Posts tagged ‘măsuri’
Un punct de neocolit pe agenda publică
O voce publică, de jurnalist de opinie ori analist, îşi păstrează credibilitatea atâta timp cât vorbeşte despre problemă şi nu devine o parte a problemei. Excepţie, momentele de dezechilibru primejdios pentru o societate, când „angajarea” are un scop temporar corectiv. Suspendarea lui Traian Basescu în 2007 a fost un astfel de moment de angajare voluntară, ca „parte a problemei”, adică solidară cu preşedintele, a multor personalităţi conştiente că prin abuzul legislativului era pus în pericol chiar statul de drept. „Un episod negru in istoria democratiei romanesti” pe care l-am trăit ca pe o „lovitura de stat„, cum amintea într-o emisiune recentă pe B1 Tv, Teodor Baconschi. „…Un abuz de interpretare – nimeni nu incalcase de fapt Constitutia – care m-a lovit personal (…) atât drama unui om, cât si nedreptatea acelui „act unilateral si abuziv al Parlamentului suspendat impotriva legitimitatii pe care ti-o da votul”
Încercarea extremă din 2007 de folosire abuzivă a Constituţiei pentru a alunga „duşmanul” nefiind sancţionată, parlamentul, în marea lui parte, susţinut de acoliţii din media dar şi din alte structuri instituţionale ale statului alergice la reforme, a continuat prin tot felul de manevre, războiul, adică acelaşi dezolant boicot „în folosul societăţii” cu efecte dramatic-regresive, atenuate, din fericire, de unele conştiinţe responsabile din palierul puterii. Atât cât a fost posibil în condiţiile unor structuri politice instabile.
Blocajele şi manipulările politico-mediatice, din ultima perioadă, mai ales, şi de slalom guvernamental cu criza &recesiunea printre bolovanii aleşilor certaţi cu morala şi statul de drept, au uzat atât politicul cât şi instituţiile statului. Progresul justiţiei, atâta cât s-a produs, în aceste condiţii, e încurajator. Totuşi, societatea dă semne de uzură nervoasă ceea ce e o mare problemă, cu atât mai mult cu cât, deşi au depăşit orice limită-n materie de grotesc, unele televizii ţin încă-n gheare, un public prizonier.
Atingerea unui maxim al abuzurilor din frontul politic-media din aceste prime două luni ale anului electoral aduce pe agenda publică o problemă de uriaşă însemnătate: „instaurarea responsabilizării şi transformarea mass-media într-o oglindă reală a societăţii româneşti (cu părţile sale bune şi rele)” fără care „nici multe dintre celelalte drepturi şi libertăţi consacrate de Constituţie nu vor putea fi respectate – sau nu vom putea evalua cât mai corect dacă acestea sunt sau nu respectate”. (Cel mai încălcat articol din Constituţia României, Valentin Mircea februarie 27, 2012, Contributors, HN)
ultimele comentarii