Aventuri în grădina de hârtie

Pe culmile duplicităţii

Într-un editorial din revista 22, Tom Gallagher tratează subiectul abandonului moral devenit obişnuit în comportamentul personajelor sus-puse ale scenei noastre politice. Faptul că Marius Oprea- vânătorul de securişti ajunge apărătorul unui securist notoriu în instanţă, de pildă, compromite orice acţiune serioasă de decontaminare oficială de excrescenţele securiste postdecembriste în care sunt angajate instituţii ca CNSAS, IICCMER (unde, culmea duplicităţii, penelistul antisecurist e acum director). Iar ăsta-i doar un exemplu al felului în care  personaje de vârf împing ţara în groapa imoralităţii- mai adâncă decât cea  din care credeam c-am ieşit acu’ douăzeci şi patru de ani.

Aspectele care dovedesc nesănătatea civic-politică se văd însă, oriunde am privi. E o naivitate să mai crezi posibilă funcţionalitatea unor criterii de integritate când constaţi prăpastia între clamarea sforăitoare cu privire la nevoia de unitate a dreptei  şi jocurile politice duplicitare de culise, blaturile oneroase cu adversarii; când asişti la extrema duplicitate jucată public non-stop de un corp de actori politici de cea mai joasă speţă într-o comedie care hipnotizează publicul amator de tocşouri iar în partea opusă la apatia segmentelor debusolate şi automarginalizate. Şi când vezi nu mai puţin duplicitara văicăreală elitist- original democratică cu mămăliga care nici măcar nu se umflă asezonată cu nelipsita ei miştocăreală la adresa celor care protestează.

Am să repet, într-o formă diferită şi întrebarea, rămasă fără răspuns, din finalul postării trecute: unde poate duce confuzia între traseismul ca mercenariat politic practicat de formaţiuni cu oferte „atractive„, cu lideri blatişti, duplicitari, practicanţi ai jocurilor politice perdante pentru ţară şi „traseismul” ca dezlegare de acest mediu imoral? Pot nişte personaje devenind privilegiate ale unui mediu compromis să mai fie utile? Credibile?

27 noiembrie 2013 at 14:56 noradamian 47 comentarii