Posts tagged ‘glonţ dum-dum explodat’

În ajun de sărbători

Într-o postare recentă spuneam că o organizaţie cu bisericuţe nu poate duce la bun sfârsit nici o acţiune. Şi că aceia care se situează de partea uneia sau alteia din bisericuţe nu fac decât să contribuie la dezastru. Şi mai edificator ar fi să ne gândim ce se-ntâmplă dacă într-o  armată angajată într-un război de uzură aşa cum ar trebui să fie mica dreaptă în raport cu dihania uselistă, ţintele se mută de pe inamic pe cei mai buni din interiorul ei. Din păcate, nici în 2012 şi nici după bubuitura răsunătoare, dreapta politicienilor conduşi de lideri fără altă viziune decât a sacrosanctelor lor persoane n-a învăţat nimic din greseli. Şi, nu mai puţin, nici susţinătorii lor. Împărţiţi în tabere se răfuiesc fie cu TB, fie cu MM, pe aceeasi linie distructivă parcă dictată de usele! Dacă pe dreapta, politic vorbind, avem o „românie mică” dezbinată şi neputincioasă, pe stânga avem „o românie diformă”, înfricoşătoare. Ambele sunt paralele cu România reală. Cu oarecare speranţă-n MP pentru viitor, contând că acţiunile MM din PE se conjugă favorabil cu cele ale lui TB în interior, a venit vremea ca „vederea-n infraverde” să-şi încheie rolul. Teatrul politic oficial, mai jalnic ca oricând, se joacă concomitent cu cel underground pe aceeaşi scenă însoţit şi de caftelile de la galerie. Totul la vedere. Asa că a mai posta politichie e, în bună parte, cam iroseală. Poate o să mai fie vreme pentru câte un mic eseu. Cred aşadar c-ar fi benefic să intrăm în atmosfera Crăciunului cu gândul la solidaritate cinstind astfel pe cei nevinovaţi sacrificaţi în  decembrie ’89 de iudele care întreţin de 24 de ani „revoluţia” minciunii, a corupţiei şi a dezbinării.

Up-date. Felicitări celor de bună credinţă care ies în stradă, nu şi cozilor de topor. Poate unii dintre ei vor schimba, mai devreme ori mai târziu, dacă nu guvernul, să nu ne iluzionăm, măcar pretenţiile societăţii faţă de politicieni; şi s-aducă sâmburele de solidaritate socială pe care politicieni, presă şi oengeuri, în cea mai mare parte, se-ntrec s-o facă ţăndări- aşa cum se vede bine în aceste zile.

PS. În fotografie, glonţul dum-dum intrat                   OLYMPUS DIGITAL CAMERA
printr-o fereastră şi explodat în locuinţa noastră
în ajunul Crăciunului din 1989.

Întreaga poveste, aici.

21 decembrie 2013 at 17:25 139 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.328 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.456 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.328 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: