Aventuri în grădina de hârtie

Implicarea intelectualilor în politică? Cum?

Intrebarea lui tibi, referitoare la oportunitatea implicării politice a intelectualilor, dintr-o postare de acum două zile(Mark Lilla: Spiritul nesăbuit Intelectualii în politică) merită o discuţie mai amplă. Ma gândesc că înainte să treacă o generaţie, sau două, precum în cazurile prezentate de autorul american, să-ncercăm, măcar, să avansăm nişte păreri personale care vor fi sau nu confirmate ulterior.  Reiau , aşadar, subiectul cu ultimul pasaj, pasajul-concluzie, din postarea cu notele de lectură la cartea lui Mark Lilla, ca introducere pentru transferul întrebării în realitatea autohtonă.
„După cum se poate vedea din aceste câteva exemple, intelectualii chiar mânaţi de porniri sănătoase şi de intenţii bune”, spune tibi, „odată ajunşi în politică nu fac întotdeauna o muncă utilă; adesea, chiar dimpotrivă. Dar cum tentaţia este o coordonată umană la fel de dominantă ca şi curiozitatea, nu cred că implicarea intelectualilor în politică se va opri. Întotdeauna vor fi unii dintre ei, în stare să creadă că pot fi extrem de utili cetăţii. Iar după cum se vede, şi in România, intelectualii au inceput să se implice. E bine sau nu, asta numai timpul ne-o va putea spune… Dacă nu nouă, atunci măcar generaţiilor viitoare.”
În „Dilemateca nr 5”, Cristian Ghinea povesteşte :
„pentru ca tocmai ii venise o idee sugubeata, domnul Radu Cosasu m-a intrebat odata ce scriitor a cistigat in politica, in afara lui Havel. Atunci nu stiam foarte multe despre experienta lui Vargas Llosa de candidat la presedintia Perului. Ecuatia din capul meu era scurta: inca un intelectual care a crezut ca va muta muntii, a incasat o infringere si s-a intors la literatura. S-a intors prost, zice domnul Cosasu, care e convins ca orice experienta politica dauneaza nu doar sanatatii, ci si operei. „Havel-presedinte nu a mai scris nimic. Iar ultimele romane ale lui Llosa nu se ridica la nivelul celor mai vechi.“
Putem distinge trei moduri de implicare a intelectualilor.
Prima, ca implicare politică, în sensul de înregimentare partinică activă a unor intelectuali de vârf, cred, ar trebui  sa fie  o excepţie. O excepţie ca optiune, într-o împrejurare de excepţie si cu un scop de excepţie. Pentru nişte intelectuali de excepţie. Ceva motivat de nevoia de sprijin politic pentru îndeplinirea unui scop general, dar şi legat de un domeniu care trebuie reformat şi în care e nevoie de competenţă şi  un grad înalt de expertiză. Ceva de dorit atata timp cât „tentatia” puterii nu e legată de arivism steril si dorinţa de parvenire. Pentrucă, funcţie de situaţie, împrejurări, riscuri, motivaţia e cea care imprimă calitatea implicării.
(Despre accepţiunea termenului de „intelectual” în prezent, ar fi multe de discutat. Poate, cu altă ocazie  şi doar principial)
Din perspectiva asta, implicarea Monicai Macovei, a lui Sever Voinescu, TRU, Cristian Preda, Paleologu, o consider, acuma,  oportună si necesară.
Exemplele  de diferite situaţii şi motivaţii privind implicarea  intelectualilor români, în diverse perioade istorice, sunt cu duiumul.
În istoria recentă ne putem întreba la ce bun au probat drumul ăsta, printre alţii,  criticul Nicolae Manolescu, universitarul Emil Constantinescu!…
În legislatura 1996-2000, o  implicare remarcabilă a avut-o Andrei Marga, ca autor al unicei reforme de valoare a învăţământului si educaţiei după ’89, din păcate, neterminată si dărâmate la scurtă vreme din pricina nepriceperii şi obtuzităţii unor pigmei politici, pesudointelectuali, care i-au urmat.
Pornind de la exemplul Andrei Marga, ajungem la:
A doua formă absolut necesară de data asta, în orice vreme, anume, pe domeniul lor de expertiză şi competenţă, unde,  în politicile publice prezenţa intelectualităţii e indispensabilă. (Cred că nici nu putem lua în considerare ideea că implicarea intelectualilor  n-ar fi necesară,  orice activitate publică fiind  legată de politic)  În economie şi cultură. În massmedia(care ar trebui salvată, pur şi simplu de invazia de subcultură!) În iniţierea şi susţinerea unor proiecte îndrăzneţe! Reuşita, însă, depinde şi acolo de relaţia cu factorul politic şi de gradul de libertate de care se bucură. De „luptele” inerente pe care trebuie să le ducă  ca să câştige sprijinul necesar pentru rezolvarea proiectelor. De onestitatea şi buna lor credinţă.  Dar şi de depăşirea propriilor slăbiciuni(legate, de obicei, de vanitate)ca şi de rezistenţa la inevitabilele provocări, răfuieli necurmate, atacuri meschine specifice spiritului intelectual autohton, cum se ştie…
In fine,
Al treilea mod de implicare, ca nuclee de societate civilă, este unul nu numai potrivit ci şi imperios necesar. Din păcate şansele de reuşită în situaţia unui mediu comunitar refractar la schimbare, cu o identitate precară şi vulnerabil la manipulare, insuficient de matur social-politic şi cultural, cum e cel de la noi,  sunt  reduse. Pentrucă s-a dovedit că aceste iniţiative pot fi rapid parazitate de interese egoiste, dependente de un arivism găunos, acaparate de către politic. Aici ar  izbândi doar  personalităţile puternice, caracterele integre, capabile de sacrificiu, chiar…
Cu excepţia Monicăi Macovei, poate, n-am văzut pe altcineva în orizontul societăţii civile capabil de un război de uzură pentru apărarea unor principii,valori fundamentale, a unor cerinţe obligatorii evoluţiei normale a societăţii! În schimb deturnatorii  mărunţi, activişti intelectuali ca statut, dar parveniţi de duzină, prin caracter, asociaţi unor cercuri politico-financiare  au distrus din interior ceeace începuse să se-nfiripe . Sunt bonr cunoscuţi, de-acum! Uneori cele trei accepţiuni se intersectează, dar tot ca excepţie, în vremuri de excepţie…
Editura Humanitas a publicat recent Chipuri ale raului in lumea de astazi, o serie de dialoguri intre Gabriel Liiceanu si Vargas Llosa (editie bilingva româno-spaniola), inregistrate cind scriitorul a vizitat România. Admiratia lui Liiceanu pentru Llosa este exprimata cu  (…) aceeaşi nemasura cu care scrie apeluri si scrisori. (…) scriitorul peruan penduleaza din nou intre literatura – puterea fictiunii de a izbavi omul si utopii – si politica – incercarile de a trece utopia din plan individual in plan social. Paralelele intre Peru si România, observate de ambii interlocutori, te pun serios de tot pe ginduri…(http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=6448  Dilemateca, Nr. 5 / septembrie 2006           Intelectualul serios Cristian Ghinea)
Un studiu de caz  deosebit de necesar societăţii noastre actuale, perfect accesibil acuma  şi aplicat pe subiect, ar trebui să fie acela al dizidenţilor, adevăraţi, manipulaţi  şi falşi, din istoria noastră recentă. Al parcursului  şi rolului lor postdecembrist. Al atitudinii diferitelor grupări politice faţă de aceste persoane.
Cunoaşteţi intelectuali, dizidenţi autentici, confirmaţi politico-istoric la noi? A fost necesară dizidenţa lor? Ştie cineva ce au făcut factorii de putere din cei douăzeci de ani pentru aceştia? ( Că pentru „revoluţionari” ştim!!)
N-ar trebui ca preocuparea unor actuali intelectuali-politologi şi nu numai, să se îndrepte, în primul rând, spre ai noştri, cei uitaţi,  lăsaţi de izbelişte de „învingători” după cunoscutul nărav al locului?…
Poate am înţelege de ce Havel şi Adam Michnik nu ar fi gasit aici preţuirea şi climatul necesar pentru a influenţa mersul comunităţii.  Şi de unde vine neputinţa noastră exasperantă. În ce fel egoismul, indiferenţa  şi individualismul ne barează drumul, ca societate.   Am înţelege, poate, ce lipseşte şi ce ar trebui făcut.

13 iunie 2009 at 12:52 noradamian 90 comentarii