Posts tagged ‘Marx’
Democraţia ca butaforie
A portrait of Karl Marx. (Photo credit: Wikipedia)
De la o zi la alta, extremismele, naţional-socialismele, avansează. Din est ca şi din sud, din nord ori din vest, fiecare cu steaua, zvastica, secera şi ciocanul, ori doar cu sloganul propriu, ţintind să prindă-n gheare bătrânul continent. După ce au jucat monopolly ori leapşa cu băncile şi cu fondurile financiare private, liderii europeni s-au trezit că au transformat capitalismul producător de bunăstare în socialism cartonat producător de revoluţii şi anarhie. Franţa votează, Grecia votează, Serbia votează, Ungaria a votat, Rusia a (re)ales. România, mult mai originală, democratic vorbind, foloseşte o metodă unică, emanată-n subsolul parlamentului: aleşii fac şi desfac guverne prin cerere şi ofertă de bani, funcţii, privilegii, protecţie judiciară etc. Toate astea, desigur, pentru ca la alegerile propriu-zise, cetăţenii să voteze corect !!
Cu mugete de mulţimi în transă, democraţia socialism-liberalismului de carton defilează cu lozinci şi prapori, aplatisează ipoteticul popor al europenilor, îl reduce la două dimensiuni ca pe o bacnotă de un euro schimbată pe o rublă. Între euro şi rublă, leul românesc rage ca o republică de carton, la firul ierbii mâncată de capre. (mai mult…)
VLADIMIR SOLOVIOV: Trei dialoguri despre sfârşitul istoriei universale (3)
În tolstoism însă, în învăţătura fundamentată pe prescripţiile etice comune ale marilor profeţi ai religiilor lumii, Hristos, Buddha şi Confucius, Soloviov vede un duşman infinit mai primejdios al esenţei creştinismului adică al mântuirii prin moartea şi învierea lui Hristos. Văzând în fundamentul noului spiritualism continuarea materialismului printr-o o exclusivă iubire de sine provenită dintr-un orgoliu nemăsurat, gânditorul îl consideră mai dăunător decât invazia mongolă! O ciudată simbioză între Nietzsche, Tolstoi şi Marx, un fals creştinism care, sub aparenţa binelui universal, deschide uşa răului generalizat. Într-un fel, Soloviov face o cercetare de tipul „cum mai stăm cu creştinismul”(iertare, cam ireverenţioasă asociere, chiar păstrând proporţiile, cu unele articole recente) prin ideile personajelor-tip ale societăţii ruse de la sfârşitul secolului XIX între care se include. O întreprindere făcută într-un moment crucial (acum poate fi apreciat astfel) după revoluţiile naţionale europene, operă reuşită a masoneriei, declanşatoare a energiilor spirituale cu beneficii remarcabile pentru cultura europeană. Progresul cultural nu poate înfrânge răul însă fie şi din pricina morţii inevitabile pentru toţi şi pentru fiecare, iar instaurarea păcii universale e iluzorie, consideră domnul Z înainte ca vâlvătăile războaielor să cuprindă planeta. Premoniţie sumbră, intuiţie sau logică a subconştientului, confirmată de grozăviile ce au urmat? Nu va trece mult timp, la scara istoriei, şi cele două mari conflagraţii mondiale vor marca, cum afirmase Soloviov „secolul XX ca epocă a ultimelor mari războaie”. Uluitoarea capacitate de previziune îl duce pe Soloviov alături de Dostoievski, Kafka, Beckett, Orwell, în galeria marilor vizionari. În final, cele trei dialoguri lasă loc unor sugestii apocaliptice cu referire la secolul XXI „ca epoca a unei păci mincinoase instaurată într-o unitară împărăţie europeană şi apoi universală, care se dovedeşte curând a fi împărăţia răului generalizat”. Un idealism realist în pesimismul său cu privire la natura lumii şi, până acum, de un previzionism impresionant, imposibil de negat.
Mă întreb cum ar arăta o discuţie de acest fel purtată în societatea în care trăim într-un moment de cumpănă pentru oameni ca și pentru toate toate statele lumii. Care ar fi personajele-tip pentru vremea noastră şi ce ar reprezenta fiecare din ele.
Politică sau politizare?(3)
Topurile, campaniile dirijate prin media urmăresc, în aceeaşi logică, să asigure acest război insidios. De la un simplu bruiaj care produce disconfort prin schimbarea modului şi scopului de utilizare a criteriilor, se ajunge repede la descurajarea, demotivarea delicatelor energii care crează, dăruiesc, compun şi cântă pe note proprii şi nu pe cele care curg din ţevile ruginite ale unor comandamente, rivale ori nu, de subsol. La abandon şi la înstrăinare.
Un politic malformat se străduieşte să sterilizeze tot, să neutralizeze ce nu corespunde cu codul de bare, în vreme ce-şi transferă, cu randament calculat, reacţiile nocive, în comunitate. Clipă de clipă alcoolul politizării transformă viaţa publică într-o beţie cu protagonişti lipsiţi de simţul măsurii, de fapt de orice simţ, cu excepţia celui al banilor şi al puterii.
Până la urmă chiar Binele dacă e făcut rău serveşte Răului cât se poate de bine! Această culme, mai înaltă decât cea din odele ceauşiste, a devenit, în realitate o râpă.
O râpă suficientă pentru a deraia o societate care merge în toate direcţiile, pe mai multe cărări, care nu mai ştie ce vrea, unde vrea să ajungă şi ce trebuie să facă.
O deraiere făcută cu concursul mecanicilor, conductorilor, controlorilor, dar şi a multor călători.
Efectele, deplânse desigur de toată lumea, devin, apoi, subiecte numai bune de preluat în spirala politizării.
Când presa liberă,cultura şi filozofia îşi lasă bărbi şi vând vorbe la târguri ca să împartă lumea în buni şi răi, cînd emit condamnări de ev mediu şi nu admit dreptul la schimbare personală, activează din plin toate sursele de blocaj axiologic şi disoluţie morală. Iar când organizează turniruri de mirosit în ciorapi pentru distracţia stăpânilor şi prostimii şi când, dincolo de senzaţiile tari de la volan, miza unor curse de tancuri politizate pare a le comanda drumul, atunci, Marx nu poate fi foarte departe.
Deocamdată, discret, ia notiţe, face calcule. Şi aplaudă.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii