Posts tagged ‘Hitler’

Maica Rusia, darnica mătușă a Europei

În timp ce Anglia, care nu mai e membră a Uniunii, susține moral, politic și economic Ucraina, Germania, motorul UE, funcționează în continuare cu gaz ieftin rusesc, dinamitând acțiunile de boicotare economică a agresorului de la Kremlin. Că tema e utilă electoral în Anglia ca și în Franța, n-are importanță. Nesocotind conceptul fundamental de solidaritate internă a UE, gaz-șantajul ruso-german afectează grav unitatea europeană, asta e problema: de integritate a UE, de viață și de moarte pentru Ucraina. Și nu numai! 
Să ne amintim că Hitler n-ar fi ajuns să dezlănțuie iadul, să dea foc Europei, să ucidă milioane de oameni, dacă ar fi fost oprit la timp. Dacă n-ar fi existat atâta nepăsare, orbire, corupție, trădare, în lumea de atunci. Nu mai puțină decât există acum, când alt satrap a deschis drumul spre iad. Un iad cu un potențial  infinit mai distrugător dacă ne gândim că Hitler, spre deosebire de Putin, nu avea arme nucleare.
Susținut, ca și Hitler în ura lui dementă, de lideri siniștri în frunte cu Trump, fan declarat al lui Putin, sceleratul de la Kremlin a demonstrat deja că e o mașină de ucis. Ceea ce îl face pe bezmetic să nu-și ascundă nici acum, când lumea e oripilată de genocidul din Ucraina, fascinația pentru abilitățile lui de killer, cum declară într-un interviu recent, Stephania Grisham, fosta lui secretară de presă la Casa Albă. 
 
Și tot ca Hitler, în urmă cu opt decenii, Putin are de partea lui, o galerie de propagandiști din medii politice, media, religioase (inclusiv la noi) îndoctrinații din siajul lor, colaboraționiștii care trăiesc ca să-și apere purcoaiele de bani murdari. Din 2005, de când a semnat acordul germano-rus Nord Stream, cu toate protestele europene, cel mai corupt personaj din UE, numit atunci în Consiliul de administrație al gazoductului ruso-german, încasează lunar un salariu de un milion de euro pe lună! Faceți socoteala și întrebați-vă de ce bănetul acumulat de șobolanul Gerhard Schröder nu e dirijat măcar acum pentru ajutorarea Ucrainei? Oare în Germania funcționează  justiția? Oare contractul cu ucigașul de la Kremlin bate legile europene? Sau reținerea e motivată de respectul pentru lipsa de principii și de viziune a modestei doamne Merkel?
 
Interesele meschine, ale Germaniei în primul rând, dar și ale Austriei, Elveției și ale unor trădători solitari, au ținut Europa în lesă și în 2011 când dementul dădea foc Siriei, și în 2014 când ucidea protestatarii mișcării Euro-Maidan în Ucraina. Aliații lui corupți pe acest parcurs însângerat îi sunt complici. Sub oblăduirea civilizatei UE, admirat de ex-președintele SUA, de Trump-tropicalul din Brazilia, de pudelul Orban, e de mirare ca teroristul de la Kremlin a anexat apoi, Crimeea? Și regiunile separatiste din Ucraina? Că acum vrea toată Ucraina? Crede cineva că cu asta a terminat? 

10 martie 2022 at 16:15 Un comentariu

România, tristul paradis umoristic

În locul de naștere a democrației nu exista niciun cetățean care să nu asiste la spectacolele de teatru și la competițiile olimpice. Era modul lor de a trăi. Teatrul, concursurile, creațiile literare, arhitecturale, sculpturale, filozofia și științele, dezbaterile din Agora, realizări prin care societatea ateniană se ridicase deasupra vremii, dând sens vieții în cetate, le aparțineau de drept. Din totdeauna și pentru totdeauna.

Răspândirea ulterioară a modelului grecesc de cultură și civilizație în spațiul european și dincolo de el fiind cât se poate de firească în logica progresului omenirii.

Dar mai aveau ceva esențial, atenienii, ceva de care o nicio societate liberă și vie nu se poate lipsi: UMORULl! 

Aristofan, dramaturgul emblemă din secolul de aur al vechilor greci, ar fi surprins să vadă cum azi, după 2500 de ani, comediile sale continuă să fie jucate cu succes pe marile scene ale lumii, în numeroase limbi. Umorul spumos, replicile, condimentate, pe ici pe colo, cu expresii licențioase, calambururile savuroase, glumele acide bine țintite prin care satiriza moravurile epocii, textele inspirate ale corului, nu s-au demodat. Nu se pot demoda cât timp tarele din cetatea avangardă a democrației sunt la ordinea zilei și astăzi. Aristofan satiriza absurditatea războiului (Acharnienii), calitatea slabă a unor spectacole de teatru, (Broaștele), ridiculiza moravurile promovate de sofiști găunoși, plini de importanță care se credeau educatori (Norii).

Dacă ar trăi azi, Aristofan ar fi dezgustat de hidoșenia Hybrisului actual care amintește de respingătorul Cleon, și ar fi intrigat de credulitatea electoratului. Totuși, n-ar pregeta să satirizeze discursurile ipocrite, găunoase, livrate de demagogi respectabili. Nu s-ar abține să nu râdă de prostănacii care înghit pe nemestecate frazeologii alambicate ambalate în sofisme sau citate din Biblie. Ar ținti în manipulările ordinare și în intoleranță. Ne-ar distra copios imitând orăcăitul fals al broaștelor, că-s destule, din bălțile culturale.. 

 Prin natura lor, spiritele mărunte, închistate și întunecate, sunt dușmanii naturali ai umorului. În societățile totalitare, în mediile concentraționare, râsul, dacă nu e interzis, e prost văzut. Oricum, oamenilor le piere pofta de râs într-o lume dominată de cerberi. Nici în în mediile ideologizate, umorul bun, nu glumele de autobază care-s la același nivel cu injuriile, nu e agreat. Iar clericilor le sună a fluierat în biserică.

Comedienii care au făcut lumea să râdă de tirani sunt mai mult decât simpli umoriști! Dictatorii lumii se tem din totdeauna de spiritele libere, luminoase. Nu le plac poeții (excepție versificatorii de „curte”). Și, în general, nu suportă decât aplaudaci și yesmeni. Pe umoriști i-ar alunga din cetate. Chaplin, în „Dictatorul”, Louis de Funès, imitând ca nimeni altul același monstruos personaj în scene antologice, au dăruit lumii exact de ce avea nevoie în momente de cumpănă, expunându-l pe Hitler și pe aghiotanții săi în bestiarul politic.

„Râsul are o funcție socială. Trebuie să răspundă „exigențelor vieții în comun”, afirma Henri Bergson în „Teoria râsului.” Deși filozoful își construise teoria, presupun, pornind de la valențele rafinatului umor al patriei sale, imperativul lui e de luat în seamă în orice societate care are nevoie de corecții. De fapt, de la Atena antică și până acum n-a existat și nu există nicăieri o societate care să nu aibă nevoie de corecții; de igienizare moral- spirituală. În România s-au strâns atâtea lucruri de îndreptat că înainte de a râde ar trebui să plângem. 

Urmează…

30 ianuarie 2022 at 13:14 Lasă un comentariu

Vremuri cu porci

Tata a absolvit facultatea de mine și metalurgie a politehnicii București în plină rebeliune legionară. Îl deprima euforia sinistră a colegilor purtători de cămăși verzi și nu era dispus, ca etnic grec, să se plece în fața sumbrilor comisari ai guvernului Goga. Proaspăt însurat, luase calea munților Apuseni unde era nevoie de ingineri la minele de aur. Acolo sus, pe culmile domoale și liniștite de la exploatarea Gura Barza, nu ajunsese încă zgomotul și furia. Locuiau într-o căsuță pe un deal de unde coborau în vale, iarna cu schiurile și vara cu caii. Nu scăpase însă de front. După doi ani în prima linie, regimentul lui fiind decimat, se întorsese pe jos, bâjbâind pe drumuri necunoscute, mâncând verdețuri pe lângă garduri, orientându-se după soare și steaua polară. Se ferea de soldații nemți care se retrăgeau în devălmășie, trăgând și-n umbra lor de frică. Scăpase de unul ca prin minune. Un schelet în zdrențe, plin de păduchi, așa arăta când dăduse ochii cu mama. Da’ ajunsese acasă, în locul acela binecuvântat. Și-a revenit repede și a reînceput munca, intrând, ca mai-nainte, zi de zi, în mină. N-ar mai fi plecat de la Gura Barza deși într-o dimineață o bucată prăbușită din peretele minei îi sechestrase înăuntru. Până la căderea nopții, din fericire, ieșirea a fost deblocată. În trecutul minei se întâmplaseră și alte evenimente, unele cu adevărat grave.
Lângă căsuța de pe munte își încropiseră o mică gospodărie unde cultivau verdețuri. Creșteau și câteva păsări și animale. Pe neașteptate a intervenit însă ceva care le-a spulberat liniștea. Cu rănile încă nevindecate după război, România intrase în alt regim sumbru. În socialismul diriguit de sovietici. Unde se înstăpânește dictatura, apar delatorii. Iar unde-s delatori, se isprăvește libertatea. Se face praf solidaritatea, dispare încrederea în comunitate. Creșteau doi porci în gospodărie. Unuia îi spuneau Hitler, celuilalt, Stalin. Cineva reclamase delictul. Viitorii mei părinți n-au așteptat să fie luați la întrebări. Și-au strâns în grabă câteva lucruri, au părăsit gospodăria și s-au mutat în centrul țării. La Sibiu. Dar nici n-au ajuns bine, că tata a și fost încartiruit, pentru încă doi ani, la o unitate militară din proximitatea orașului.

Găsiseră o locuință convenabilă într-o casă îngrijită, pe o alee liniștită, nu departe de centrul orașului. Frau Zimmermann, proprietăreasa, le închiriase un mic apartament la parter. Era văduvă de război. Gospodină harnică și pricepută. Războiul se îndepărtase. Treptat, devenea amintire. Frau ținea în fiecare joi a săptămânii tradiționalul Krantz, cu prietenele, în salonul de la etaj. Invitatele savurau dulciuri, lăudau gazda și-l slăveau cu voci guturale pe neînvinsul Fuhrer. 

În absența tatei, mama învățase să se descurce cu foarte puțin. Plătea chiria, își drămuia mâncarea, își repara hainele. Îi plăcea să brodeze bucăți de material rămase din rochiile vechi. Îi plăceau și lui Frau Zimmermann șervețelele acelea brodate. Mama îi dăruise un set și primise în schimb un cupon vechi de stofă de lână. Ajungea pentru un taior. I-l cususe  o croitoreasă din cartier. În timp ce-i retușa costumul nu-și putea desprinde privirea de la portretul care domina peretele din fața ei: generalisimul Stalin- cu mustață, în uniformă.

18 noiembrie 2021 at 14:15 Lasă un comentariu

Deconturi

Am fost teribil de impresionată când Sara mi-a arătat fotografia a două fetițe, verișoarele ei, în josul căreia scria „Au murit la Auschwitz”. Mai erau și alte fotografii în albumul de familie al prietenei mele, cu rudele ei care pieriseră în cuptoarele de la Auschwitz, însă imaginea fetițelor vesele, cu codițe, ținându-se după umeri, nu pot s-o uit.

Ne conduceam una spre alta când ieșeam de la școală povestind ore în șir despre visele noastre copilărești influențate puternic de impresiile lăsate de lecturi. La cincisprezece ani, Sara citise deja o căruță de cărți din biblioteca  școlii, mai ales literatură universală clasică. Știa deja vreo trei limbi (română, maghiară, idiș) și învăța, de una singură, engleza. Dacă era lăudată pentru cunoștințe, pentru logica sclipitoare și pasiunea ei neobișnuită pentru cunoaștere, se apăra spunând că e tocilară. Când a dat peste „Capitalul” lui Marx a fost convinsă că acela e drumul căutat.

Nu odată mi-am amintit de acele zile, de convorbirile noastre în care eu eram, într-un fel, învățăcica ei, interesată de ce spunea, dar incomparabil mai superficială și mai puțin tenace. Nu m-a atras „Capitalul” și nici pe Sara n-a mai pasionat-o. Orele de socialism din programa școlară au lecuit-o. Mai târziu, am înțeles interesul timpuriu al Sarei pentru filozofia marxistă, ca reacție la tragediile cauzate de nazism familiei ei.

Am „aplicat” această axiomă a preferinței instinctive pentru o cale sau alta, în funcție de experiențele trăite, mai cu seamă când e vorba de unele intens dramatice sau tragice, și am descoperit că pe temelia acestor alegeri (personale sau colective) s-ar putea cartografia hărți ideologice întregi, pe zone, pe baza cărora pot fi înțelese, întrucâtva, destinele unor popoare mereu în derivă și, de regulă, nefericite.

Încă o  amintire, recentă, cu valoare de parabolă pentru mine.
Sibiu, Iunie, 2017, Mihail Barîshnikov, la FITS:

„Nu mai știu unde e locul meu acum, m-am născut sub Stalin, am fugit de Brejnev şi am ajuns la Trump. Nu e chiar corect”, a glumit, într-o întâlnire restrânsă cu presa, celebrul dansator, unul dintre cei mai mari balerini şi coregrafi ai lumii prezent la Festivalul de Teatru de la Sibiu cu „Brodski/Barîshnikov”, spectacol eveniment, o co-producţie Letonia-Statele Unite ale Americii, o confesiune autobiografică coregrafic- poetică bazată pe poemele lui Joseph Brodski.

Cu un tată despotic, stalinist convins, colonel în armata rusă, Barîshnikov știa de copil ce e tirania. După ce mama sa, fire sensibilă și artistică, s-a sinucis, adolescentul Mișa și-a căutat libertatea în dans. Și dansul l-a făcut celebru în toată lumea. După un spectacol în Canada, reușește  să evadeze. Nu se va mai întoarce niciodată acasă, își va duce însă cu el toată viața, iubirea de țara natală, ca și Brodski, cu ale cărui versuri rezonează impresionant în spectacolul neuitat de la Sibiu.

Necontaminată ideologic, mintea unui artist e ca a copilului din poveste care vede un împărat gol și spune ce vede.
La fel se comportă toți oamenii maturi și responsabili, cu gândire critică nealterată ideologic și cu motivații superioare.

Bineînțeles că pe lângă reperele care imprimă direcțiile urmate de mase din motive legate de experiențele profunde ale vieții lor, mai mult sau mai puțin conștientizate, există și mulțimile amorfe care se lipesc, la un pol sau la altul, precum pilitura de fier, fără să înțeleagă bine de ce, cine și ce le împinge. O hartă greu de descifrat, nu știu cât de utilă, din cauza benzilor de circulație întrerupte de nelipsiții oportuniștii care domină mai cu seamă societățile în tranziție.

Nu așa se explică și „stângismul” de care e acuzat chiar Papa Francisc în grija lui expresă pentru cei sărmani? Originar dintr-un continent care a trăit tragediile produse de loviturile de stat dictate de interesele americane, are exact atitudinea umană firească indusă nu de o ideologie, ci de suflet. IDEOLOGIC însă, din ororile trăite de popoare într-o parte sau alta a lumii, se zămislește nefastul ANTI care susține cursa ororilor tot printr-un ANTI, urmat de altul…

Procesul alunecării periodice a umanității spre extreme, un lanț de reacții care se auto-generează succesiv poate ajunge la un punct de acumulări explozive. De pildă, dacă dictaturile de dreapta din continentul Sud-American l-au generat pe Fidel Castro, iar fascismul european l-a produs pe Hitler provocând expansiunea comunismului răsăritean și polarizarea întregii lumii, ceea ce urmează pare a fi o combinație inflamabilă a ANTI-urile precedente cu efecte cumulate.

29 martie 2021 at 17:03 3 comentarii

Mai scutiți-ne!…

Spun și eu, cum spuneau englezii sastisiți de alarmele care sunau mai tot timpul în toamna anului 1940 când Londra era sub ploaie de bombe: mai scutiți-ne de huruiala asta, nu-i doar exasperantă, e și inutilă! Faptul că atacarea intenționată, sistematică, a locuințelor londonezilor n-a produs panica pe care scontau naziștii, că nu s-a speriat nici guvernul și nici populația Londrei într-o Europă îngrozită mai-nainte de a ajunge sub bombe, explică prima înfrângere a lui Hitler din al doilea război mondial, după cum au apreciat jurnaliști și istorici deopotrivă.

Nimic din solidaritatea de atunci în deruta și divergențele actuale din marea familie europeană- situație care tinde să devină mai problematică decât orice alarmă!

Apăsarea excesivă pe pedala de stârnit angoase și tulburări colective însoțite frecvent de imprecații de cartier, asta mai prin părțile noastre, îmi amintește, prin contrast, de forța rațiunii și a credinței demonstrată de insulari în acele luni teribile.

Cum alinierea rău prevestitoare a lămpașelor nației seamănă cu cea amenințătoare a planetelor din interpretarea clarvăzătorilor de weekend de la televiziuni, cred că ar fi mare nevoie de altfel de modele; de mai puțin patetism, de noblețe și bărbăție spirituală, de rigoare managerială și prestigiu seniorial. În loc de asta, firul dinamitei sfârâie prin falseturile de pe stânga, trece prin stridențele naționaliștilor de mucava și ale așa-zișilor dacopați, atinge un maxim în delirul elevat-european de pe dreapta și explodează în mințile fanilor piuind ca sirenele poliției și ale smurdului la un loc. Săracu’ Conu’ Leonida, dac-ar trăi, în fața unei asemenea reacțiuni ar fi făcut o criză fatală de patriotism ultra-ortodox, pierind eroic odată cu Vadim.

15 septembrie 2015 at 19:08 20 comentarii

Articole mai vechi


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 935.020 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.453 de urmăritori
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 935.020 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: