Posts tagged ‘idolatrie’
Jocul de-a alienarea
Prizonieră-n egoism şi infantilism, risc să spun, aşa-mi pare o mare parte din societatea noastră actuală. Tot ce nu s-a făcut, tot ce s-a făcut rău, tot ce încă nu se poate face, toate acuzele, reproşurile şi învinovăţirile posibile ieşite din diverse canale se varsă într-un şuvoi cu sens unic; zgomot strident de cor rinocerian. Te minunezi văzând cine vine să-şi depună obolul, chiar dacă-i ceva recuperat de la vechituri! Parc-ar fi intrat, grămadă, într-un stupid joc pe calculator în care, cu fiecare nivel, gradul de judecată liberă scade în timp ce riscul de a pierde tot sau de a câştiga nimic creşte. Până la urmă un joc, cât ar fi de tembel, e un joc, dar a susţine un program de reforme până la capăt pe acest nivel de percepţie publică alienată într-un stat încă putregăit în toate celulele sale vitale devine cumplit de anevoios. Ca să nu mai spunem că într-un mediu îmbâcsit cu tot ce pot inventa producători malefici de jocuri politice în scopul regresiei progresive a conştiinţei civice pentru a-şi salva furăciunile, nu e de pus mare nădejde în gânditul liber. Nici măcar pentru a lua în seamă că bursele de pe mapamond intră-n vrie, că invidiatele economii apusene se prăbuşesc una după alta şi că nimeni nu poate scăpa neatins de aceste valuri. Alea-s necazurile lor, aici, necazul, tot Băsescu se cheamă. …Vezi că birocraţia dă înapoi iar corupţia, după ani de huzur porcesc, a intrat la-nghesuială? Şi că justiţia dă semne de normalitate? Remarci că un guvern cu carenţe de netăgăduit a reuşit, totuşi, să treacă prin recesiune, cu eforturi uriaşe, făcând şi multe din nefăcutele din urmă? Ei bine, toate văzutele astea, după unii mai culţi, se cheamă idolatrie; în timp ce alţii, mai jos pe scară, le numesc pupinbăshism. Şi-n timp ce lumea se retrage din calea celui de al doilea tsunami al crizei, după ce primul a lăsat paragină şi nesiguranţă în locuri, până mai ieri, înfloritoare, se aude iar lullaby-ul feneist: dormiţi liniştiţi, noi suntem în alertă, reloaded game! Jocul de-a suspendarea bădăranului, conflictualului, incultului, vinovatului universal…
Interesanta geometrie a liniilor paralele care se intersectează cu sau fără ştiinţa noastră.
O aud pe prietena mea Iluş spunând „menejerează”, ea înţelegând prin asta ceea ce face un manager. Alteori, când e mai distrată, foloseşte şi varianta prescurtată „menajează”. Evident n-o corectez, dintr-un fel de egoism, deşi îşi dă seama, după expresia de pe faţa mea, că iar a comis ceva nostim. Dintr-odată, mă gândesc la interesanta apropiere a atât de diferitelor: menajerie, menaj, management, menajare. Spusa lui Iluş ţâşneşte acrobatic, cu un farmec neaşteptat din cadrul anost al unei relatări fără relevanţă.(Să fie generate, vorbele astea, şi de aspecte particulare ale vieţii ei? Nu-i exclus). Impulsionate, după o vreme, gândurile mele sar la te miri ce alte chestiuni şi întrebări care se vor menejeriate.
Întrebări generate de efectul vorbelor lui Iluş.
Mă întreb, de pildă, dacă suntem conştienţi de efectele conflictului nevăzut din noi înşine dintre nevoia transcenderii şi impulsul posesivităţii. De cum se duce acest război al celor două universuri paralele pe care suntem condamnaţi să le găzduim, vrem, nu vrem. Cum influenţează relaţiile dintre oameni şi ce urmare asupra evoluţiei societăţii pe care o alcătuim poate produce confruntarea celor două fronturi de luptă care ne ocupă cât trăim. (Iluş crede că mulţi oameni vor să fie mai buni dar nu pot).
Consideraţii care ţin de resortul „menejementului” propriu al gândirii noastre, cu voia Sfântului Anton protectorul zilelor de marţi ale lui Iluş.
Cu rază mică de acţiune, alegând să lovească în nevoia de mituri sau cu bătaie înaltă ţintind să lovească în credinţa în Dumnezeu? De orice fel ar fi, atacurile contra transcendentului nu se încheie niciodată cu armistiţii ori acorduri de pace. Din atacul „peste frontieră” impulsul posesivităţii se alege, mai întâi, cu prăzi bogate-n mituri de rebrenduit la idolatrie. Dacă reuşeşte să-i salte şi pe sfinţi mai presus de Creator, atunci poate sărbători victoria la un pahar cu agheazmă amestecată cu palincă. „Nu-i cazul la mine”, spune Iluş.
Si dacă ar rămâne fără niciun sprijin pe lume, Iluş ştie că Iesus Christus n-o părăseşte.
Cum războiul trebuie să fie-n pas cu vremea (sau invers) e rândul demitizării să intre în acţiune. Nici nu-i prea greu având în vedere că miturile pot fi lesne compromise ca ridicole, anacronice, asimilate clişeelor, superstiţiilor, obscurantismului. Ca şi religiile care, cu sau fără concursul lor, sunt parazitate frecvent, de clişee, superstiţii, obscurantism. Bazat pe aceste intersectări nocive, impulsul posesiunii ajunge, cu uşurinţă, să provoace rocada mare, cea între religie şi credinţă. Iar când religia ajunge să menejereze credinţa prin acest impuls, nu-i deloc greu să facă din drept-credincioşi de orice fel o menajerie. Un loc sălbatic în care credinţa fundamentată pe iubire poate deveni fundamentalismul urii. După modelul (devenit clişeu!) al intelectualului, şi cultura, iute, iute, îşi schimbă ţinuta. și principiile, cel mai adesea. din mers. cu laicism dar fără stoicism. Astfel că, împodobite cu steluţe galbene, ultimele mituri rămân fără apărare.
Şi un fel de concluzie la care mai bine n-am fi ajuns.
Se vede că a sosit vremea lui political corectness. Demarcaţia dintre planurile paralele… un simplu reper comercial. Impulsul posesiunii, victorios, dar la fel de nemulţumit. Evenimentele se precipită. Instaurarea ici colo a ateismului „o premiză necesară dar nu şi suficientă”, cum ar spune un filozof promotor al regimului de menajerie favorabil legii marţiale a posesiunii universului de către om. Visul omenirii din totdeauna de a ajunge la cer, de a se instala acolo, posesiv şi distructiv, e neschimbat. Experienţele conflagraţiilor mondiale, revoluţiilor sângeroase, dictaturilor, terorismului nu produc imunitate. Neliniştile se intersectează cu curiozitatea. Iar angoasele cercetătorilor umanişti cu satisfacţia de a fonda universităţi, congrese, burse, muzee şi expoziţii. Stranie geometrie. Asaltul continuă.
Iluş spune că noi să fim sănătoşi.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii