Posts tagged ‘Majestatea Sa’

Faceţi loc,să sune goarna, trec cavalerii de carton…

Aţi observat cu cât curaj atacă dl. Crin Antonescu pe oricine-i trece pe dinainte? Ce directe fulgerătoare de stânga le trage din dreapta oricăror  persoane imprudente care-şi permit să nu umble cu poza lui în buletin? Acum, mai mult ca oricând, putem admira în domnul acesta semeţ şi preaplin de bun simţ,  virilitatea şi politeţea aristocratică a neamului uselisto- securist refăcută miraculos prin chiul şi somnoterapie.  Numai că, hârşit în lupte pe mare şi pe uscat, plin de cicatrici politice, ciuruit ca steagu’, la nevoie gardându-se cu sfinţi şi moaşte, inamicul public de la Cotroceni îşi plimbă şi acum, muşteriii prin cucuruz. Evident, pentru alde crin,  ca şi pentru-ntreaga serie de confecţii de sezon nu-i uşor să-şi  schimbe dintr-odată direcţiile şi planurile de atac. Mai ales că unităţile de credit împărţite odată cu găletuşele şi  telefoanele, oamenilor de bine, încă înainte de îngheţarea pensiilor, au rămas tot pe frecvenţa anti Băsescu. Asta nu-nseamnă că-n cabinele de manevre nu se studiază deja, multe alte ţinte: şi vechi şi noi. Vremurile se schimbă, apar noi duşmani, mulţi câţi iarba verde de acasă, prin urmare strategiile de manipulare-denigrare se cer reinventate.  Între timp cavalerii de carton vopsit exersează adică trag la nimereală în oricine-i enervează. Un lucru e limpede: vremea cu un vinovat unic la ghişeul căruia să se  direcţioneze  toate necazurile oamenilor muncii s-a cam dus.  Iar în a patra putere-n stat se simte deja o sfârşeală. Dar când viaţa-i plină de neprevăzut pentru viitor, nu se pot găsi resurse formidabile şi-n  trecut?  Nu l-au reabilitat ei deunăzi, şi pe Ceauşescu? Nu l-au repus pe soclu, ieri, şi pe Majestatea Sa ? Nu aruncă şi  DD, noapte de noapte,  din elicopterul propriu cu ciocoi în popor? Nu-i clar că, dacă interesele le-o cer, oricui, viu sau mort, i se poate găsi o valoare de întrebuinţare? Totuşi, în atmosfera politică bate alt vântu. Şi nici măcar domnul Ciorbea nu mai crede acum că Băsescu a fost principalul vinovat pentru evenimentele de acum cinsprezece ani care au dus la demiterea sa. Evident, nici un moment n-a crezut altfel, dar dacă ăsta era trendu’…

30 octombrie 2011 at 14:26 93 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.328 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.456 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.328 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: