Posts tagged ‘lumină’
Anotimp
risipa luminii-i sporeşte belşugul
până târziu
adesea-
în lecţia de vară
ce desfide lanţul de ceţuri şi brume
pedeapsa-
extazul îngheţat
sub paza cătuşelor pufoase,
apoi
un exil boreal
„şi în a treia zi
evadarea”
povestește iarba,
fiarelor
Acoperiş peste o fundaţie surpată
Grecia nu e doar o ţară europeană roasă de corupţie politicianist-administrativă şi neputinţă politică, ci chiar matrix-ul democraţiei europene pe care s-a clădit, în timp, ceea ce se cheamă azi, lumea civilizată. Transformarea acestui simbol unic european în veriga cea mai slabă a construcţiei continentale, departe de a fi un simplu faliment de ţară, are o semnificaţie negativă aparte, ceva de rău augur pentru viitorul uniunii. Mai ales că asta vine după ce alt element fundamental în edificarea acestui axus mundi, anume pilonul creştin, a fost exclus de liderii europeni, fără drept de apel, ca neavenit. Prin urmare, lipsindu-se de elementele ei fundamental-identitare, construcţia Statelor Unite Europene regresează sub ochii noştri, devine o uniune regională cu o imagine constituţională ştearsă, constrânsă să-şi rezolve problemele existenţiale sub presiunea unor jocuri financiare incontrolabile, suprastatale. E limpede acum că pentru a supravieţui e obligată să funcţioneze ca un megatârg regional, parte dintr-un ansamblu comercial global.
*******
Cum vor fi arătat templele Elladei, sculpturile ei marmoreene şi mai cu seamă culorile, în vremea când zeii trăiau prin cetăţile lor? Cum spunea un poet, oricât ne-am strădui să ne imaginăm acum, pornind de la vestigiile păstrate, n-avem cum să reînviem splendoarea de atunci, fără lumina, strălucirea şi limpezimea aerului din atmosfera lipsită de poluare a vremii. Observaţia, păstrată în memorie în urma unei lecturi, cred, mă duce cu gândul la lumină, la albul imaterial din care s-au născut culorile ca şi nuanţele infinite rezultate din jocul amestecului lor. O sărbătoare a artelor, un rai al pictorilor, totul datorat exclusiv luminii. Aventurile monocoloristice ale unor mari pictori fiind doar nişte perioade experimentale din evoluţia lor învinse de lumină… Dar ce se-ntâmplă când culorile fundamentale dăruite lumii se amestecă pe alte criterii decât cele creatoare de artă ca viaţă? Un pictor ar spune non-artă, o graniţă dincolo de care e pustiu. Un om oarecare, ar spune, non-lume: adică globalizare, decolorare. Dar cum va fi la spartul târgului?
Reţeta de cozonac
Făina, vreo cinci kilograme, se cerne şi se lasă, împreună cu drojdia, într-un vas mare, de seara până dimineaţa. Tot cu o zi, două înainte se face şi programarea…frământătorilor. De fapt se înţeleg ei între ei după oarecare ciorovăieli iscate mai ales de prima parte, aceea matinală şi mai dificilă. Dificilă pentru că trebuie să te scoli înaintea celorlalţi. În plus, în faza asta, pînă se leagă cât de cât, aluatul se lipeşte într-una de mâini şi de vailing. Neplăcut. Operaţia se petrece între ora opt şi nouă în ajun de Crăciun. E nevoie de cel puţin trei perechi de braţe vânjoase care-şi predau ştafeta unul altuia după câte cinsprezece minute de lucrat în forţă. Mai-nainte are loc ritualul spălării mâinilor, legarea zdravănă a şorţului la spate şi acoperirea capului cu o cipilică în loc de bonetă. Apoi, în încurajările asistenţei, se dă startul. Nu e concurs dar e nevoie de galerie. Sclipesc blitzurile (De vreo doi, trei ani se permit şi aparatele de fotografiat). În final, cel de al treilea frământător sau, mai rar, chiar al patrulea, bate zdravăn aluatul. Dacă face băşici operaţia a reuşit perfect. Pe urmă, în timp ce aluatul creşte, creşte pe muzică de colinzi de la radio, în căldura plăcută ce vine de la cuptorul aprins, mai să te apuce somnul. Doar cât o părere fiindcă bucătăria e tot mai însufleţită, intră ba unul ba altul. Uneori nici aluatului nu-i prea convine circulaţia asta. Ceva mai târziu apar, pe rând, mai întâi Maria, apoi Stela. Sunt parte indispensabilă a sărbătorii. Avem timp să bem o cafea şi un pahar de vin. Ziua fiind ploioasă şi întunecoasă aprindem ghirlandele cu lumini de la ferestre. Ne întrerupem puţin din treabă şi poveşti ca să aruncăm o privire pe fereastră afară unde ţiganii regelui Cioabă veniţi din Turnişor cu „capra” fac mare hărmălaie cu alămuri şi tobe. Nu cântă rău! Pe alocuri amintesc de inflexiunile orchestrei lui Goran Bregovics. În fine, primii cozonăcei ornaţi cu bucăţele de nucă se văd din ce în ce mai rumeni prin fereastra cuptorului. Mirosul trece dincolo de graniţele bucătăriei şi ale apartamentului. Pregătim masa pentru a-i alinia frumos în ordinea scoaterii de la copt. Ceasul arată aproape trei. De undeva din vecini se aud glăscioare de copii care colindă. – Am venit după miros, auzim vocea veselă a Andrei. Apoi şi a maică-si, Arina. Bucătăria e plină. Cineva deschide uşa şi colindul copiilor de la intrare ne amuţeşte pe toţi pentru moment. Primii cozonaci au şi dispărut, aşa fierbinţi. Urmează seria doua. Nu-i prea sănătos, zice Stela şi râde răsunător. Frământătorii s-au retras în altă încăpere de unde se aud râsete, muzică şi tropăieli. Mai vin şi alţii ai casei. E seara de ajun. Haloul strălucitor al ghirlandelor de la geam a devenit mai intens. Pe neştiute ploaia s-a transformat în valuri strălucitoare de ninsoare. O pulbere jucăuşă din ce în ce mai deasă luminează noaptea.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii