându-i de cele sfinte. Iar Duțu și Paulică al meu erau cât pe ce s-o încaseze. Dacă nu-l lasă pe părintele Avram, închisă rămâne. Scoală-te, Tușică, uite că și gâștele ți-au înviat!
Flămând, purcelul se văita în coteț, nemâncate și ele, păsările făceau zarvă. Iar din bucătăria de vară se auzea gâgâit de gâște de parcă intrase vulpea peste ele. În sfârșit se trezi și baba Floare. Ieși buimacă din casă în cămașă de noapte și se luă cu mâinile de cap.
În fața bisericii, parcul prinsese contur încă din zilele petrecute de 
chinezi în sat. Oaspeții se simțiseră bine, nu păreau deloc deranjați că nunta tradițională dispăruse din program. Erau încântați de oameni, de sat, de împrejurimi. Iar țuica bătrână din clondirele lui nea Gheorghe de la pensiune era grozavă. Dar cea mai plăcută surpriză fusese pentru ei întâlnirea întâmplătoare cu un cârd de gâște îmbrăcate cu vestuțe colorate, cu motive populare. Nu mai pridideau cu fotografiatul. Fiecare vestuță avea alt model. Așa ceva nu mai văzuseră nicăieri. Era nevoie de un parc acolo. Satului ăstuia cu oameni atât de inimoși, i-ar fi prins bine o donație pentru asta, au decis pe loc chinezii. Și vor veni și la anul, convinși că sătenii ăștia năstrușnici mai au și alte idei…
Gâștele dichisite ale tușei Floare (1)
– …plus bani pentru renovarea bisericii, poate și pentru părculețul din față… Ar fi păcat să ratați așa o pleașcă, își încheie mesajul trimisul de la județ.
– Așa-i maică, ar fi bine să ajutăm biserica, că și biserica ne ajută… Baba Floare își făcu câteva cruci și, înainte de a ieși, băgă niște bănuți în cutia milei.
Sătenii, însă, nu păreau convinși. Mai zăboviră un pic la poarta bisericii sperând s-apară preotul. Popa Avram întârzia, cine știe ce mai avea de vorbit cu omul de la partid, așa că nu mai pierdură vremea și se împrăștiară care încotro, la treburile lor.
Spre seară se adunară la nea Gheorghe pe terasă, nerăbdători să reia subiectul, profitând că turiștii încă nu dăduseră năvală în sat și pensiunea era aproape goală.
– Eu zic că popa nost’ n-o să se învoiască. Îi tânăr și încă n-a luat mirosul banului.
Nea Gheorghe știa ce spune. Văzuse multe la viața lui, dar asta era prea de tot… Le umplu cu țuică, de-aia bătrână de trei ani, clondirașele pictate primite în dar de la un turist finlandez mai an, îi lăsă să pună satul la cale și ieși să-și hrănească animalele din bătătură.
– Da’ Nichifor pe cât s-o fi învoit ca s-o lase pe Chivuța lui să facă pe mireasa? …să-i puie popa altă coroană și alt inel pe deget?
Taină mare!… mai mare ca a Sfintei Căsătorii. Nimeni nu știa. Poate negociase, că se pricepea la târguri de-astea, poate se învoise doar de dragul satului.
Ce se va întâmpla de-acuma, depinde numa’ de Cel de Sus. și de popa Avram. De asta nu se îndoia niciunul din meseni. Că primarul și consilierii își terminaseră treaba: mireasa și mirele erau pe fază, costumele erau din alea de la expoziție, la căminul cultural se făcuse curățenie ca de Paști, echipa de dansuri din comună era cea mai bună din județ. Câteva cumetre își scoseseră deja la aerisit hainele bune din lăzile de zestre și așteptau doar semnalul de la Primărie ca să se apuce de pregătit masa, cu supă de pasăre cu tăiței de casă, cu fripturi și plăcinte.
Delegația chinezilor era așteptată să sosească în sat, vineri după amiază. La primărie, pliantele cu programul tipărit erau gata. Atracții, una și una. Și, ce noroc, în sâmbăta aia se nimerise să aibă loc o nuntă tradițională la care erau invitați și oaspeții! Oportunitate de neratat pentru sat, cum le spusese, apăsat, trimisul de la județ…
– Io nu le dau dintr-ale mele pentru paranghelie, n-au decât s-adune de la tot satul… nici pe cocoșul ăsta bătrân nu-l dau, se suci baba Floare aruncând grăunțe în curtea păsărilor. Pe urmă goli tot acolo și vișinele din damigeana cu vișinată de anul trecut.
Nu știu cine veni cu vestea că popa Avram refuză făcătura (chiar așa a zis, „făcătură”). Păi, asta așteptau! Pe terasă, oamenii parcă luară foc. În afară de Duțu, nepotul primarului, și de Paulică, secretarul de la primărie, ceilalți erau de partea părintelui. „Bravo lui, om tare, din cap până-n picioare!… Da’ nici noi nu suntem linge-blide”.
– Tare, Părintele, dar asta, fiți siguri, îl costă. Că ăștia, îi știți, nu renunță nici de-ar fi să-l aducă aici pe mitropolit, se încruntă nea Gheorghe. Și, să nu zic vorbă mare, da’ începând de duminică, cred c-o să ne trezim cu alt popă, mai supus, mai de-al lor.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii