Posts tagged ‘justitie’

No vîntu’s day

Îndopată cu „realitate” mediatică, România s-a scufundat aproape cu totul într-o ficţiune produsă şi regizată de cei care se văd proprietari de drept ai destinului ei. Nu i se mai vede decât brandul. Un brand care s-ar potrivi altei Românii pentrucă  cea în care trăim numai grădină nu e. Frumuseţi ale  naturii lăsate de Dumnezeu dar şi cele construite de oameni, căzute în paragină, par s-aştepte vreun cineast de la Holywood în căutare de decoruri pentru  filme cu jefuitorii de comori. Cât despre edificiile trufaşe, chicioase, amplasate exact unde n-ar trebui să fie, mă întreb cum le-or fi apreciind turiştii în trecere prin strania ţară a Mioriţei. Ar fi de aşteptat ca trăitorii de pe aici, cei cu mintea-ntreagă, să ceară socoteală celor care au girat devalizarea. Dar la ce răspunsuri să se aştepte într-o ţară în care certitudinile prefabricate mediatic au luat demult locul  întrebărilor? Unde apărarea joacă-n dublu rol cu acuzarea iar fărădelegea e în mod obişnuit răsplătită prin promovare pe scara politico-socială? Cum să crezi în binefacerile democraţiei când câinii ei de pază, cu puţine excepţii, s-au metamorfozat în gorile respingătoare la uşa vânturătorilor de bani negri- care fac legea? Mizerabilă ficţiune în care o naţie întreagă a ajuns să-şi ducă traiul real în rânduiala celor care  o fură de decenii! În care cei ce muncesc plătesc impozit în timp ce  jonglerii cu banii statului- proprietari de averi nemuncite- sunt asimilaţi revoluţionarilor sau celor cu handicap, adică scutiţi de fisc! Destin tulbure, de ţară la răscruce, care ar putea ieşi la drum bun dacă societatea mai are forţa de a nu accepta toate astea ca fiindu-i în mod fatal, predestinate. De a se elibera de  noxele fabricaţiei de reţea care ne-a întors viaţa cu susu-n jos silindu-ne să trăim într-o lume incredibil de murdară. Nu peste noapte, nu în totalitate, oportunitatea de a accede într-un climat de autoreglare morală şi social-politică se poate transforma în realitate. Cu condiţia ca fiecare zi să devină ziua justiţiei. A  justiţiei sănătoase.

13 septembrie 2010 at 11:36 41 comentarii

România, 2014

Dacă trecem de criză, dacă n-o să trecem în altă formă de agregare în 2012, dacă sărim şi peste anul de trecere 2013, uite-ne trecuţi, ceva mai bătrâni, în 2014. Între timp, nobăsescismul va continua să ţină loc de doctrine, scenografie politică, decor de bloguri, de tabere de vară penelist-pesediste, de joc de societate pe treptele tribunalelor, în redacţiile cotidianului şi studiourile televiziilor plutitoare-n derivă, ori în anticamerele puşcăriilor. Cu alte cuvinte va ţine, ca şi până acum, loc de creier. Patru ani trec repede, însă, mai ales dacă intrăm, târâş grăpiş, într-o perioadă de înzdrăvenire a instituţiilor statului şi în primul rând a justiţiei, cum se prefigurează. Un pas istoric mic al „dictaturii” lui Băsescu, un pas uriaş pentru România. Oare?… Într-un timp scurt, să-nvingă măcar, atâtea piedici câte ar asigura trecerea într-un climat normal? Obstrucţionat de aproape toată clasa politică, de „clanuri” ale aşa zisei societăţi civile,  inclusiv de pedelişti pătaţi şi, posibil, cu legături oculte de reţea? Cine va continua acest început ambiţios şi riscant, de autoreglare şi autocurăţare  socială? Înclin să cred, mai bine zis să dau curs unei dorinţe, că pe acest trend al nevoii imperioase de justiţie, va fi nevoie de un incoruptibil care să o întruchipeze. Aşa că, după „dictator”, bine ar fi să urmeze „altul”, de ce nu cea care a reuşit aproape singură să urnească un sistem ostil şi înţepenit: Monica Macovei.

8 aprilie 2010 at 22:19 42 comentarii

Mihai Eminescu:fragment

postat de Nora in biblioteca din chioşc
via- Andreea Vass – Dan Şelaru

“De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice.
Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.
Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucuresti; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, si că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cumcă o seamă de judecători si de administratori în România sunt tovarăsi de câstig ca bandiţii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.
Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă si fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.
Mita e-n stare să pătrunză orisiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-si petrece viaţa la puscărie…
Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă.
Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune.
Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însusi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanţi ai voinţei legale si sincere a ţării… Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscărie.”

Mihai Eminescu pe la 1870-1889

Să-l punem pe bloguri să vadă că ştim.

21 octombrie 2009 at 12:08 53 comentarii

Justiţiarism sau justiţie?

În multe din tinerele republici de pe glob sunt frecvente şi acum răfuielile între triburi care,uneori, degenereaza în lovituri de stat şi în războaie civile. Îmi vine in minte o scenă dintr-un documentar despre un asemenea episod petrecut cu ani în urmă în Angola: bărbaţi de toate vârstele dar şi mulţi puşti, debordau de bucurie în timp ce li se distribuiau arme dintr-un camion. Arme cu care, fireşte, urmau să-si împuşte nişte compatrioţi, fireşte în numele dreptăţii! Duşmanii, nişte angolezi care şi ei aveau dreptate, reacționau identic.

E, cumva, cineva dintre noi în care să nu existe dorinţa de dreptate? Cineva care să nu aibe în stoc nici o frustrare, un strop de mânie, ceva resentimente? Justiţiarismului îi prieşte mai cu seamă atmosfera reactivă din societăţile dezechilibrate, din statele slabe şi corupte. Locurile în care justiţia e umilită. Unde e captivă şi ţinută în lanţ, dacă se poate. Numai că justiţiarismul nu e cavalerul salvator al justiţiei. Dimpotrivă! Justiţia i-ar lua scara. I-ar anula vanitatea. Justiţiarismul din realitate nu are nici o asemănare nici cu cel robinhoodian. Cel mai adesea e rodul unor orgolii exacerbate, activate de anumiţi stimuli. Din nefericire, justiţiarismul, indiferent de motorul care-l pune in mişcare, oferă fundamentul perfect pentru manipulare şi manipulatori. Revoluţia din decembrie poate sluji ca studiu de caz. La fel şi mineriadele.

Desigur in zona civilizaţiei de tip european lucrurile stau altfel decât în regimurile republicilor din lumea a treia. Totuşi, şi aici, cu cât societăţile sunt mai roase de ineficienţă şi corupţie, mai nevrotice şi mai lipsite de imunitatea dată de democraţia consolidată, devin un mediu mai hrănitor pentru justiţiarism. În societate se instalează arbitrariul, confuzia şi, mai ales, lipsa de încredere. Pe acest teren, justiţiarismul devine promotorul individualismului, desigur în numele colectivităţii; a subiectivismului, desigur în numele obiectivităţii. Justiţia îşi pierde puţinul prestigiu câştigat cu eforturi uriaşe. Valurile de reactivitate, resentimentele acoperă raţionalitatea şi echilibrul indispensabil unei construcţii comunitare. Arbitrariul creează, în schimb, condiţii optime oportunismului. Întreţine conflicte fără a da soluţii şi fără a lua în considerare natura intereselor din spatele lor. Eforturile de recuperare, reconstrucţie şi refacere comunitară au de suferit.

Societatea se repolarizeză. Refuză înţelepciunea, chibzuinţa, răbdarea. Refuză să construiască, să se construiasca pe sine. Justiţiarismul este o atitudine caracterizată de agresivitate şi mânie. Niciuna din aceste stări nu e proactivă, ci distructivă. Justiţiarul nu face analize, n-are viziune, n-are soluţii. Nu e creativ, ci regurgitiv. Nu e războinicul romantic din cărţile de aventuri, din filmele de capă şi spadă ori westernuri. Nu e nici Moise, nici Gandhi. Justiţiarul pune etichete şi aprinde fitile.Uneori, fără să-şi dea seama e împins să facă asta. Şi o face fiindcă e slab. Are o dizabilitate fundamentală: cecitatea produsă de orgoliu. Chiar onest fiind (ceeace e o posibilitate între altele)n-are mijloacele de a controla efectele demersurilor sale pe care nu pare să le înţeleagă, de altfel.

Aparent, colectarea frustrărilor, resentimentelor colective şi activarea lor ar trebui sa însemne un succes al demersului justiţiar. Numai ca e exact invers: reculul atacului justiţiar e suportat de justiţie şi prin ea e afectată, odată-n plus, societatea; o  societate ale cărei energii, a cărei libertate de opinii, se îndepărtează tot mai mult de susținerea statului de drept, de solidaritatea comunitară, într-o absurdă şi nocivă încăierare, fără reguli şi fără învingători.

În România, opiniile critice adesea excesive, venite dinspre opinia publică, justificate, din păcate, de lipsa de vlagă a metabolismului statal parazitat de corupţie, aburesc încă, oglinda democraţiei. Riscul confiscării lor pentru a fi folosite de interese oculte, sub masca justiţiarismului, ar trebui înlăturat prin susţinerea, ca societate civilă, a reformării justiţiei. Pentrucă primatul justiţiarismului în faţa justiţiei ar dovedi nu voinţa societăţii civile ci lipsa ei.

19 martie 2009 at 19:29 21 comentarii

Articole mai noi


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 932.952 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 932.952 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: