Posts tagged ‘Geoana’
Triumfalism şi optimism
Triumfalismul are fără-ndoială, o legătură indisolubilă, naturală, cu prostia. Totuşi, în politică cel puţin, nu se-ntâmplă prea des să fie personificat atât de hilar prin felul de a se manifesta şi de a se comporta al unui individ precum în cazul antologic al personajului Geoană. De-ar fi să ne amintim doar scena cu salturile exersate ca la „Câştig pentru tine, Mihaela, dragostea mea„, un finish de comedie crudă de un ridicol inegalabil, al iluziilor sale prezidenţiale! Ceva ereditar, se pare, legat de gena politică a cumătrului revoluţiei –secţiunea triumfală pecere-securite. Să ne amintim şi de alte momente, cum ar fi acela istoric, când pupilul bombo – nepot de mătuşă putred de bogată (ajuns între timp cel mai speriat de justiţie dintre toţi candidaţii politici la pârnaie) îşi exhiba ouăle aroganţei sale triumfaliste de la tribuna parlamentului! Sau, de recentele exhibiţionisme triumfător-cârlăneşti ale finului său, de săriturile sale spectaculoase, din presă deocamdată, de viitor premier. Nu mai puţin de job-ul său de bază adică de pumnii pe care-i cară de atâta amar de vreme împreună cu celălalt butonar de clan uselist, Chucky zis Adormitu, în capul lui Băsescu (i-ar şi prelungi mandatul, de-ar fi după ei, altminteri ce se va alege de politica lor? :)) Probabil că se crede un gypsanu omorând americanu. Dar să nu ne facem că-l uităm nici pe Pirat, cu momentul lui fulgurant de triumfalism, ironic (un fleac, i-am ciuruit) preluat, de altfel, de câţiva prozeliţi. În fine nu putem încheia această scurtă trecere-n revistă a triumfalismelor naţionale, fără să-l amintim pe marele oier şi temut războinic al luminii, un spirit total anti- mioritic, care zilnic intră călare călare pe chibiţii din studiouri. Valiză, valijoară, care e mai plină-n ţară? Ăsta da, model de triumf!
*
Despre optimism ce ar fi de spus? Fiind efectul reacţiilor psihice -diferite de la un om la altul, la stimuli externi, nu se poate împrumuta, comanda nici impune. O stare variabilă, pe termen scurt contagioasă, posibil a fi stabilizată prin voinţă. Şi conştiinţă. O lumină vulnerabilă, pe care o ai sau n-o ai. Şi dacă o ai, nu totdeauna străluceşte la fel. Ca putere interioară de încredere în puterea binelui şi adevărului n-are nimic cu triumfalismul şi cu iubirea de sine. Şi fără forţa optimismului ar fi greu, dacă nu imposibil, de surmontat piedicile pe care le pregătesc, triumfalişti, cumetrii.
Proiectele iohannis şi vanghelie, sau”cinemapierdut”
Două momente cheie, unul ante, celălalt post campanie electorală, ar face cât o stagiune de comedie! Un „proiect” de reality-cinema, cu rost de curăţare publică, printr-un uriaş hohot de râs, de mizeria ultimelor luni, care ar merita realizat! Mă gândesc la un filmuleţ derulând momentele cheie din perioada proiectului iohannis, urmate de cele la care asistăm în prezent ale proiectului vanghelie. Aduse laolaltă, vreau să spun, intervenţiile de neuitat din noiembrie-decembrie 2009, din partea cuplului de vocalizatori antonescu şi geoană, susţinători înflăcăraţi ai emfatizatului mutulică iohannis proiect-suport de geoană-preşedinte, cu momentele carnavalului actual, strident, de „implementare” a proiectului vanghelie-suport-de-geoană. Astfel, la câteva săptămâni distanţă, campania de atunci, cu o susţinere isterizantă şi o frenetică desfăşurare de forţe mediatico-financiare de onorabilizare a mafiotismului de stat în zona lui cea mai adâncă şi mai sulfuroasă, are parte acum de o dezintegrare demnă de un scenariu de Oscar pentru Borat. O confirmare cât o casă a poporului prăbuşită peste partidul partidelor cu tot cu fondatorul onoarei lui (târându-se scârbit afară printre dărâmături). Evaluarea vangheliană a organizaţiei ca „partid leprozerie”, ca loc în care unii-s în stare să-şi vândă nevestele pentru funcţii, nu va rămâne fără efect, oricât ar fi ea de privată. Probabil unii dintre cei identificabili ca suferinzi de groaznica boală să revină pentru a-ncerca, printr-o nouă desfăşurare de forţe mediatico-financiare, să reonorabilizeze mafiotismul de stat în zona lui cea mai adâncă şi mai sulfuroasă…
Are şi oportunismul mândria lui
În lumea noastră relativă, oportunităţile, adică acele colace care apar când şi când, pe nisipurile mişcătoare ale vremii, pot ajuta, dar la fel de bine pot trimite definitiv la fund pe orice pescuitor de ocazii. Probabil e un raport aici, între „noroc” şi natura „norocosului”. Între adevărul şi percepţia noţiunii de „fraier” şi cea de „deştept”, asta evident, pe o plajă largă şi pe o scară de apreciere care nu pentru toţi şi nu peste tot e la fel. Îmi vin în minte vorbele unui şef de oenge dedicat ajutorării unor categorii de defavorizaţi: „dacă câştig la loto îi las dracului şi-mi văd de ale mele”. Pe tărâmul politicii, cum „deşteptăciunea” de acest fel devine pe zi ce trece idealul ţărişoarei, destui conaţionali „lasă dracului” orice scrupul şi trec la aplaudat şi la pescuit oportunităţi soioase, dintr-acelea înşirate pe coada javrelor din presă şi din tomberoanele „bunului simţ” sau ale lui „câştigăm împreună”. Aşa că, frecvent oportunismul slinos care mimează „schimbarea” de fond, din convingere, din redimensionare lăuntrică a valorilor fundamentale, adică duşmanul de moarte al adevăratei înoiri, a aceleia care-i arată goliciunea, atrage minţi „curate”! Altfel spus, ca şi colesterolul, oportunismul are două forme: una care ajută, alta care distruge. Trebuie să recunosc că am scris rândurile de mai sus ca reflecţie la schimbarea „miraculoasă” de discurs a prezidenţiabilului crin! Un exemplu perfect de versatilitate menită să depună instant, pe venele percepţiei electorale, un strat gros de motorină. Atenţie, ne spun televiziile, crin schimbă placa! Adevărat: pe platouri, fără pauză de motor, se trage o dublă: crin se distanţează de recent-pupat poalele învăţătorului iliescu! Şi încă una dură: crin se delimitează de prea-guralivul său şef de campanie! Urmează alta şi mai tare: crin îl trage de nas pe geoană (aflaţi amândoi, încă, în braţele meisterului iohannis!) Şi una care bubuie: crin sare la gâtul mogulilor!” Grozav! „Cu permisiunea d-tră, domnule crin, o vreme ar fi în avantajul vostru, să nu vă mai foflinţaţi nici cu dl. patriciu. Sau, v-a spus deja, el, asta?”
up-date
Un Băsescu care ar fi reacţionat pe măsura acelor provocări prosteşti de care părea foarte mândru acest obrăznicuţ dornic sa crească-n ochii clasei, m-ar fi dezamăgit. Aşa că e bine că a rezistat (chiar dac-a avut un moment de slăbiciune) şi n-a tras cu „tunul după ţânţar” (un ţânţar care se voia armăsar)
Leapşă de la theophyle, via codex: un motiv să-i votez…
Traian Basescu: da, am sa-l votez pentru că în condiţii de adversitate maximă, de război de uzură inegal şi nedrept şi-a asumat responsabilitatea scoaterii ţării din zodia „revoluţiei şi reformei” lui Iliescu conştient că preţul va fi un mare risc pentru el personal. Pentru că a suportat şi suportă, fără să cedeze, atacul continu, de o injusteţe greu de imaginat la care nu cred că ar fi rezistat alt om politic, fie el oricât de capabil, de onest şi de puternic. Pentrucă s-a dovedit în stare să demonteze făcăturile cele mai groteşti, să desfiinţeze manipulări „profesioniste” îndelung pregătite de experţi de şcoală veche cărora li s-au alăturat cadre tinere cu vocaţie în materie. Pentru modul în care vede şi se ocupă constant de priorităţile politico-sociale ale României, justiţie, educaţie, cu precădere, în vreme ce partea adversă e preocupată aproape exclusiv de persoana lui.
Mircea Geoana: nu, categoric! Pentrucă nu pot asocia lipsa dumnealui de consistenţă umană şi politică cu nici o funcţie de responsabilitate reală. Pentrucă vorbele lui sunt total lipsite de greutatea faptelor ca şi de fundamentul integrităţii şi a capacităţii de a se impune, convingător, măcar în propriul partid. Pentrucă parcursul său politic s-a dovedit a fi al unui individ folosit de o grupare sau alta a partidului în funcţie de dinamica intereselor private care au contat într-un moment sau altul, în prezent fiind purtătorul de interese al grupului Vanghelie.
Crin Antonescu: nici vorbă! De ce aş alege un personaj ales de Patriciu în locul celui de dinainte retrogradat pentru vina de a nu fi fost destul de performant în protejarea „afacerilor” dumisale de nasul justiţiei? Înaintea oricăror calităţi, presupunând că ar fi demonstrat în vreo împrejurare că are ceva comun cu interesele ţării, principalul său atu a fost si mai este discursul acuzator la Băsescu! Dacă lipsa de aplauze îl va sili să schimbe foaia, va poza hamletian în prinţul plictisit de zarvă dornic de aduce ţara la normalitatea dorită de patron şi clica lui, antrenând şi o serie de distinşi suporteri în incăierări mai mult sau mai puţin elegante, pentru linişte. Linişte patriciană, din linişte iliesceană.
Sorin Oprescu: o, nu! Oricât şi-ar căuta acest mim histrionic halatul politic cu care să sară din primărie la preşedinţie, nu-l va găsi pe aici. Şi oricâtă publicitate de hopa-mitică i se va asigura de către tovarăşi hârşiţi în munci de partid, cu toate reţelele acelea reactivate precum ale mascaţilor din decembrie prin cotloanele ţării, nu va stârni decât, poate, ceva curiozitate, şi aceea pe plan local. Cât despre jongleriile electorale cu şosele suspendate, cârnaţi şi torturi pentru poporul pesedist( la concurenţă cu micii şi berea pentru acelaşi popor), s-or consemna şi astea pe undeva, la capitolul ciudăţenii, rubrica „aşa vă place politica?”
Becali? Pentru Becali nici adversităţile nu-şi au locul! Cum nu te poţi supăra pe un cumătru care înjură aşteptând la o poartă nouă, de biserică, de stadion sau de tribunal, făcându-şi cruce!…Doar, doar i-or arunca unii, în schimbul valizelor cu bani, o minge de preşedinte.
up-date
cu putina intarziere transmit leapsa mai departe lui gabhryel si lui murfi
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii