Posts tagged ‘islam’

Creștinismul, la izvoare

Ne-am obișnuit să considerăm creștinătatea ca fiind exclusiv legată de Europa și de zonele europenizate din lume, tratând știrile, ajunse întâmplător la urechile noastre, despre uciderea creștinilor din locuri îndepărtate geografic, străine de credința&tradițiile noastre creștine. Asta deși, numărul martirilor  din rândul comunităților creștine din Orientul Mijlociu și Africa crește de la un an la altul, mai cu seamă înainte de marile sărbători creștine, cum s-a întâmplat, nu demult, în Egipt. aici

Nu tocmai impresionați de atrocitățile de acolo, tot mai frecvente în ultimii ani, puțini creștini europeni, atât din occident cât și din estul Europei și din Rusia par interesați să știe că drumul creștinismului nu-și are temelia în bisericile din Europa, ci în Orient, că, anterior islamului, acolo s-a împământenit o puternică tradiție arabă creștină care s-a întins din Orientul Apropiat până în Spania. Chiar prima scriere arabă este opera mediului creștin din Siria, conform vestigiilor găsite în biserica din Zebd la sud-est de Alep. De aici, scrierea va ajunge, prin comunități creștine, în Bahrein și Golful Persic. „Cea mai mare parte a musulmanilor nu sunt arabi, aceștia reprezentând practic numai 17% din totalul lor. Cele mai mari state musulmane nu sunt cele arabe ci India, Indonezia, Pakistanul și Bangladeșul. () Marele număr de creștini arabi, moștenitori în secolul al IV-lea ai prozeliților arabi de care aflăm din „Faptele Apostolilor”, demonstrează că nu putem identifica religia cu națiunea. și că arabicitatea nu indică o rasă sau o religie, ci o cultură, o istorie și un destin comun”. (Un articol interesant despre parcursul și specificul creștinismului arab aici  )

Cu un sentiment identitar puternic, trăind în izolare, în refugii muntoase pentru a se apăra de ostilitatea mediului islamic, micro-comunitățile arab-creștine rezistă în fața prigoanei islamice demonstrând forța credinței chiar la izvoarele ei. Având o poziție specială în relația cu religiile monoteiste, iudaică și musulmană, în pofida situației lor, creștinii arabi contribuie la reînnoirea conștiinței misionare a creștinătății.

14 aprilie 2017 at 20:19 Lasă un comentariu

Recrudescențe

Mai, 2000, Suedia. Știre bulversantă pentru opinia publică exact în săptămâna pe care o petrecusem acolo:  un muslim îşi ucisese fiica fiindcă nefericita se-ncurcase cu un localnic.  Subiectul monopolizase media și societatea suedeză. Seară de seară în toate dezbaterile televizate,  în discuțiile din instituţii și din crâșme de prin orașele mari și satele izolate, de peste tot pe unde umblasem, se simțea preocupare și îngrijorare.

Iulie, 2010, Franța. Film despre extremismul european, „Resurrection du nazisme”, prezentat pe un canal TV francez. Nisa, Suedia (Goteborg), Verona, Bologna, Roma, Alemagne (castel Schwerin), Hongrie (record oficial, cu 47 parlamentari neofascişti în 2010 în parlamentul de la Budapesta), sunt doar câteva locuri de pe o hartă a nazismului european despre care habar n-aveam. M-a minunat prezenţa Suediei, Suedia pe care o știam eu, cu oameni blânzi, prietenoşi, morali, păduri netulburate de drujbe, lacuri albastre, curate ca cerul, într-o asemenea ambianţă!

Discursurile ţepene despre „determinismul rasial natural” păreau ieşite direct din groapa cu fantome ale istoriei. Mulţi de acolo păreau nişte mumii, dar erau şi destui tineri. Dacă în adunarea de la Nisa, de pildă, dominau personaje vârstnice, în gărzile de la Budapesta și în nucleele extremismului nordic predominau tinerii. Împănate cu scursuri ideologice şi fantasme ale gloriei morbide de altă dată, agitând steagul purităţii rasiale, ideile lor nu păreau mai umane decât ale muslimului defect din Suedia din urmă cu zece ani.

Un deceniu de iresponsabilitate politico-culturală, destul ca germenii urii să prolifereze și boala să avanseze galopant în Europa. Nazismul nu e nici etnic, nici religios, nici patriotic. Indiferent ce „apără”, ce revendicări declară și sub ce steag mărșăluiește, e drumul direct spre neant. În orice formă și oriunde găsește condiții favorabile, aduce nenorociri. Cu justificare sau fără, cu lege sau fără lege, distruge. Când rostul protector al statului față de cetățeni, familii, societate e trădat de imoralitatea, ipocrizia și iresponsabilitatea decidenților, stihiile urii au cale liberă. Istoria nu dă imunitate. Nici o civilizație nu e asigurată împotriva forţelor oarbe.

8 ianuarie 2016 at 18:35 8 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 935.445 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.453 de urmăritori
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 935.445 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: