Aventuri în grădina de hârtie

Vinerea Mare a crucificării

Prin urmare, două tribunale, modele ale tuturor sistemelor juridice ale lumii,  cel al castei sacre preoţeşti a Templului care a constatat „hula” faţă de Dumnezeu şi cel roman care a conchis că atitudinea lui Isus e şi un atentat la autoritatea Cezarului, l-au sortit morţii. Totuşi, constatarea nevinovăţiei sale însoţeşte procesul în toate etapele sale. O declară de patru ori Pilat, o afirmă şi Irod,  apare ca dezvăluire, în scrisoarea soţiei lui Pilat (Matei, 27, 19) o va mărturisi disperat,  mai târziu, şi Iuda vânzătorul,  o spune şi tâlharul de pe cruce,  şi sutaşul roman. În plus, mulţimea decepţionată de refuzul lui Hristos de a  intra în lupta contra ocupantului roman, îl vrea crucificat în locul zelotului Baraba. Celor care urcă pe Via Dolorosa, azi traseu de pelerinaj religios-turistic, le e greu să intre-n atmosfera locului şi timpului din acea zi de Vineri a întunerecului căzut peste lume- şi la propriu, după cum e consemnat în Evanghelii şi în documentele unor istorici ai vremii. Mai întâi fiindcă intrarea pe traseul propriu-zis, cu celebrele „staţii”, se face printr-un bazar animat, colorat, plin de mărfuri orientale, apoi fiindcă instituţiile religioase au reproiectat spaţiul după percepţia lor proprie.

Cu ochii minţii însă, cei care cunosc Evangheliile, îl văd pe Isus purtând în spate, aproape muribund, târându-se istovit sub povara crucii, tratat cu insulte pline de ură de unii, urmărit cu  curiozitate de alţii, dar şi cu milă şi durere de cei câţiva apropiaţi, mai cu seamă femei. Prea puţini. Flagelat de legionarii lui Pilat la fortăreaţa Antonia, condamnatul are spatele  tot o rană.  Supliciului flagelării, executat cu flagra, nişte lănţişoare  de fier cu arşice şi terminaţii din plumb, mulţi nu-i rezistau. Iisus se prăbuşeşte pe parcurs.  Centurionul roman îl pune pe Simon din Cirene să-i ducă crucea: un gest umilitor pe care iudeul e silit să-l facă, până-n locul supliciului final, vârful dealului Golgota (căpăţână, în ebraică, calvarium, în latină) ( Matei, 27, 32). E amiaza zilei… Soldaţii îl dezbracă (o ultimă umilire) pe Hristos şi-l răstignesc: îi fixează membrele pe cruce bătându-le-n piroane de fier ţintuindu-l  între cei doi tâlhari. Moartea prin crucificare era atroce, cea mai crudă dintre pedepse, spune Cicero. Un supliciu inventat de perşi,  după unii istorici,  preluat de imperiu pentru uciderea revoltaţilor  care şi-au ratat încercarea, cu condiţia să nu fie cetăţeni romani: pentru ei era prea infamant. Pe stâlpul pe care urma să fie prins Iisus, Pilat pusese să se monteze o plăcuţă cu înscrisuri în evreieşte, latineşte şi în greceşte: „Iesu Nazaretius Rex Iudeorum. INRI”. De la ora 12 la ora 15,  (3 pm)  întreg ţinutul este cuprins de beznă (Luca, 23, 24). Isus refuză oţetul oferit-drog  de un soldat. Cu o undă de lumină peste ochii împăienjeniţi de moarte la auzul cuvintelor de credinţă al tâlharului crucificat la dreapta sa,  îi spune că se vor întâlni în rai.  „Eli, Eli Lama Sabactani”,  mai spune-n aramaică,  „Dumnezeul meu de ce m-ai părăsit” şi îşi dă duhul. Cercetătorii le-au identificat, apar în primul verset al psalmului 22 (21): o dovadă că totul se petrece conform prezicerilor Vechiului Testament. Trecuseră şase ceasuri de la momentul răstignirii. Jos, la Templu, în cetate,  începeau ceremoniile de sacrificare a mieilor pentru ospăţul pascal.

Surse: Evangheliile, „Isus” de Jacques Duquesne

13 aprilie 2012 at 19:05 noradamian 35 comentarii