Posts tagged ‘lovitură de stat’

Modestie

S-a născut și a crescut într-o familie modestă. Și a rămas modest până hăt, târziu, spre bătrânețe, după cum relatează izvoarele vremii. Din 2000 în 2014 însă, nu mai avem decât impresii indirecte, cu primăria, fântâna medievală din centrul pieței mari și podul mincinoșilor. Admirabile locuri! Din modestie însă, nearătându-se decât rar norodului, a fost perceput mai ales, prin oglinzi paralele. După câtă tăcere se așternuse, era clar că e vorba de filozofia unui om modest. Mai mult decât o ilustrată turistică s-a putut observa, direct, abia din 2009 începând. În 2012, de pildă, a spulberat îndoielile occidentalilor spunându-le, din fotoliul de primar, că numita lovitură de stat nu e, că e ceva normal, util și constituțional; ce-i drept, un pic prea grăbită și insuficient explicată. Punct ochit, punct lovit, pe gustul varanului în calitate de proiectant. Vom face alt puci pe râu în jos, altul mai trainic și mai uslinos. În decembrie 2014, la întoarcerea cuplului din vizitele private făcute în SUA şi Germania, poporul a fost de-a dreptul copleșit de modelul de disponibilitate politică pe care și-l alesese! Ăștia da conducători: oameni modești, amabili, bronzați, zâmbitori, care au călătorit la clasa economy și au făcut poze cu pasagerii.

Aprilie, 2015: Presedintele Iohannis a inchiriat un avion de lux , model Challenger 300 al companiei Toyo Aviation, care apartine miliardarului egiptean Tarek El Feki pentru deplasarea de joi la Bruxelles, unde va participa la un summit extraordinar...

Pe termen lung Cotroceniul vrea două avioane, unul mai mare și unul mai mic, de rezervă

Mai 2015: A sosit și mercedesul de lux  cu accesorii unice, pentru cuplul prezidențial.

Iunie 2015: Începe renovarea Vilei Lac 3, buget estimat pentru cheltuieli, un milion euro.

Concedii întrerupte de vacanțe, vacanțe care continuă cu concedii, cu măriri de indemnizații, cu SPP, cu coloane oficiale, festivaluri, etc.
………………………………………………………………..

Și o ilustrată întârziată de la Benny Hill

 

24 februarie 2016 at 15:56 7 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 934.229 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.454 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 934.229 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: