Aventuri în grădina de hârtie

Privind cu coada ochiului spre comunismul extrem oriental

Cu mai bine de o lună-n urmă, filmul lui Adelin Petrişor „Coreea de Nord, nimic de invidiat„ selectat pentru secţiunea de documentare „incredibile” la AstraFest Sibiu a adunat mulţime de spectatori la proiecţie. Dezbaterea de aproape o oră care a urmat pe marginea acestui film de doar 19 minute, cel mai scurt din festival, cu întrebări puse de spectatori şi participanţi la festival din ţară şi din diverse ţări ale lumii privind aspectele prinse de cameră (probabil mult mai detaliate în cartea „Ţara cu un singur gras” lansată de autor la Gaudeamus, zilele astea) a ţintit şi chestiuni cu adevărat sensibile. Ce simte un om care a trăit în dictatura ceauşistă văzând o societate ţinută în cuşcă? Se gândise oare, autorul, ce repercursiuni ar putea avea asupra soldaţilor prinşi dormind în picioare în timpul unei festivităţi tipic nord-coreene, în imaginile filmate de el şi devenite virale datorită filmului? Că imagini de acest gen ar putea constitui delicte grave într-o ţară în care orice gest care-l deranjează pe dictator poate fi un motiv de condamnare la moarte? Şi-n care mulţi tineri au fost condamnaţi la moarte (cel mai recent val de execuţii chiar în noiembrie a.c) pentru infracţiunea de a fi vizionat filme sud-coreene? Ca şi ceilalţi reporteri străini invitaţi în Coreea preşedintelui comunist Kim Jong-Un ca să asiste la lansarea rachetei balistice Taepodong-2 (lansare eşuată atunci, fiindcă racheta s-a dezintegrat în aer) Adelin Petrişor fusese permanent însoţit de un oficial care nu-i îngăduia să filmeze oriunde şi pe oricine şi care asista la discuţiile reporterului cu cetăţeni obişnuiţi (în film apar totuşi şi nişte cadre cu rafturile goale ale unor magazine). De altfel, nu era nevoie de explicaţii. Pe faţa oamenilor  se citea că spun doar ce au voie să spună. Însoţitorul oficial le traducea răspunsurile având grijă să cenzureze ce i se părea nepotrivit şi să adauge de la el ce ştia că e pe placul grasului. Izbitor era contrastul între aspectul nord- coreenilor, absolut toţi slabi ca traşi prin „inelul foamei” şi grăsunul de la vârful statului. De unde şi numele cărţii.

Dacă filmul în sine, un documentar cu siguranţă necesar, e de aplaudat, nu acelaşi lucru pot afirma despre persoanele alese de AP pentru a-i promova cartea. Emil Hurezeanu, cel care semnează prefaţa, perceput ca un jurnalist instruit dar nu şi integru şi Vasile Dâncu, cel care i-o lansează, susţinător nedezminţit al lui Ponta&PSD şi al socialismului lor găunos care, ce potriveală, zilele astea mai ales, trag cu ochiul la extremul orient.

29 noiembrie 2013 at 13:22 noradamian 175 comentarii