Posts tagged ‘grivco’
Moştenitorul
Mefistofelix e trist. S-ar retrage undeva departe de lumea dezlănţuită degeaba de antenele sale. Acţiunea intensă a paraziţilor de la instalaţiile acelea a smintit boborul dar nu destul: socoteala de la Grivco iar nu s-a potrivit cu cea din târg. După calculul pitbulilor lui devotaţi plus al lui Ober Lt. Şova, revoluţia în noua ediţie, reeditată minuţios, ştiinţific, cu planuri de rezervă, ar fi trebuit să fie un supertriumf.
…Şi poftim: doar dureri de cap şi pierderi. Phiii, ca să vezi în ce anarhie a băgat Suspendatu’, biata ţară! Până şi roşul vertical al Jurnalului naţional pare ruginit şi a prins miros de beci. Istoria lumii nu duce lipsă de moştenitori putrezi de bogaţi pe care-i trădează norocul! …Dar să i se-ntâmple şi lui? Lui Mefistofelix? Cum naiba? S-a lăsat dus de haita gudurătoare? Cu reţelele verificate şi versate de supuşi prin politică şi administraţie mai avea un pas şi justiţia era cu laţul de gât. Că de-aia a şi făcut acum cerere la instituţie, convins că validarea o să-i aducă şi decizia asortată cu semnificaţia momentului. Dar, vai ce dezamăgire: să înhaţi averea diavolului, să-ţi pui moştenirea la adăpost de curioşi, s-o înmulţeşti prin bunătatea infinită a statului, s-arunci bani peste bani, să faci din anti-băsescism doctrina fundamentală, să-ţi aduci toţi dalmaţienii la picioare şi toate astea să n-ajute…
Mefistofelix are greţuri şi coşmaruri. Şi o poftă nebună de răzbunare. Ce se va-ntâmpla cu imperiul lui văzut şi nevăzut? În cine să se-ncreadă? În doamna Mona?… În ăia ai casei cu dosare puturoase, în interlopii politici? Oameni de nădejde, grupul ăsta infracţional, dar şi-au cam jucat partitura şi au ajuns aproape de gratii. Lui i-au plăcut grozav recitalurile lor veninoase, cum îşi proiectau turbaţi, nemernicia -asupra duşmanilor, dar ce folos? Că acum şi aliaţii încep să mârâie! Ce ţi-e şi cu resursele astea umane! …Judecători ai cinstitului Ilici? …Unu-i Predescu, fie-i lupta uşoară! Şapte milioane patru sute de draci!… Cu numărătorii lor cu tot! Azi mâine o să-i vedem votând cinstit. Până şi pe Şova (că titirezul de Ponta nu se pune, va fi ocupat până peste cap cu lucrarea de doctorat)
Oi, oi, uite-o şi pe Zoe! E în fruntea unor intelectuali de calibru. Talentaţi scriitori de informări, de telegrame pentru Ceauşescu, rapsozi celebri laureaţi la „Cântarea României„, autori geniali de materiale, istorici fără operă, dizidenţi cu damf de butoi, plagiatori şi coordonatori de plagiatori, etc. Creatori care se confundă cu opera! Pe ăştia, zic unii mai răutăcioşi, nu se poate conta, că-s prin natura lor, laşi. Nu mai mult, însă, decât tinerii lor urmaşi spirituali, mai ales maeştrii specializaţi în snobism şi decadenţă. Oricum, cât timp mai capătă câte ceva sau speră să capete, mustesc de inspiraţie. Ca şi armata de popotari în rezervă. Ca şi revoluţionarii, plagiatorii revoluţiei, cei moşteniţi de la săracu’ Ilici! Ghinion, prostie, nenoroc? Totuşi, încă mai există ceva resurse de exorcizat plebea. De indus niţică agitaţie dincolo de sticlă. Pe urmă, gata, vine retragerea. Eventual la Tanacu.
Varanus emerittus
După doi ani de implementare, planul ajunge, în fine, şi la legitimare prin referendum, prilej cu care, în interviul din JN, 15 iulie, 2012 bossul reia leit-motivul: „Traim astazi intr-o societate marcata de ura, de violenta, de intoleranta, de scandal. Traim intr-o societate in care s-a impus cultul demolarii. Se vorbeste mult, se munceste putin. Obsedati de conflict, uitam sa construim impreuna.”
Ce-i poate aduce la acelasi numitor cetăţenesc pe un interlop cum e Voicu şi pe un domn Iohannis, primar cu notorietate al unui oraş cu prestigiu cultural? Ce-i drept, fost candidat grivco pentru funcţia de premier din partea partidelor care formează useleul? „Schimbările din ultima vreme sunt bune pentru România” spune primarele Sibiului într-un interviu pentru un ziar local. „Eu cred că lucrurile au decurs constituțional, după cum și Curtea Constituțională a constatat. Lucrurile care au fost contestate s-au dovedit fi constituționale, schimbarea președinților camerelor, suspendarea președintelui, lucrurile au mers constituțional, dar foarte repede.(…) Din acest motiv au apărut temeri că nu ar fi constituționale. Cred că USL a jucat cărțile foarte bine și a jucat în limita constituționalității și din acest motiv nu cred că trebuie să fie cineva îngrijorat, dar trebuie cineva să explice lucrurile acestea, care au fost motivele USL-ului, de ce s-a procedat așa și nu altfel și faptul că România nu este în nicio dificultate constituțională și atunci lumea se va liniști” (aici)
Şi ce-i poate uni în pornirile smintite, antistatale, sub masca anti-băsescismului, pe acest varanus emerittus cu patalama oficială de veteran în munci de securitate si poliţie politică şi un energic istoric angajat exact în investigarea fărădelegilor securităţii? …Sau pe pârnăiaşii parlamentari amintiţi mai sus, cu reţelele de crimă organizată şi proxenetism dar şi cu respectabile comunităţi on-line, cultural-literare? …Ori pe borfaşi mărunţi deopotrivă cu professori emerittus şi laolaltă cu prea-supuşii de la catedrele lor sau cu nişte respectabili primari din provincie plus un cerc de vipuri locale din juru-le? Cum de au ajuns să se complacă în iresponsabilitate şi prostituţie morală personaje cu nume sonore, cel puţin unele dintre ele? Aruncaţi-vă ochii pe istorica listă a emerittei Zoe (aici) şi o să-l zăriţi, prin Moartea citeşte JN, cum rânjeşte satisfăcut, pe însuşi Varanus Emerittus.
„Tentativa de acaparare a puterii totale în stat a îngrozit atât Bruxelles-ul, cât şi statele-cheie ale UE prin ferocitatea ei, mesajul transmis de USL şi acoliţii din Legislativ fiind analog celui al mineriadei lui Ion Iliescu din iunie 1990 sau, ulterior, al lui Tudor Chiuariu în 2007: Habar n-aveţi voi de ce suntem în stare, la noi acasă facem ce vrem, iar voi sunteţi buni doar pentru a fi mulşi de bani.
Românii şi în special tinerii trebuie să se mobilizeze urgent dacă doresc să mai aibă parte de un destin european la ei acasă. Doar de ei depinde, în aceste clipe de răscruce, viitorul ţării şi al lor personal. Pentru că jocul de-a suspendarea a luat o turnură dramatică pentru România, miza fiind între timp cu totul alta. Din nefericire pentru români, una incomensurabilă.” (Tom Galagher – RL, 16 iulie) (aici)
up-date, post-2015
După două mandate duse la capăt cu sprijinul milioanelor de concetățeni care s-au opus puciștilor pentru a apăra nu doar instituția prezidențială ci și stabilitatea statală, iată că a venit momentul adevărului și pentru Traian Băsescu. Ce l-a determinat tocmai pe el, supraviețuitorul celor două două puciuri varanice,
să întoarcă armele împotriva justiției și, implicit, împotriva statului de drept?
SECRETE ştiute de toată lumea
„Marţi, 13 Decembrie 2011”: un articol din EV.Z (http://www.evz.ro/detalii/stiri/cum-i-a-stricat-victor-ponta-o-stire-buna-lui-mihai-gadea-si-tocmai-cand-apara-onoarea-957.html#ixzz1iwzTVqRU1.11941 vizualizări, 177 comentarii, 30 voturi) „fotografiază” în detaliu modul în care dl.Victor Ponta însuşi, unul din cei doi „stâlpi” ai useleului (producţie politică anti-justiţie,varan’2010, cum se ştie) îl face praf pe apărătorul patronului antenelor. Cu toate reflexele de securist înăscut care-l ţin în funcţia de slugoi-şef al lui dom profesor, d-lui Gîdea îi căzu aplombul. Se şi văzu aruncat ca o măsea de-minte stricată din bunkerul patronului!(Nu-i exclus să i se tragă de la lovitura de laptop-stan).De astă dată,sintetizatorul antenist a atins, însă, culmi masochiste de autotorţionare! Până şi şefului cu corniţe care bântuie prin anexa bunkărului în chip de analist militar părea că i se uscase gura de minciuni.
Dar cu câlţii îndesaţi ani de zile în minţile concetăţenilor consumatori de sintetice, n-aveau de ce să se sperie. În fond, cu tot filajul, dovedit inventat dar posibil pentru distrugerea opoziţiei, bunkărul lu’ dom profesor, acareturile, banii munciţi cinstit, toate averile astea ale-ntregului popor sunt la locul lor, neatinse, ca şi justiţia pivnicerească, de dictatura lui Băse. Şi românu’, dacă-i antenist cinstit şi om de bine, la o adică n-ar rămâne indiferent. L-ar apăra pe patriot, ca minerii pe ilici…
Dar să vedem, măcar de curiozitate, ce ar avea de apărat românul antenist, în afara fabulosului domeniu cu bunkăr bine păzit al multiubitului dom profesor, de acum fără SECRETE.(http://www.evz.ro/detalii/stiri/cine-este-politicianul-care-face-afaceri-de-milioane-in-culisele-statului-960667.html<). În urmă cu câteva luni într-un moment de slăbiciune, TV-realitatea prezentase un top al afaceriştilor cu statul. Între partidele politice pe primul loc figura PSD iar la individual Voiculescu era unul de prim rang! Dar asta nu-i secret, reiese chiar din declaraţiile proprii de interese, incluzându-le si pe ale fetelor sale pe care, de ceva timp, varanul le trecu la pupitrul de comandă al afacerilor GRELE, gen grivco. Grivco SA are patru contracte cu Transelectrica statului tâlhar, cum îl alintă dl.Felix însuşi, câte unul cu Opcom SA şi Electrica SA şi două contracte de vânzare prin negociere directă cu Termoelectrica (3,3 milioane) şi Electrica Muntenia Nord-6 milioane lei.Într-o altă afacere recentă, cu statul, Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor(CONAS) o instituţie din subordinea Secretariatului General al Guvernului a atribuit firmei Blue Sky Turism,o agenţie de turism „de buzunar”, al cărei acţionar majoritar era Corina Mirela Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, un contract pe bani europeni de zece ori mai mare decât cifra de afaceri a acesteia, prin procedurile „deştepte” ştiute. În agricultură, grupul Voiculescu are două contracte de arendă pe terenuri ale Academiei Române încheiate pe 20 de ani. Grupul e şi asociat cu C.J. Giurgiu! Iar după ce Liliana Mincă, gospodină econoamă, a desfiinţat tipografia Loteriei Naţionale, dom profesor, cumsecade, preluă el tipărirea revistei LOTO-PRONO! Plus contracte de publicitate cu instituţii publice şi destule firme controlate de stat.
GREA slujbă, dom Gâdea, îmbroboditul prizonierilor antenişti, dar merită, NU?
Uslaşi cu sorcova
Nu ştiu cine nu şi-a spus, în vreo împrejurare nedorită: „mai bine n-aş fi ştiut asta! Eram mai fericit!”. Când dispare efectul de anestezic al minciunii şi adevărul, dureros, e scos la lumină, mai degrabă va fi întâmpinat cu huiduieli decât cu aplauze. O formă de apărare, de fapt, asemenea reacţiei unui pacient care, în prima fază, nu acceptă un diagnostic grav. Pusă-n temă cu situaţia proastă a economiei în raport invers cu aceea înfloritoare a corupţiei era de aşteptat ca societatea, o bună parte a ei, să intre-ntr-o stare furioasă de negare. S-arunce cu acuze mai curând în cei care i-au arătat cum stau lucrurile asumându-şi răspunderea pentru tratament. Firesc, ar fi trebuit să urmeze faza de înţelegere a situaţiei. O astfel de relaţie, însă, include solidarizarea anti-corupţie şi funcţionează doar prin încredere. De-nţeles atunci, că încrederea va fi în bătaia săgeţii celor ce nu pot altfel să scape de teroarea coşmarelor penale. Şi de-nţeles de ce, odată cu blocajul politic, se induce profesionist, până dincolo de limite, starea de angoasă în societate. Cum şi corpul medical are, la rândul lui, propriile lui afecţiuni şi neputinţe, societăţii nu-i lipseşte mult să intre în depresie, incapabilă adesea, mai ales în segmentele ei vulnerabile, să-şi identifice duşmanii şi să-şi depăşească starea. Nu-i prima dată, însă, când, aceiaşi grivco grăbindu-se să-şi împartă potul înainte de a-l câştiga, trezesc naţia din amorţeală. Prea repede şi-au pus marfa pe masă, precum gherţoii după ce dau o lovitură de clan organizat. Prea s-au grăbit să-şi înfigă sorcova-n ţara din zodia antenelor. Aşa că n-ar fi de mirare să dispară iute ca săgeata şi să li se scuture trandafirii-n romanţe cu parfum de gherla.
Vreo două Românii
Avea dreptate don’bombo când spunea că sunt două Românii. Eu numărasem mai multe, dar cel puţin două sunt conturate limpede în aceste zile. În românia lor, a reţelei, de pildă, Senatul are fix patruzeci de potenţial-puşcăriabili, cu tensiune, copii mici şi părinţi bătrâni şi bolnavi. Şi o serie de magistraţi-doctori, plini de boleşniţe, de băgat în carantină plus poliţai şi funcţionari, sclavi ai colesterolului. România cealaltă, proasta, încă n-a învăţat cum e cu descurcăreala. Retardată cum e, dă cu piciorul la oportunităţi. Nu pricepe cât de simplu e să cumperi şi să te laşi cumpărat. Între „Românii”, însă, prin racolări subterane, cooperări transfrontaliere, reţeaua se extinde …He hei şi ce departe puteai ajunge în românia lu’ voicu, de pildă, care a crescut în douăzeci de ani cât camorra şi cosa nostra în mai mult de un veac! Pentru că un lucru e cert: „românia” reţelei funcţionează organizat, disciplinat, codificat şi permanent perfecţionat. Se dezvoltă armonios şi coerent, planificat, prin proiecte. Respectă canonul democrat-capitalist. Un proiect într-altul şi-ntr-altul până-n marginile reţelei, în primării şi tribunale, în poliţii şi teve-canale, ca-n matrioşka de suflet a kaghebistului reciclat în proiectul revoluţiei. Doar câteva mii de voturi au lipsit în decembrie şi doar unul singur, ieri, în senatul României, ca proiectul iliescu actualizat, refăcut după neîmplinirile ultimelor luni, să fie relansat. Proiectul grivco- iohannis, în proiectul geoană, geoană în proiectul antonescu, antonescu în proiectul patriciu & proiectul voicu & grivco.
ultimele comentarii