Aventuri în grădina de hârtie

10 decembrie 2013: ziua atentatului la drepturile fundamentale ale cetăţenilor români

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată şi proclamată de ONU în 10 Decembrie 1948: „Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii.”

Deşi toate fiinţele se nasc libere, unele aleg sclavia iresponsabilităţii şi inegalitatea în demnitate şi în drepturi. Raţiunea, din păcate, nu ţine loc de conştiinţă.  Iar în absenţa conştiinţei, inteligenţele, abilităţile şi talentele nu pot avea nimic cu binele comun. În extremis, devin malefice. Sunt împotriva generalizării vinovăţiilor. Nu toţi votanţii care au adus useleul la putere aparţin pegrei cu păcate securiste şi pete slinoase de corupţie dar nu putem vorbi de degradarea accelerată a statului care a atins ieri 10 decembrie un maxim grav fără să pomenim, totuşi, de contribuţia lor decisivă. Fără-ndoială unii dintre ei au căzut prosteşte, în plasă. Nu acelaşi lucru e de spus despre cei al căror statut îi obliga la responsabilitate faţă de mediul social. Nişte „modele”, puteţi vedea aici. Despre ravagiile pe care le pot face asemenea personaje am scris nu odată. Neruşinatele legi cu dedicaţie culminând cu cele pentru super-imunităţi, pentru amnistia unor infractori politici&interlopi, pro-spăgi şi pro- jaf autorizat al resurselor sunt efectele concrete ale acestei  iresponsabilităţi egale cu trădarea de neam. Dacă unora le pare rău, s-o spună deschis! Mai au vreme să iasă din găoace şi să-ntoarcă armele.

Cu toate că societatea pare făcută ţăndări, agitaţia de acum demonstrează nevoia de solidarizare generată de sentimentul de pericol: grav afectate de loviturile politice, instituţiile abia mai rezistă iar fărădelegile au devenit strigătoare la cer! Din păcate, segmentul celor care-şi spun „nu-mi pasă dacă-s eliberaţi toţi mafioţii şi nici dacă justiţia e decapitată” ori „n-au decât să otrăvească să prăpădească jumătate din ţară, de vreme ce eu locuiesc în cealaltă” merge perfect cu scopurile infractorilor politici actuali fiind probabil, dominant faţă de cei cărora le pasă de toate astea! Iar dintre concetăţenii, tot mai mulţi, cărora le pasă, toată preţuirea pentru cei care-şi exprimă revolta-n stradă! Între extreme, din fotoliile lor confortabile, obişnuiţii cârtitori care, precum nişte stăpâni nemulţumiţi că „pălmaşii”din stradă nu-s pe voia şi nevoia lor, nu pierd ocazia să se bage-n seamă băgând beţe-n revolte: de ce protestează unii pentru aia şi nu pentru ailaltă, de ce protestează acolo şi nu dincolo, de ce ăia şi nu ăilalţi?

Cu gândul la solidarizarea de care nu ne mai putem dispensa, să ne amintim însă şi de propriile alegeri prosteşti pentru a-nţelege că opţiunile greşite n-ar trebui să fie pricină veşnică de dezbinare.N-am optat, destui, pentru peneleul lui câmpeanu-prietenul lui iliescu şi penelimea securistă a lui tăriceanu? Nu ne-au păcălit milică şi ţărăniştii ciorbişti? Recursul la greşeli trecute şi reproşurile sunt simptomele nenorocite ale neputinţei. Scuzele şi acuzele, nesfârşitele gâlcevi fac numai rău!  Bolovanii din cocoaşa urii justiţiare ne imobilizează şi acum. A continua înseamnă a susţine statul captiv în care legiferarea abuzurilor face din statul de drept o pluridictatură mafiotă.

11 decembrie 2013 at 21:14 noradamian 116 comentarii