Aventuri în grădina de hârtie

Doi ani de derută

Câteva evenimente care au avut loc în lanţ, pe parcursul ultimilor doi ani ne-au dat peste cap atât speranţele de aliniere reală la exigenţele clubului european de care aparţinem, cât şi încrederea în noi şi societatea noastră. Văzute retrospectiv, prin conexiunile şi efectele lor, cele petrecute ne pot explica destul de limpede cum de-am ajuns aici. Adunarea forţelor ostile justiţiei într-un nou partid, de sinteză, a însemnat clar, un pol de atac la  statul de drept. Totuşi, USL a luat fiinţă legal şi, până la un punct, tot ce a întreprins a fost în limitele constituţionale. Iar când punctul respectiv a fost depăşit, deja devenise atât de puternic, de înarmat mediatic prin arsenalele proprii, de susţinut de o bună  parte a populaţiei, încât a putut lua cu asalt, mai întâi Cotroceniul, apoi direct justiţia, momentul apariţiei fiind perfect ales.

Reformele, oricât de necesare, de indispensabile, sunt întâmpinate oriunde-n lume cu ostilitate. Iar în zone mai debile democratic reacţiile pot fi lesne amplificate prin manevre politice. Pe fondul reacţiei exacerbate a televiziilor penalilor autohtoni, contaminarea a reuşit. Primăvara uselistă ne-a târât cu forţa şi viteza unui tsunami politic deopotrivă sub zodia racului-comunist şi sub cea a cancerului-securist– distrugând mai tot ce s-a clădit pân-atunci. Dar să nu ne imaginăm că pe partea politică opusă avea cine să-nţeleagă şi să prevină toate astea! Practic, tornadei useliste n-a avut cine să-i bareze drumul. Nici o forţă politică! E  suficient să revezi ce au făcut nişte personaje aşa-zis de opoziţie (dinadins nu folosesc sintagmele de dreapta ori stânga, astea au ajuns ceva comic). Altfel zis, e destul să revezi  jocul tembel-pervers al nucleului greilor PDL-ului prin care s-a deschis drum USL-ului.

Dar asemenea perioade turbulente sunt fertile şi pentru germenii unor noi forţe politice. Care au şi răsărit! Copăcelul Noii Republici s-a umplut de frunze, crescând în câteva luni mai ceva ca feseneul în ani! Dacă ar fi continuat astfel, România ar fi avut şansa de a fi reîmpădurită politic. Rapid! Dar n-a apucat. Din nou, leadershipul autohton a arătat ce poate! Chiar mai mult: în ştiuta  manieră comunist-bolşevică, şi-a fixat ţinta de tragere, tot spre Cotroceni, ca şi USL-ul! Şi, în aceeaşi viziune dictatorial-inchizitorială, înainte să-nveţe să se semneze corect şi-a retezat iute şi niscaiva rădăcini, a cosit iarba ca să-şi pună-n valoare vârful şi-a ajuns , logic, un arbust oarecare. Iar odată cu asta, practic, o întreagă generaţie politică s-a veştejit brusc. I s-a dus încrederea-n tovărăşie şi solidaritate activă. Prilej salutar (  ;)) valorificat rapid, ca la o ştafeta pe-ncercate, de alt lăstar, mai copt şi mai promiţător.

Iar acum vine partea cea mai derutantă. Felul în care joacă politic aceşti noi actori nu le prea lasă şanse de succes. Şi nu atât lor, cât ţării! Fiindcă e tot mai clar că şi datorită lor, useleul îşi întăreşte dominaţia fără probleme. Mai întâi fiindcă n-au priceput nici după lunga vară fierbinte că singura cale de a câştiga suport popular şi a apăra statul de drept de ocupaţia uselistă constă în cultivarea solidarităţii civice ca şi a solidarităţii între ei (pe care doar le-au mimat). Iar calea asta îl include şi pe preşedinte, în ciuda scuzelor cu scăderea lui de popularitate. Ca şi pe reformiştii promovaţi de preşedinte. Atitudinea faţă de ei e şi un indicator al poziţionării faţă de statul de drept, Monica Macovei fiind, că vor sau nu, reperul de necontestat -şi aici şi în UE, al apărării  justiţiei şi combaterii corupţiei. Numai că partidul lui MRU, sau cel puţin leadershipul lui- o tratează cu aceeaşi ostilitate, greu disimulată, ca şi Blaga şi nucleul greilor lui! În al doilea rând, egoismele astea la vârf se răsfrâng în escaladarea fricţiunilor din societatea civilă. Iar dacă noii jucători nu par apţi pentru a-nţelege rolul solidarizării pe principiile statului de drept oricât s-ar întrece în declaraţii, grupurile din on-line şi din societate, nici atâta. Useleul e liber, prin urmare, să asalteze nestingherit instituţiile. Încă mai e timp, totuşi,  s-apară în prim-planul politic, forţele dedicate societăţii -reformiste, proeuropene.

14 februarie 2013 at 18:36 noradamian 38 comentarii