Aventuri în grădina de hârtie

Președinții postdecembriști au fost, fără excepție, jucători. Pe notele lor sau ale altora. Iar de aici, rezultă o mare diferență între stilul de joc și scopul jocului. Chiar și Emil Constantinescu a-ncercat ceva dar când a ajuns, însfârșit, în stare să descifreze notele, singurul acces la un spațiu de joc care i-a rămas a fost televizia varanului.

1.- Jocul în culise (dublu) cartea câștigătoare din mâneca președintelui sărac și cinstit a predominat mai bine de jumătate din cei 25 de libertate. Consecința incontestabilă: formarea capitalismului atoate prădalnic, astfel că puterea și toate câștigurile aferente s-au perpetuat în familie, fără a deranja constituția. Drept pentru care, personajul a fost înrămat ca președinte de onoare peren al clanului fondator.

2.-Jocul transparent, la vedere. De neacceptat pentru proaspăta oligarhie, pentru adepții jocului de culise și nici pentru o mare parte a populației obișnuită să fie degrevată de responsabilități cetățenești, democratizarea acțiunilor puterii și proactivarea opiniei publice trebuiau blocate cu orice mijloace. Așa s-a dezlănțuit terifianta ofensivă a oligarhiei politice, întreținută prin ură indusă mediatic.

Jocul practicat de fiecare din cei trei ex-președinți ai țării e compatibil cu un gen de compromis specific. (În treacăt fie spus, refuzul oricărui compromis înseamnă lipsa oricăror abilități politice. În extremis, duce la lose-lose, faza în care se pierde tot)

1.-Compromisul care compromite – în folosul puterii politice și defavoarea statului, cu prețul afectării unor date vitale pentru stat (echilibrul macro-economic, separarea puterilor în stat, autonomia justiției, drepturile și libertățile cetățenești, suveranitate, integritate)- cu efecte negative posibil ireversibile, compatibile cu jocul dublu.

2.-Compromisul pozitiv- în folosul statului și în defavoarea celui care și-l asumă, o responsabilitate forțată de situații neprevăzute cauzate de factori necontrolabili (de pildă, criza mondială) cu slabe șanse de a fi înțeleasă și acceptată de cei pentru care asta înseamnă sacrificii materiale. Mai ales în condițiile ofensivei mediatice.

Dacă diferențele din felul în care și-au înțeles și îndeplinit mandatele cei trei ex-președinți sunt evidente, să ne-ntrebăm și pentru ce gen de compromisuri pare format WKJ, intrat în funcție de abia de două luni, după felul în care (încă din 2009, într-o primă fază) s-a supus comandamentelor useliste ca s-ajungă în vârful piramidei.