Aventuri în grădina de hârtie

Meşterul Manole construind Turnul Babel

E cunoscut experimentul în care unor studenţi li s-a cerut să recunoască figura ascunsă într-un desen. În timp ce unii dintre ei au susţinut cu convingere că au văzut o tânără graţioasă, ceilalţi erau siguri că desenul reprezintă o babă. Ulterior imagistica asta de cercetare experimentală s-a îmbogăţit cu o mulţime de asemenea reprezentări. Multe din ele circulă pe internet.

Cu vederea reglată pe o singură figură omniprezentă în toate cele, imagistica colectivă autohtonă preluată de media imediat după decembrie 1989, cu instrumentele propagandei cu tot, a constituit un mediu de aplicare ideal pentru experimente de dirijare a unei percepţii de masă deloc antrenate în exerciţiul distingerii clare a reprezentărilor oferite. Acelaşi lucru şi cu limbajul. Limbajul de lemn a murit, dar nu înainte de a se încrucişa şi  de a face pui cu alte limbaje compatibile inclusiv cu tehnologii de comunicare pe domenii de reforme. Monocolor şi standardizat în comunism, a intrat rapid în laboratoarele media pentru reconfigurare, reproducere şi folosire în noile condiţii. Confiscat şi băgat la presă în totalitarism, în postdictatură, limbajul, singura sursă de energie pentru reformarea spiritului comunitar, a fost preluat „democratic” pentru (re)cucerirea poziţiilor de putere. Ambalat prin tehnici de marketing, diversificat inovator mai-nainte să devină liber şi natural, promotorul reînnoirii individuale şi comunitare a fost trecut în prelucrare privată cu profit pe seama consumului public. Numai că limbajul liber, articulat, inteligibil, divers, viu, nu trăieşte în captivitate. În loc de ţesătura nevăzută a unei societăţi viabile şi sănătoase, se întinde o lucrătură. Iar când firele se distrug şi se încâlcesc, societatea e în suferinţă. Este ceea ce s-a întâmplat şi continuă să se întâmple sub ochii şi uneori cu participarea noastră. Aşa se explică abundenţa de ziare, posturi media, analişti şi consilieri care au dat năvală în spaţiul nostru comunicaţional acaparând această resursă în scopuri private, anti-democratice, egoiste. În loc ca diversitatea de limbaje să concureze şi să conlucreze pentru un model societal al comunicării şi construcţiei, asistăm la un fragmentarism comunicaţional tipic pentru o societate lipsită de o minimă solidarizare în jurul unor valori. Pe o astfel de structură de rezistenţă e greu să se dezvolte cultura. Să nici nu pomenim de patriotism. Limbajul băşcăliei erodează orice construcţie, chiar mai-nainte de a fi gândită. Aşa stând lucrurile, cine să contribuie la realizarea unui mediu de comunicare cultural-socială într-o diversitate articulată liber şi durabil? Cartea scrisă? Arta? Bine ar fi. Numai că sunt firave, nu destul de preţuite şi adesea încurcate în încâlcelile de care vorbeam. Limbajul religios? Ţesătură purtată cu folos de slujitorii bisericii în dauna celor ce ar trebui îmbrăcaţi. Roadele aşteptate se văd tot mai rar. In schimb, alunecarea în bigotism şi hibridarea politico-religioasă n-au câtuşi de puţin însuşiri ziditoare. Limbajul livresc ar fi un filon bogat dar prea adesea, în loc să fie un desluşitor şi un ajutor, preferă construcţiile cu turnuleţe şi garduri elitiste. Comunicarea electronică, blogosfera pare o resursă constructivă serioasă cu condiţia să facă faţă intifadei prezente adesea în peisaj. Aş vrea să cred ca unii pot să dea bocancii pe papuci. Dacă nu de dans, măcar de circulat în piaţă. Am impresia uneori că limbajul violenţei e mai reformabil decât cel ipocrit care parazitează-n voie canalele de comunicare oricare ar fi ele. Sau decât limbajul steril al lui „eu, numai eu şi mereu eu” din spiţa celui elitist şi elitizant. Poate exagerez, dar ori de câte ori limbajele se încâlcesc ireversibil în câte un turn Babel, de undeva dintr-un centru de putere e de aşteptat să apară constrângerea, uneori brutală, alteori căptuşită cu izolaţie fină, democratică, aşa cum e politicaly corectness. Un mijloc de a produce o coeziune artificială a unor societăţi mai mult sau mai puţin dezarticulate. Cu sacrificarea societăţii însăşi.

30 martie 2009 at 12:12 noradamian 186 comentarii