Posts tagged ‘marian munteanu’

Mituri din carton presat. de securitate

Valul de naționalism extremist în care se afundă țara poate fi, așa cum am citit pe undeva, o reacție de apărare; plauzibil. Nici măcar nu e un extremism clar identificat, pare mai curând un ghem încâlcit. La stânga, port-drapelul (în locul steagului UE, aruncat cu dispreț) e purtat cu furie patriotică de Bogdan Diaconu &other. La dreapta (atât cât poate fi de descâlcită delimitarea asta arbitrară) pot fi identificate două curente: un extremism pro-Putin, și altul, anti-Putin. Indiferent de orientare și de legături, toate se manifestă, în diferite forme, împotriva UE. Dincolo de motivațiile specifice, există și un mobil comun: nevoia de a scăpa de încorsetarea legislației europene. Cât timp Uniunea nu se destramă, legile astea „nedrepte” nu-i lasă să doarmă liniștiți. De înțeles, prin urmare, că au ajuns să spere ca, înainte să fie privați de libertate și să-și vadă confiscate agoniselile dosite, UE să-și dea obștescul sfârșit. Astfel stând lucrurile, recrudescența extremismului naționalist din ultimul timp pare a fi o reacție indusă; cu ce scop, nu e dificil de dedus.Imbunatatirea Vederii in Mod Natural Fara Ochelari

Un naționalism sănătos, adică militarizat, securizat și desecularizat ar repune lumea lor și, așișderea, furăciunile lor trecute, prezente și viitoare, sub paza legii pământului lor, gestionând tradițiile strămoșești, ca toți arendașii post ’89 ai patriei, cu folos politic. Timpul încă nu e pierdut, miturile ante și post 89 n-au pierit din mentalul concetățenilor, trebuie doar reactivate. Să trecem peste mitomakerii lui Ceaușescu, artizanii acelei culturi contrafăcute politic-  care au făcut „artă” din activismul politic şi „eroi” din torționarii serviciilor de represiune, și s-ajungem la cele câteva figuri care le-au continuat, de voie și mai ales, de nevoie, misiunea: carismaticul Marian Munteanu, liderul-icoană al Pieţei Universităţii, dispărut după ce a fost torturat în mineriada din 13-15 iunie ‘9o și reapărut după un timp, rebrenduit în soldăţelul securistului Virgil Măgureanu. Ipostază incredibilă pentru martirul zonei libere de comunism! explicabilă însă, ca produs obținut „prin presare”.

Apoi Mircea Dinescu, alt personaj celebru, simbol romantic al revoluţiei, poet rebel ale cărui versuri au pus pe fugă bestiile securităţii, beneficiar, ca erou învingător, de onoruri şi răsfăţuri după ’89, aterizat -ca într-un cuib de familie, în tagma penelist-securistă, ajuns suporterul-canish al unor interlopi politici şi prieten cu torţionari îmbogăţiţi prin rapt.

Să nu-l uităm nici pe mult mai modestul Ciuvică, cu acel intermezzo meteoric al lui de cetăţean liber şi integru apărat de poporul indignat pe când era hărţuit samavolnic de oamenii tartorului Năstase, mai-nainte să-şi ofere serviciile într-o gură de canal, exact la televizia celui mai notoriu, mai lipsit de scrupule rapto- securist care-şi perpetuează și acum dominaţia prin reţeaua sa mediatică şi financiar-politică.

 

20 aprilie 2016 at 12:48 23 comentarii

Arsenic și vrăjeală veche

Rebrenduit periodic, penelismul n-a reprezentat mai mult decât braţul ex-securist al pesedismului ex- comunist; ambele reambalate în fel și chip de-a lungul unui sfert de secol. Cam la reînnoirile astea de fațadă și obstrucționarea a tot ce le amenința monopolul s-a limitat reforma clasei politice de extracție ceaușistă. Așa au reușit să facă ce-au vrut cu țara asta, „democratic”, mai ales după ce și-au pus pe rol serviciile de drogare în masă prin televiziunile aparținătoare clanurilor. Pe parcurs, personajelor distribuite în roluri de putere din tagma nomenklaturiștilor comuniști și a fostei securități li s-au adăugat noii racolați.

Viețuind în simbioză politică, cele două partide de pradă împreună cu excrescenţele lor cu rădăcini adânci în subteranul comunist rezistă. Şi nu numai că rezistă dar întreţin astfel aparenţa multipartitismului democratic. De-aia nu se pot despărţi oricât s-ar război. Supravieţuiesc urându-se, căţărându-se una pe spinarea alteia, înlocuindu-se una pe alta, după caz. în aceeaşi carapace rapace. Ontologic şi genetic, rostul lor în stat, istoric demonstrat, e să blocheze orice încercare de ieșire din dominația lor, să pustiască spaţiul în care şi-au făcut cuib ca să-și conserve puterea. Relația cu alte specii partinice atrase în habitatul lor sfârşeşte previzibil prin înghițire ori prin alungare; un succes „istoric” fiind acapararea casei regale printr-un troc de cea mai joasă speță.

Secretul longevităţii lor e selecţia de personaje defecte, şantajabile, cu discurs şi imagine preparată potrivit rolului în care sunt distribuite. Dacă dau greş, sunt ţinute în conservare şi reactivate la nevoie.

De câțiva ani, esența acestui rău istoric s-a concentrat în uselism. Prin Năstase, Tăriceanu, Ponta – modelele de top ale raptocraţiei şi deconstrucţiei sociale-  contraselecția post ’89 și-a depășit propriile performanțe. Recent, a fost întronat un personaj nou, cu bubele pudrate, un președinte potrivit pentru conservarea monopolului politic. Iar justiția, deși curăță de ceva timp grajdurile politice, încă nu s-a atins de carnivorele din servicii. Pentru stagiunea din iunie, ai casei fiind în carantina justiției, în rolul de primar penelist al capitalei, tocmai s-a livrat, prin bunăvoința servicilor, marfă second hand. la vrăjeală.

Odată ce și-a vândut onoarea în trocuri degradante cu conquistadorii post ’89 (cam tot atunci când alt erou popular, poetul revoluționar Mircea Dinescu, a făcut aceeași piruetă) Marian Munteanu și-a călcat singur în picioare, fără scrupule, „icoana” de  lider al Pieței Universității  lăsând în urmă sentimentul de păcăleală și o imensă dezamăgire.

13 aprilie 2016 at 15:14 18 comentarii

„Memoria trandafirului”

Visul regizorului Sergiu Nicolaescu n-a fost nici filmul de aventuri, nici cel istoric, ci filmul de artă. O spune într-un interviu. Dar nu spune şi de ce  a preferat să facă filme de duzină, cu costuri uriaşe, pe gustul şi indicaţiile tovarăşului Ceauşescu. Probabil succesul superproducţiei Mihai Viteazul (de un tezism care-i anula pur şi simplu valoarea istorică) la care mergeam cu şcoala, l-a făcut să uite de „Memoria trandafirului„, un film remarcabil, de doar şapte minute, o dramă poetică cu care se lansase la vârsta de 33 de ani. S-a decis, totuşi, pentru filme de altă factură- care-l vor consacra, programatic, ca generator al unei „realităţi” de carton-beton ceauşist; cu extindere, după’89, în  carton-beton naţionalist dacă ne gândim la  „Oglinda”, iute ascunsă-n debara de-ndată ce securitatea s-a răzgândit şi i-a făcut avansuri regelui Mihai văzând în el  „duda” de consum. Fiind unul din regizori şi, totodată, actor, în superproducţia din decembrie ’89,  regizorul n-a tăgăduit nicio clipă că ştie adevărul întunecat al celor petrecute atunci ca şi al sinistrului martie ’90 de la Tg. Mureş, dând la iveală, însă, în intervenţiile sale publice, doar ce bătea cu scenariul. Omerta! Pe de altă parte, povesteşte sincer, cu detalii, faptul că a fost turnat la securitate de propriul tată. Dar nu spune de ce grozăvia asta nu l-a-mpiedicat, sau, cine ştie, l-o fi făcut, să devină unul de al lor, răsplătit cu favoruri, permiţându-i-se să acceadă la statutul de „dictator luminat” al cinematografiei româneşti.

O conduită de comisar cultural care aminteşte izbitor de a lui Adrian Păunescu, fiu de politician ţărănist, după mărturisirile lui publice, ajuns celebru ca poet de curte comunistă şi animator politico-cultural de mase; iar după ’89, politruc iliescean fesenist. Într-alt mod, trimite şi la carismaticul Marian Munteanu, liderul-icoană al Pieţei Universităţii, dispărut de pe scena publică după ce a fost terorizat şi torturat în mineriada din 13-15 iunie ‘9o. A reapărut după un timp, rebrenduit în soldăţelul favorit al securistului Virgil Măgureanu. Ipostază incredibilă pentru martirul idealizat al zonei libere de comunism! Apoi Mircea Dinescu, poet, alt personaj celebru din serie, simbol romantic al revoluţiei, rebel ale cărui versuri au pus pe fugă bestiile securităţii, beneficiar, ca erou învingător, de onoruri şi răsfăţuri imediat după ’89, aterizat -ca-ntr-un cuib de familie, în tagma penelist-securistă, ajuns suporterul-canish al unor finanţo-politruci şi prieten cu torţionari îmbogăţiţi prin rapt. În fine, să nu-l uităm pe mult mai modestul Ciuvică, cu acel intermezzo meteoric al lui de cetăţean liber şi integru apărat de popor pe când era hărţuit samavolnic de oamenii tartorului Năstase, mai-nainte să-şi ofere libertatea şi neînfricarea într-o gură de canal la televizia celui mai notoriu, mai lipsit de scrupule, rapto- securist care-şi perpetuează în prezent dominaţia prin reţeaua sa mediatică şi financiar- politică.

va urma…

5 ianuarie 2013 at 14:35 53 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 934.724 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.454 de urmăritori
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 934.724 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: