Posts tagged ‘Judecător Gunescu’
Dormi liniștit! Pentru tine, Ghe. Ursu, I.P. Culianu, C.Panait… – cu dosare spălate de primenitele SIE și SRI – magistrații reformați de SIE/SRI șterg cu eroism urmele criminale în statul de drepți! (2/5)
Postat de Bască ilie în „Grădina publică”
3. Judecătorul militar G. Gunescu: „începând cu anul 1990 nu mai există nicio justificare pentru a nu se putea demara cercetarea penală în orice cauză”.
Motivarea unei hotărâri poate fi detectorul de minciuni judecătorești, iar în unele cazuri este proba indubitabilă a prostiei magistratului. Aveți ocazia să vedeți o astfel de probă monumentală, stridentă, ușor de remarcat. Magistratul are obligația să expună considerentele care au condus la o anume soluționare a cauzei, să explice prin ce raționament a ajuns la concluzia din rezoluție sau din dispozitivul hotărârii. Numai prostia îl ajută să se facă de tot râsul magistraturii, când una motivează, dar concluzionează contrariul. E la fel de strigător la cer să prezinți argumentele meteorologice specifice cerului senin și să ai tupeul să-ți imaginezi că astfel ai demonstrat convingător de ce ne aflăm în ploaie torențială. Rolul motivării este să convingă partea interesată de buna-credință și competența profesională ale magistratului onest, independent și supus numai legii. Altfel, în loc de domnia legii, reaua-credință are altă explicație, după norme nescrise, inclusiv legea tăcerii magistraților acoperiți și comandați. Domnia prostiei după legea junglei n-are limite.
În toate dosarele legate de moartea disidentului Gheorge Ursu (17 nov. 1985), singurul aspect asupra căruia nu există divergențe sau interpretării contradictorii este termenul de prescripție a răspunderii penale (prescripția specială): 22 de ani și 6 luni (o dată și jumătate prescripția generală de 15 ani, indiferent de încadrarea juridică faptelor). Cu alte cuvinte, problema de aritmetică elementară la care s-a redus cazul Ghe. Ursu, nu a fost perioada de timp în care legea penală îi permite statului român să-i urmărească și să-i condamne pe criminali, ci doar de când anume a început numărătoarea inversă a celor 22,5 ani. Începutul și sfârșitul, capul și coada perioadei de 22,5 ani.
În sentința nr. 27 din 16.10.2013 a Tribunalului Militar Teritorial București, [soluționarea plângerii lui Andrei Ursu împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 179/P/2012 din 21.01.2013 (emisă de parchetul de pe lângă Tribunalul (civil) București], magistratul militar col. Gabriel Gunescu a motivat la pct. 4.3: „începând cu anul 1990 nu mai există nicio justificare pentru a nu se putea demara cercetarea penală în orice cauză”. Carevasăzică, admite existența unui impediment în demararea cercetării penale până în 1990, dar „începând cu anul 1990” – gata! – „nu mai există nicio justificare”; din același an crucial acceptă să înceapă libertatea sistemului judiciar și numărătoarea inversă. Întrucât colonelul timid n-are niciun căpătâi, adică n-a specificat din ce dată a anului 1990 a dedus că Iliescu și FSN-ul ne-au dat liber la justiție pe pâine, socoteala pornește de la 01.01.1990, extremitate în avantajul magistralului care a tras militărește de timp înapoi cu mânie, ca să expire cât mai repede termenul de prescripție și să exclame satisfăcut: „Gata, am scăpat și noi și statul de grija urmăririi penale a criminalilor!” După acest calcul provizoriu, perioada de 22,5 ani ar fi expirat la 30 iunie 2012. N-avem nici noi de ce să cădem în extremitatea naivității de cea mai joasă speță și să nu observăm că aceeași armată e cu noi din 1990 încoace, blochează înfăptuirea justiției cu plata în avans ca-n orice instituție a prostituției, fie prin aceleași cadre, fie prin aceeași unitate de comandă. Tot armata de meseriași într-ale tergiversării de peste 20 de ani se bucură de ultima salvă de tun, trasă în disperare cu ghiuleaua prescripției. În episodul următor veți vedea indiciile continuării mascaradei, în ciuda actului eroic al procurorului general, Tiberiu Nițu, de a acorda o șansă ordinii de drept și justiției în care se zbate Andrei Ursu: oferta Nițu e doar aparența unui nou început – în istoria judiciară postdecembristă – împotriva mentalității păstrate de aceeași armată a instinctului de consevare al speciei.
De reținut: judecătorul Gunescu nu scrie nicăieri în motivare unde-i capul, nici unde-i coada, nici faptul că procurorul de ședință (proc. militar col Octavian Opriș) a susținut în fața sa aceeași perioadă curgătoare a celor 22,5 ani, între 01.01.1990-30.06.2012. (presa a relatat dezbaterea din sala de ședință- vezi ultimul link).
Niciun judecător normal la cap n-are cum să cerceteze și să motiveze concluzia îndeplinirii sau neîndeplinirii unui termen de prescripție, fără să menționeze expres de când și până când a luat în calcul termenul verificat. Și această manufactură deconspiratoare întărește valoarea de unicat a lucrăturii de comandă.
4. Ghici ghicitoarea colonelului Gunescu! Ce termen a ales: T1, T2 sau T3?
T1=1985 +22,5 ani = 17.05.2008 (pornind de la data omorului 17.11.1985)
T2=1990 +22,5 ani = 30.06.2012 (de la 01.01.1990 – conf. motivare Gunescu)
T3=1992 +22,5 ani =01.04.2015 (de la 01.10.1992 – conf. dec. ICCJ- episodul 1)
Oricare cititor cu scaunul la cap poate să vadă că judecătorul colonel are probleme cu scaunul, întrucât a susținut T2 în motivare, dar în concluzie a ales de fapt T1.
Cum și de ce a fost posibilă o asemenea mizerie? Cu iuțeală de mâini murdare, în scopul precizat la pct. 1 din episodul precedent (AICI) [Magistrații acoperiți de legea junglei l-au tâlhărit pe Andrei Ursu ca-n codru.] În același punct 4.3 din sentința motivată (pag 8), după fraza „începând cu anul 1990 nu mai există nicio justificare pentru a nu se putea demara cercetarea penală în orice cauză”, colonelul magistrat Gabriel Gunescu pierde capătul de start și uzul raționamentului inițial, sare subit de la T2 înapoi în timp, la T1, afirmînd că rezoluția Tribunalului (civil) București este „temeinică și legală” (AICI) Și-a abandonat motivarea și a menținut rezoluția (atacată în plângerea lui Andrei Ursu) nr. 179/2012 din 21.01.2013, întocmită de procuror criminalist Ruxandra Ionescu (Parchetul de pe lângă Tribunalul București) cu T1: „Față de cele expuse, în cauză s-a împlinit termenul prescripției speciale a răspunderii penale de 22 ani și 6 luni […] la data de 17.05.2008” (pag 3, final- AICI)
Parafrazând fraza roșie din motivarea colonelului Gunescu, prin menținerea rezoluției date de criminalista revoluționară de la Tribunal (civil), aceeași armată e cu noi, altfel:
„începând cu data morții lui Ghe. Ursu -17 nov 1985 – nu mai există nicio justificare pentru a nu se putea demara cercetarea penală în orice cauză” – QED.
Judecătorul militar a evitat ridicolul T2, fiindcă nu-i ieșea comanda nici cu socoteala asta; a nimerit în alt ridicol mai mare, T1 (contrazis în motivarea roșie, ca impediment până în 1990). Un judecător ca pâinea caldă cea de toate zilele înfăptuirii justiției. La asemenea nivel de judecată, nu mai contează un banc în plus.
Banc! Judecătorul militar colonel magistrat Gabriel Gunescu a fost trimis de soție să cumpere o pâine cât mai proaspătă; nu caldă, fierbinte să fie. Ordinul soției nerăbdătoare: să vină repede, până încălzește ea ciulamaua medicinală cu măsline de orbete. Colonelul întârzie peste jumătate de oră. Soția nervoasă îl sună, îl întreabă dacă a cumpărat pâinea și de ce nu mai ajunge acasă.
-Sunt la colțul blocului, tocmai mă apropii de intrarea în scară. Pâinea-i fierbinte-fierbinte, de la brutăria din colț. Am intrat acum în bloc.
– Hai odată, mor de foame! Ai grijă, să nu-ți topească punga și s-o pierzi.
Judecătorul intră în apartament, soția se repede la pungă, scoate pâinea și rămâne înmărmurită. Pâinea, veche de vreo 5 zile, tare ca piatra.
-Ce-i asta, îți bați joc de mine?
– Da, de unde (?) Nici nu știi cât am insistat la vânzătoare să caute una cât mai veche, scăpată cumva pe sub vreun raft. De asta am întârziat, dar până la urmă am avut noroc.
Explicație în loc de morală. Pe vremea executatului, fabricile de pâine erau supravegheate de organe: pâinile scoase din cuptor erau depozitate mai multe zile, să se învechească înainte de vânzare. Așa se cumpărau în cantități mai mici, raționale.
Mentalitatea magistratului de rit vechi a anunțat prospătura de calcul T2, dar a scos de sub raft termenul T1, mai vechi cu peste 4 ani.
5. Cu imprescriptibilitatea, Monica Macovei și CCR le-au dat peste cap (planul)
Legea nr. 27/2012 – concepută, promovată și susținută de Monica Macovei – a prevăzut ca prescripția să nu mai înlăture răspunderea penală (idem executarea pedepsei) în cazul infracțiunilor de omor (și altele intenționate urmate cu moartea victimei) pentru care termenul de prescripție, socotit după Codul penal vechi, nu s-a împlinit până la 23.03.2012. Autorii omorului, coautorii, complicii și instigatorii pot fi urmăriți și condamnați fără limită de timp, toată viața lor. Întrucât în ambele modalități, termenele T2 (de încercare prostească) și T3 (corect determinat) s-ar fi împlinit oricum ulterior datei de 23.03.2012, când a intrat în vigoare Legea Macovei (T2=30.06.2012 sau T3=01.04.2015), infracțiunea de omor în cazul Ghe. Ursu a devenit imprescriptibilă în temeiul Legii nr. 27/2012. (articolele echivalente din noul Cod penal au fost modificate și completate corespunzător). De aici rezultă de ce tunul judecătorului militar col. Gabriel Gunescu a bătut în retragere după ce a realizat să nici așa nu-i iese pasiența, și-a abandonat propria motivare și a scos pe tarabă vechitura T1 (pe care același Gunescu tocmai o combătuse în pas de defilare sincron cu procurorul de ședință Octavian Opriș). După pronunțarea sentinței de pomină nr. 27 din 16.10.2013, am semnalat această cotitură din motivare (în postarea „Atenție la CCR!…” din 19 nov 2013), înainte de pronunțarea deciziei CCR nr. 511/12.12.2013 și cu mult timp înainte să apară motivarea sentinței (Andrei Ursu a primit-o abia în toamna 2014). CCR s-a pronunțat după mai multe termene în amânare. [a) 24 sept 2013; b) 15 oct 2013; c) 21 nov 2013; d) 12 dec 2013 (vizibile direct în partea introductivă a deciziei CCR nr. 511/12.12.2013- AICI)] Nu era dificil de dedus că armata de magistrați – din și de pe lângă Tribunalul Militar – va adapta motivarea sentinței după decizia CCR. Deja aveau bătaia tunului prescripției cu ochii pe CCR ca pe butelie și mizau pe hăcuirea legii Macovei, implicit revenirea la prescripția salvatoare pentru criminali&acoliții lor și respectiv protectorii lor din magistratură și politică. Pronunțarea sentinței Gunescu a fost amânată de la 09 oct 2013, cu o săptămână, la 16 oct 2013 (exact a doua zi după termenul CCR de la litera b). După pronunțare, au mizat pe soluționarea viceversa la CCR. Ghinion! Decizie istorică! Au avut semnale sau n-au crezut în întorsătura jurisprudenței CCR.
Astfel se mai menține deschisă calea accesului la justiție nu doar pentru Andrei Ursu.
Fără Legea Macovei și decizia CCR 511/2013, nici termenul corect calculat (T3) n-ar mai fi ajutat la nimic până la împlinirea prescripției peste 5 luni (01.04.2015), fiindcă oricum timpul rămas ar fi fost prea scurt pentru obținerea unei condamnări.
În postarea din grădină „Atenție la CCR!…”, la pct 3- „O mică scânteie se va dovedi un fitil aprins în toată regula” – (inclusiv linkul cu știrea de presă – AICI), am menționat nu doar neinspirata alegere a colonelului glumeț (termenul T2) ci și adaptarea previzibilă a motivării din mers spre culmea judecății la comandă:
“Chiar dacă judecătorul militar Glumescu își va adapta motivarea hotărârii la soluția ordonată în curând de CCR, gafa rămâne și face de toată rușinea, transparentă, conspirația Parchetului Militar și protejarea slugarnică a maiorului Securității. Niciun pic de rușine, însă, mai presus de legea în vigoare! Lucrează pe sub robă numai cu legea favorizării infractorului”.
Întregul sistemului judiciar trebuie privit dintr-un unghi de referință ca un poliedru cu o multitudine de fețe cu luminozitate diferită, după aceeași unitate de măsură: candela independenței. Doar câteva fețe sunt mai strălucitoare (DNA, ICCJ-secția penală), altele parțial luminate (CAB); celelalte fețe rămân întunecate și nevăzute (diametral opuse punctului de referință). Fiecare față tinde să le atragă pe celelalte din vecinătate în gradul propriu de luminozitate, să le aducă în ordinul de mărime preferat și la același numitor comun (care-pe care: fie prin extinderea razelor luminoase ale independenței, fie prin reversibilitatea spre întunericul dependenței de comandă).
Încerc să focalizez aparența și polivalența multiplelor fețe ale întregului sistem judiciar de supraviețuire în confruntarea permanentă dintre lumini și umbre.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii