Posts tagged ‘Grădina de Hârtie’

Podul de piatră

În urmă cu cinci ani “Grădina de hârtie” îşi asuma rolul de a cultiva „cuvintele cu miez, muzica şi poezia, spiritul liber şi creativ, autenticitatea şi solidaritatea civic-intelectuală”. Şi a rămas în continuare  fidelă acestei poziţii indiferent de schimbările de climat politic, de permutările şi de comutările din on-line. A-nceput cu literatură (povestiri şi minieseuri, satiră, reportaje, pamflet) apoi a intrat în domeniul analizelor politice din dorinţa de a face parte din grupul sprijinitorilor activi ai statului de drept. Şi, implicit, a preşedintelui Băsescu, a Monicăi Macovei şi a micului grup reformator din jurul lor, păstrând permanent o dimensiune culturală. Categoria „vedere-n infraverde” a apărut în 2008 exact cu această motivaţie susţinută prin cele aproape o mie de materiale. Din 2009  a intrat şi în publicistica scrisă.Consecventă în principii, flexibilă şi integră critic, „Grădina” n-a scris analize şi materiale politice ca să placă unora ori altora, n-a trecut peste nimic important, n-a încurajat de fel spiritul de gaşcă şi nicidecum partizanatul obedient de genul „greşelile alor noştri nu există, ori, dacă există, ăilalţi sunt de vină”. Nu numai cele peste 260 de postări care formează conţinutul unei cărţi tipărite de editura Proema Baia Mare îşi păstrează actualitatea, dar şi cele  publicate după 2010. Cu doi-trei termeni schimbaţi ar părea scrise azi. Vreau să spun că acum mi-ar fi uşor de scris, ar fi un fel de „reciclare”, dar găsesc inutil de repetat la nesfârşit ce vede acum tot omul normal:că sistemul putred întreţinut de politicieni, de clientela lor şi de partizanii răului mai mic ca ideal a ajuns la faliment. Nu în ultimul rând şi din cauza gregarităţii societăţii care se complace-n fricţiuni mărunte, incapabilă să depăşească spiritul de galerie. Segmentul strict politic se va încheia firesc, deci, pe măsură ce ne apropiem de 2014. Opiniile civic-politice, pamfletul, satira vor continua dar nu exclusiv.

Am avut şi alte motive să-nchid blogul, nu numai cele aparente. L-am redeschis acum în primul rând pentrucă prietenul Bsk mai are câteva lucruri interesante de postat. Pe urmă om vedea. Perioada rămasă până la finalul anului ar putea fi şi un intermezzo spre un gen de postări mai puţin politice, anunţate deja şi, în orice caz, fără ambiţii de socializare. Îi mulţumesc Copacului pentru sprijin şi mă bucur că vederile noastre comune primează în faţa altor aspecte fără relevanţă. Mulţumesc în mod deosebit pentru interesul pentru blog prietenilor Neax, Mih, Sareînochi, Filadel, Oldhasu, Creangă, Eugeni, Felixks, Maria Hulber, Nicole, Joe Braşov, Tucu2, Ellapop,Vericu, Nightmare .

PS. Un podeţ de lemn e mai natural, mai la locul lui, mai potrivit într-o grădină modestă, nepretenţioasă decât unul de piatră (mai bine zis din betoane) zgâlţâit de tiruri.   🙂

10 noiembrie 2013 at 16:58 40 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.257 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.456 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.257 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: