Posts tagged ‘Johannis-grivco’
Politica cataclismelor
Invocările telelevistic-apocaliptice, insistente mai ales în ultimii doi-trei ani, îşi arată, în fine, roadele. Boborul a devenit aproape mayaş. Iar dacă strănutatul unor trezorieri ai finanţelor planetei, precum dl. Soros, produce valuri de confuzie ale societăţii globale, avântul surfingului politic e logic. Lumea devenind complet deschisă revoluţiilor, surferii, de orice fel, au parte de tentaţii şi senzaţii nebănuite.
Dar să-i lăsăm pe mayaşi, să privim şi altfel, la mulţimile înfuriate ca valurile mării de-aci. Să observăm că publicitatea mediatică produce un apetit tot mai mare al spectatorilor pentru sporturile extrem-politice. Că, unidirecţionată, energia le-a înţepenit aproape, degetul mare-n jos, ca la circul din arenele romane siroind de sânge.(De-nţeles: nu vrem şi noi să punem umărul la reconstruit imperiul?)
Fiindcă vorbim în termeni sportivi, se ştie, cel puţin de către cei care au practicat sau practică un joc sportiv, că, pe tot parcursul campionatului, modificările în componenţa echipei sunt absolut normale. O echipă, însă, fie ea bună sau mai puţin bună, nu se înlocuieşte cu altă echipă, în două situaţii:
1- sub presiunea adversarului
2- în ajunul finalului unui campionat.
Orice observator politic care nu şi-a pierdut brusc, memoria ştie că USL nu s-a înfiinţat ca formaţiune de opoziţie democratică ci ca un cumul de forţe decise programatic să distrugă tot ce le-ar pune în pericol cuceririle lor de jefuitori legali sau cu acoperire în reţea. Adică orice început de reformare, orice semne de funcţionare normală a instituţiilor statului. Ceea ce au şi făcut- pas cu pas. Cu partidul oponent nu şi-au făcut mari griji, ştiu ei pe cine pot conta la o adică, acolo.
Să recapitulăm: criza globală produce scăderea calităţii vieţii mai peste tot, adică nemulţumiri de tot felul. Desigur, cu diferenţe locale. Problema devine realmente gravă, însă, în cazul intereselor oculte din spatele revoluţiilor cu detonator politic-extremist din statele cu democraţie şubredă. Periculoasă pentru viitorul acestor state şi a popoarelor lor. Acum, ne numărăm printre acestea. Şi dacă nu ne-am pierdut memoria, cum spuneam mai -nainte, n-ar fi rău să ne amintim ce s-a petrecut la-nceputul lui 2010, la debutul crizei şi recesiunii în România, cu încercarea de înlocuire a guvernului Boc – cu o echipă de tehnocraţi. Stilul batjocoritor, inacceptabil, de a refuza orice candidat din partea puterii.
Amintiţi-vă fie şi numai scena revoltătoare a tratamentului la care a fost supus dl.Croitoru, în parlament- în ciuda excelentului său portofoliu profesional, care, de altfel, n-a contat deloc. Oponenţă amintind izbitor de licitaţiile de formă, cu câştigător prestabilit, atunci în persoana Iohannis. Ceva normal pentru indivizi de această speţă. Proiectul grivco n-a reuşit, aşa că, imediat, ofensiva a intrat într-un nou ciclu de cataclisme politice provocate. Din acelaşi motiv. Nu ştiu ce sorţi de izbândă ar avea la această oră, evident e doar faptul că licitaţia se defăşoară între aceiaşi protagonişti. Plus, pe margine, ca nişte ventilatoare, echipe de chibiţi care mai că nu chiuie. Abia aşteaptă ca vântul să-i împingă-n joc. Începe surfingul.
ultimele comentarii