Aventuri în grădina de hârtie

Triumfalism şi optimism

Triumfalismul are fără-ndoială, o  legătură indisolubilă, naturală,  cu prostia. Totuşi, în politică cel puţin, nu se-ntâmplă prea des să fie personificat atât de hilar prin felul de a se manifesta şi de a se comporta al unui individ precum în cazul antologic al personajului Geoană. De-ar fi să ne amintim doar scena cu salturile exersate ca la „Câştig pentru tine, Mihaela, dragostea mea„, un finish de comedie crudă de un ridicol inegalabil, al iluziilor sale prezidenţiale! Ceva ereditar, se pare, legat de gena politică a cumătrului revoluţiei –secţiunea  triumfală pecere-securite. Să ne amintim şi de alte momente, cum ar fi acela istoric, când pupilul bombo –  nepot de mătuşă putred de bogată (ajuns între timp cel mai speriat de justiţie dintre toţi candidaţii politici la pârnaie) îşi exhiba ouăle aroganţei sale triumfaliste de la tribuna parlamentului! Sau, de recentele exhibiţionisme triumfător-cârlăneşti ale finului său, de săriturile  sale spectaculoase, din presă deocamdată, de viitor premier.  Nu mai puţin de job-ul său de bază adică de pumnii pe care-i cară de atâta amar de  vreme împreună cu celălalt  butonar de clan uselist, Chucky zis Adormitu, în capul lui Băsescu (i-ar şi prelungi mandatul, de-ar fi după ei, altminteri ce se va alege de  politica lor? :)) Probabil că se crede un gypsanu omorând americanu. Dar  să nu ne facem că-l uităm nici pe Pirat, cu momentul lui fulgurant de triumfalism, ironic (un fleac, i-am ciuruit) preluat, de altfel, de câţiva prozeliţi. În fine nu putem încheia această scurtă trecere-n revistă a triumfalismelor naţionale, fără să-l amintim pe marele oier şi temut războinic al  luminii, un spirit total anti- mioritic, care zilnic intră călare călare pe chibiţii din studiouri. Valiză, valijoară, care e mai plină-n ţară? Ăsta da, model de triumf!
*
Despre optimism ce ar fi de spus? Fiind efectul reacţiilor psihice -diferite de la  un om la altul, la stimuli externi, nu se poate împrumuta, comanda nici impune. O stare variabilă, pe termen scurt contagioasă, posibil a fi stabilizată prin voinţă. Şi conştiinţă. O lumină  vulnerabilă, pe care o ai sau n-o ai. Şi dacă o ai, nu totdeauna străluceşte la fel. Ca putere interioară de încredere în puterea binelui şi adevărului n-are  nimic cu triumfalismul şi cu iubirea de sine. Şi fără forţa optimismului ar fi greu, dacă nu imposibil, de surmontat piedicile pe care le pregătesc, triumfalişti, cumetrii.

14 octombrie 2011 at 10:45 noradamian 12 comentarii