Posts tagged ‘Laurent Cirade’
De la un duel la altul: spectacole burleşti, Sibfest 2011-2012
Când au apărut cei doi protagonişti ai spectacolului “Duel”, un muzical-burlesc al unei companii pariziene (Teatrul Trevise) pe scenă, la Thalia, duminică, 5 iunie, 2011, am socotit că va fi ceva uşurel de tot, ca o băutură răcoritoare într-o seară de vară, spectacolele burleşti de acest fel nefiind o noutate. Dueliştii, un pianist şi un violonist, muzicieni virtuoşi, ne-au plimbat cu o plăcere indescriptibilă timp de o oră şi douăzeci de minute, prin toate genurile muzicale, de la Bach la Beatles, de la Prokofiev la Santana,toccate, cantate, muzică lăutărească, rock, jazz, nu ştiu ce n-a fost. Surprinzătoare, venite dintr-o lume a imaginaţiei şi bucuriei, gagurile curgeau unul din celălalt, sala râdea-n hohote fără oprire. Muzicienii se jucau, natural, parcă improvizau, parcă erau singuri, doar ei cu instrumentele şi cu o poftă nebună de cântat şi de joacă. Când pianistul presără două, trei vorbe româneşti în spectacol, mi-am zis că asta face parte din “marketing”. Dar Paul (îi plăcea să spună din când în când că-l cheamă Paul) era român sadea, am descoperit mai târziu pe internet. Nici ce pot eu povesti aici şi nici filmuleţele muzicale nu redau decât într-o măsură infimă ce s-a petrecut pe scenă. Personalizând personaje insolite sau în roluri de diverse obiecte, instrumentele, şi ele, participau la spectacol. Violoncelul devine fata din poveste de care se-ndrăgostesc amândoi. Rivalul, Laurent Cirade câştigă (o dă gata cântând “Say you, say me” într-o manieră tulburătoare). Paul suferă, dar rămâne acelaşi om de nădejde, sărind să-şi ajute prietenul după ce din “relaţie” se naşte o vioară! În pamperşi, plângăcioasă, probleme, cei doi nu ştiu cum s-o adoarmă. Când, în fine, reuşesc, bufnitura capacului de la pian produce alte inimaginabile drame. Atmosfera se schimbă, muzicienii-killeri sunt în preerie, trag cu armonicele din cingătoare, apoi, flămânzi, pun la “proţap” vânatul: violoncelul! Numai canibalismul mai lipsea, dar se-ntâmplă şi asta. Trezit din somn, Paul scapă cu piciorul netăiat lămurindu-şi sălbaticul coechipier că ferăstrăul are alt rol. Convertit, canibalul interpretează cu duioşie, la ferăstrău, o piesă sfâşietoare.
„Gymnopédie pour cauchemar cannibale, ballade pour midinette abandonnée, concerto pour carte bleue, toccata pour séquestration, rap pour déprime sociale, menuet pour sadisme militaire, chant tzigane pour nostalgie scoute, scatt pour stentor beuglant… Mais quel est donc l’illustre philosophe qui a cru sage d’affirmer que la musique adoucissait les mœurs ?
Deux musiciens exceptionnels se livrent à d’hilarants règlements de compte et arrivent à vous en convaincre irrévocablement. Pour tous”. (ici)
Asociaţiile , comparaţiile cu spectacole de gen, mi-au adus din primul moment, în minte, filmele cu fraţii Marx: Chico, Harpo, Groucho, Gummo si Zeppo, din vremea când la Holywood se turnau primele filme cu sonor, geniali comedieni-muzicieni care au făcut din comedia burlescă, în teatru ca şi-n film, un gen de artă a spectacolului cu o forţă de reinventare mereu surprinzătoare.
Up-date Duelul 2
3 iunie 2012, Thalia
Aceeaşi sală, arhiplină, nerăbdătoare, semn că impresia excelentă produsă de spectacolul susţinut de cei doi artişti la precedenta ediţie FITS e de durată. Am avut sentimentul că asist la o continuare a reprezentaţiei după o scurtă pauză. Din nou asocieri şi îmbinări muzicale năstruşnice, alte provocări jucăuşe, ghiduşii de o imaginaţie debordantă, pantomimă, naturaleţe, dar şi interpretări de o virtuozitate instrumentală desăvârşită; toate astea pe fondul „luptelor” crâncene între pian şi violoncel, între genuri şi piese muzicale… Şi o sală râzând non-stop, prinsă total în bucuria jocului vesel al acestui cuplu de muzicieni parizieni celebri. „V-a plăcut spectacolul? Aveţi un termen care să-l definească”? Ne întreabă la ieşire un blogger afiliat Sibfest. Un cuvânt? …simplu: „energizare!” Ceva ce-i va aduce şi ne va aduce, vreau să cred, în aceeaşi sală şi la următoarea ediţie, cea din 2013.
De la un duel la altul: spectacole burleşti
Când au apărut cei doi protagonişti ai spectacolului „Duel”, un muzical-burlesc al unei companii pariziene (Teatrul Trevise) pe scenă, la Thalia, duminică, 5 iunie am socotit că va fi ceva uşurel de tot, ca o băutură răcoritoare într-o seară de vară, spectacolele burleşti de acest fel nefiind o noutate. Dueliştii, un pianist şi un violonist, muzicieni virtuoşi, ne-au plimbat cu o plăcere indescriptibilă timp de o oră şi douăzeci de minute prin toate genurile muzicale, de la Bach la Beatles, de la Prokofiev la Santana, toccate, cantate, muzică lăutărească, rock, jazz, nu ştiu ce n-a fost. Surprinzătoare, venite dintr-o lume a imaginaţiei şi bucuriei, gagurile curgeau unul din celălalt, sala râdea-n hohote fără oprire. Muzicienii se jucau, natural, parcă improvizau, parcă erau singuri, doar ei cu instrumentele şi cu o poftă nebună de cântat şi de joacă. Când pianistul presără două, trei vorbe româneşti în spectacol, mi-am zis că asta face parte din „marketing”. Dar Paul (îi plăcea să spună din când în când că-l cheamă Paul) era român sadea, am descoperit mai târziu pe internet. Nici ce pot eu povesti aici şi nici filmuleţele muzicale nu redau decât într-o măsură infimă ce s-a petrecut pe scenă. Personalizând personaje insolite sau în roluri de diverse obiecte, instrumentele, şi ele, participau la spectacol. Violoncelul devine fata din poveste de care se-ndrăgostesc amândoi. Rivalul, Laurent Cirade câştigă (o dă gata cântând „Say you, say me” într-o manieră tulburătoare). Paul suferă, dar rămâne acelaşi om de nădejde, sărind să-şi ajute prietenul după ce din „relaţie” se naşte o vioară! În pamperşi, plângăcioasă, probleme, cei doi nu ştiu cum s-o adoarmă. Când, în fine, reuşesc, bufnitura capacului de la pian produce alte inimaginabile drame. Atmosfera se schimbă, muzicienii-killeri sunt în preerie, trag cu armonicele din cingătoare, apoi, flămânzi, pun la „proţap” vânatul: violoncelul! Numai canibalismul mai lipsea, dar se-ntâmplă şi asta. Trezit din somn, Paul scapă cu piciorul netăiat lămurindu-şi sălbaticul coechipier că ferăstrăul are alt rol. Convertit, canibalul interpretează cu duioşie, la ferăstrău, o piesă sfâşietoare.
Asociaţiile , comparaţiile cu spectacole de gen, mi-au adus din primul moment, în minte filmele cu fraţii Marx: Chico, Harpo, Groucho, Gummo si Zeppo, din vremea când la Holywood se turnau primele filme cu sonor, genialii comedieni-muzicieni care au propulsat comedia burlescă, în teatru ca şi-n film, în lume, la înălţimi greu de atins. Mare admirator al creaţiilor fratilor Marx, Salvador Dali are o întâlnire la Paris, în 1936, cu Harpo Marx. La scurt timp, de Crăciun, Harpo primeşte un cadou, o harpă cu corzi din sârmă ghimpată din partea excentricului pictor. Iar în 1937 îl vizitează-n California pentru a le propune fraţilor Marx, un scenariu de film.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii