Aventuri în grădina de hârtie

Dinăuntrul și dinafara libertății

Îl înțeleg pe Willem (Bernard Holtrop) necruțătorul caricaturist, supraviețuitor al masacrului de la Hebdo Charlie când spune furios și disperat: “Vomitam pe toate aceste persoane care spun dintr-o data ca sunt prietenii nostri”. Poate nu i-ar strica niciunuia care aparține de categoriile amintite și niciuneia dintre viețuitoarele publice care se folosesc de tragedie ca să-și etaleze fantasmele, să le înghesuie prin ideologisme, să alimenteze irațional iraționalitatea unei lumi iraționale, să-și rezolve niște conturi. Ura pare mai ușor de suportat decât ipocrizia.

„Il est interdit d’interdire”, cuceritorul slogan al libertății absolute, adolescentine a revoltaților „primăverii pariziene” din 1968, pare izvorât din paradigma filozofic marxistă a negării negației și, totodată, un semnal avant la lettre al recentei mișcări occupy a indignaților din material de blugi. Rebeli convinși, fronde sincere, indignări legitime.

Ce se-ntâmplă însă, dacă o sămânță de asta germinează nu în atmosfera efervescent culturală ci în mediile împregnate de ură, de cultura violenței, raptului și a morții? Fiindcă lumea s-a amestecat iar revolta nu e mereu flower-power și nici încărcată de exuberanță adolescentină. Oricât de seducător ar debuta, sfârșește în decadență. Sau în sânge, când dezăgăzuirea libertății rupe și zăgazul morbid al terorismului. Îmi trece prin cap că unii indignați ai zilei ar fi fost modele ideale de caricaturizat pentru Boris Vian (nu m-aș exclude) asemenea studenților înfierbântați din ”Spuma Zilelor” care se înghesuiau la conferințele lui Jean Paul Sartre, cu hârtie igienică de luat notițe.

Nepreocupată decât de sine, libertatea pentru libertate se intersectează frecvent cu niște legități obiective implacabile. Ororile care se petrec într-o succesiune accelerată sunt simptome și efecte ale încălcării acestor legi. Și cauze ale viitoarelor orori. Revoltele-s benefice până la punctul limită în care devin capcane. Limită care, din nefericire, nu e trecută în niciun ghid al libertății lumii. Liberul arbitru, darul natural al oricărei ființe raționale e ori abandonat, ori folosit pentru a decide libertatea altuia niciodată pe-a sa. De la amenințarea care răzbate din seducătorul „e interzis a interzice” până la terifiantul „verboten” fascist nu-i mult. În condiții favorabile, pot ajunge repede la același numitor.

„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi”. O sintagmă tot mai anevoie de decriptat pe planeta libertății; pe planeta ateismului propagandist credincios al golului, a fanatismului ideologic&politico-religios sau a fariseismului debordând de pioșenie ipocrită întru sfințirea celor care-și depun garanțiile credinței în buzunare fără fund.

15 ianuarie 2015 at 13:06 noradamian 187 comentarii