V-amintiţi ce indignat era dl. Remeş -cel care şpăguia, modest, pe cârnaţi şi palincă, întreţinerea scaunului său de ministru liberal, în guvernul Tăriceanu? Cât de tare îl supărase faptul că măsura de a pune taxă pe scaune stârnise hohote de râs? Dl. ministru nu bănuia atunci că istorica sa taxă prefigura, de fapt, viitoarea doctrină uselistă. Nu-i trecuse prin cap că, un guvern de „indignados” va duce peste câţiva ani (de puşcărie, pentru el) atât de sus, ideea sa! Sigur, era nevoie ca, mai întâi, motorul revoluţiei usele să-şi facă plinul la indignare -televizată- s-atingă turaţia de regim. Şi uite aşa, întins la maxim din ianuarie 2012, firul roşu al indignării, din uslaş în ultraş, din păcăleală-n şpăgăreală, ajunse la victoria finală. Meserie, măi frate! Adevărul e, trebuie să recunoaştem, că guvernul nu-şi mai vede căpetenia de treburi, dl. Ponta alergând într-una, fără odihnă: ba la Olimpiada de la Londra să felicite gimnastele, ba-n Dubai, cu familia, să se documenteze. Nici n-apucă să-şi vadă realizările, că-l potopesc alte îndatoriri: iar tocşouri, iar raliuri, iar baschet. Iar documentare- la Miami.
Indignarea guvernamentală devine tot mai greu de întreţinut. Deşi au ocupat toate parcările şi au suportul, discret, al unor”indignados” pripiţi ai aşa-zisei opoziţii de dreapta, pericolul să se transforme în reversul ei creşte. Pagubă-n revoluţie! Stocul de anti-băsescism se reduce văzând cu ochii! N-o să mai producă indignare nici cât o taxă pe serenada cu flota! N-o să-l mai refacă nici toate bârfele cu Udrea. Grav! Cu ce să mai ameţeşti boborul? Degrabă, că guvernului îi curge rugina de sub vopsea ca la transformatoarele lui fenechiu! Iar cefereul nu poate fi cumpărat nici de domnudan. Guvernul dă în isterie, are viziuni terifiante cu avioane duşmane care năvălesc în spaţiul aerian al patriei. Uselimea ţipă indignată că „justiţia lui Băsescu” le-a ţinut la cutie, torţionarii! Vrea dreptate! Cu toate eforturile, însă, indignarea lor duhneşte mai greu decât brânza din valiza d-lui Becali. Colac peste pupăză, ieşi dintr-un canal şi mr. Bivolaru! Păi ce altceva să facă prietenul celor 40 de bombonei şi manivele, după ce a ieşit din pârnaie decât ce făcea şi pe vremea aia? Şi atunci, ce urmează? …Cum ce? Sărăcimea să-nţeleagă dacă-şi iubeşte ţara şi guvernul, că indignarea costă! Că un guvern de indignados nu se lasă până nu le ia şi ultimul bănuţ! Impozite, certificate, contribuţii, timbre. Taxe şi pe praful de pe scaune! Păi cine să le plătească furăciunile? Doctrina subţire cu cheltuială se ţine. (Domnu’ Remeş, normal să fiţi indignat)
Apreciază:
Apreciere Încarc...
6 august 2013 at 18:34 noradamian
Hărţuite, şantajate de agenţiile de rating, Spania, Franţa, Italia dau din colţ în colţ. Abia acum trei zile (!) Parlamentul European a decis, însfârşit, interzicerea vânzărilor de credit suverane fără acoperire (default swap (CDS). Alegând să joace- n liga rechinilor financiari, să devină speculanţi pe pieţele lor, politicienii au trădat democraţia şi pe cetăţeni, lăsându-şi ţările gaj acestor killeri ai democraţiei. Iar acum trădările îi ajung din urmă. Problemele Greciei au ajuns aproape insurmontabile, lumea toată a devenit o mare de nemulţumire, indignarea se-ntinde rapid pe mapamond. Pe ici pe colo, ca atmosferă, unele aspecte aduc aminte de Piaţa Universităţii bucureştene din ’90, unde printre idealiştii care sperau că vor accede într-o altfel de lume, mai curată, mai dreaptă şi mai transparentă, se-nvârteau tot soiul de farseuri şi mercenari.
*****
Pornit din celebrul “Indignaţi-vă”, îndemnul de a apăra valorile democratice ajunse în primejdie, al nonagenarului Stephane Hessel, erou al rezistenţei franceze, evreu pro-palestinian şi anti-Sarkozy, a venit exact când în Europa şi-n lume, nemulţumirea a atins apogeul. Focul, izbucnit ici colo, s-a întins rapid dintr-un loc în altul ca pe mirişte. (Am mai pomenit, de fapt, de „Cartea indignării”, într-un articol din iulie https://noradamian.wordpress.com/2011/07/31/teatru-n-viata-viata-n-teatru-5/). Devenită mai întâi, în anii trecuţi, în Spania, manual de luptă nonviolentă, pentru mişcarea “Indignados”, ulterior, îndemnul a prins în toată lumea. Dincolo de efectul formidabil al best-sellerului generator de istorie al acestui luptător pentru valorile democraţiei şi demnităţii umane, e de luat în considerare însă, şi alt aspect, cel al sănătăţii indignărilor de care am pomenit şi-n articolul menţionat mai sus. Anume că nimic nu e mai contagios decât un sentiment colectiv de revoltă pe fundamentul unor nemulţumiri logice, ajunse la apogeu. Dar în acelaşi timp, nimic nu e mai vulnerabil decât asemenea mişcări intrate pe canalul unor forţe manipulatoare, frecvent, profesioniste. Că şi mişcarea “Occupy Wall Street” poate degenera în ceva invers sensului ei iniţial, nu-i de mirare. Permeabilă pentru tot felul de indivizi şi grupuri, orice mişcare de mase poate deveni, mai repede sau mai târziu, ţintă pentru forţele care urmăresc să-i anihileze vrerea şi rostul. Politizate din mers, cu metodă, pot ajunge chiar victimele tagmei speculanţilor deghizaţi în oi iubitoare de popor. (Nu trebuie decât să ne amintim, ca exemplu, de „revolta” uselist-sindicală pusă-n operă de Marica, Petcu, etc, boşi penali, fideli aghiotanţi ai d-lui Ponta, a modului cum au încercat să se folosească de masele de nemulţumiţi). Iar când indignarea e convertită în monedă revoluţionar-stângistă, revolta devine ameninţare. Adică ce se-ntâmplă în Atena terorizată de ocupaţia politico- sindicală. Dar şi-n alte locuri. Ca şi pe Wall-Street, unde, printre indignaţii paşnici, se-nvârt şi agitatori de vechi coşmare.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
21 octombrie 2011 at 13:50 noradamian
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii