Posts tagged ‘Mişcarea populară’
Câteva observaţii din fugă
În ianuarie 2012, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu identifica trei direcţii politice posibile pentru perioada următoare loviturii de stat în curs atunci:
1. -O grupare autoritară să preia în continuare întreaga energie şi să spulbere sistemul democratic.
2- Violenţele să apară iar în stradă cu o amploare şi mai mare şi să provoace costuri enorme întregii societăţi.
3- Apariţia unei noi forţe politice care să absoarbă întreaga energie şi să o canalizeze spre un alt tip de politică.
După un an şi jumătate de la evenimentele de atunci se poate observa că niciuna din direcţii n-a ajuns să le excludă sau să le domine decisiv pe celelalte două. Altfel spus, situaţia politică nu a intrat pe un canal unic, ireversibil, deşi suntem în zodia USL.
1. Gruparea USL continuă-n forţă preluarea energiei politice consolidându-şi dominaţia prin acţiuni concertate de anulare a democraţiei cu mijloace aparent democratice. Mai mult sau mai puţin previzibile, cele câteva elemente de rezistenţă i-au diminuat, însă, avântul şi nu dau semne că vor ceda. Preşedinţia, Justiţia, o serie de condiţionări politico-financiare din partea instituţiilor UE, noile reglementări europene JAI, funcţionează ca factori activi care reuşesc să apere încă, statul, de scopurile totalitariste ale USL. Îmbătaţi de uşurinţa cu care au îmbrobodit boborul, atacatorii nu dau înapoi, însă, ci se adaptează. Gândită în spiritul puciului de acum un an, elaborată în regim de urgenţă, centrată pe un parlament discreţionar, în chestiunea democraţiei şi a statului de drept, constituţia USL, acum în stand-by, ar însemna „soluţia finală”.
2. Dacă manevrele prin care USL şi-a croit drumul la putere au reuşit să-ntoarcă ţara pe dos, ca „victorie” a unor făcături uselist-mediatice, revoltele actuale care mocnesc acum ici-colo împotriva celor care i-au tras pe sfoară nu vor mai atinge, nefiind susţinute de vreo forţă obscură, pragul critic- chiar dacă vor lua amploare.
3. N-a apărut nici o forţă nouă, ci doar nişte bobâlne politice în jurul unor lideri de carton care fie au resuscitat vechea meteahnă bolşevică epuratoare sub lozinca „meritocraţiei” (şefului!) fie au resuscitat fantome politice sub lozinca „altfel de politică”. Cum n-au reuşit nici măcar să respecte un pact de alianţă între ele într-un moment crucial, nu prea e de crezut că-şi vor depăşi arivismul, egoismul, fariseismul şi, nu în ultimul rând, idiosincraziile, la nivel de şefi mai ales- că-şi vor căuta cămeşile albe din vara trecută şi se vor îmbrăţişa. După ce şi-au ratat şansa unificării, ameninţate cu dispariţia, acum, micile formaţiuni aflate în derivă nu fac decât să caute formule salvatoare umile prin arealul munţilor de steril fesenişti, adică să recurgă la practicile politice comune de rebrenduire numărându-şi procentele precum Pristanda, steagurile. Din păcate, acolo unde înglobările de resturi politice şi lipituri la „vechii inamici” ţin loc de criterii meritocratice şi etice”, s-a isprăvit cu înnoitul clasei politice…
Dacă Fundaţia&viitorul Partid Mişcarea Populară vor reuşi să absoarbă o cantitate de energie socială suficientă şi să o canalizeze în timp util spre un alt tip de politică, calitativă, rămâne de văzut. Deocamdată, nişte oameni cu altfel de viziune de acolo, confirmată de proiectele şi realizările lor anterioare, bazându-se din capul locului pe un sistem de criterii sănătoase, încearcă să pună-n mişcare un motor politic nepoluant.
Pace şi linişte
Ceva nu e-n regulă. Parcă, fără veste, atacurilor politice le-a scăzut tonusul. Nu că le duc dorul, oricum nu eram prea atentă la cine, când, cum, de ce şi pe ce risipeşte atâta muniţie- dar mă obişnuisem cu atmosfera. Pentru mine, fiind doar un fel de zgomot de fond. Punctele de foc din care se trage obişnuit în preşedintele coabitant, însă, par să fi intrat în repauz. Iar când brusc, gălăgia zilnică cu care te obişnuieşti se potoleşte, te gândeşti că o fi existând un motiv. Mesageri de taină să fi transmis, oare, în cele mai îndepărtate colţuri din imperiul ungurenilor, un ordin de sus? Unde sunt atacurile de altădată? Îmi lipsesc! Era modul în care o parte a dreptei arată lumii că, dacă nu poate fi opoziţie, e vie totuşi, şi plină de energie. Şi asta exact acum, în zilele în care Mişcarea Populară pare a fi prins picioare, nu rădăcini, când creşte într-o săptămână cât altele-n ani? …Pitici, ai? 🙂
Dar să nu zicem mare lucru! Dacă chemărilor lansate (din repaosul sabatic ori olimpic) la a deveni vasali ai imperiului de patru şi ceva la sută (în condiţiile în care concurenţa încă nu şi-a făcut intrarea oficială) nu li se dă rapid un răspuns, o să reînceapă tragerile. Puneţi-vă dopuri în urechi! Dacă greşesc, mea culpa! Dar, cine ştie, poate se vor înţelege într-un fel. Şi apoi, cine-s eu să nu vreau asta? Să nu mă bucur că e pace? Mai ales că după lunile de pescuit cu dinamită, tactica asta (că strategie nu i se poate spune) pare una de trezire cu undiţa-n mână şi coşul gol.
În urmă şi în faţă
Scene antologice rămase-n urmă, în vară, când o serie de personalităţi s-au solidarizat cu preşedintele, suspendat pentru crima de a fi apărat instituţiile statului de drept. În jurul lor, mulţime de popor, suporteri anonimi ai preşedintelui, oameni pentru care Blaga, MRU, Neamţu, ca şi Macovei, Boc, Preda, Papahagi reprezentau în acel moment vocile responsabile ale societăţii. Un grup proeminent, solidar, demn de încredere, în contrast cu diviziile corupţiei politice, un zid alb în faţa mareei useliste! …Ei aş!! Pentru câţiva de acolo, cum s-a văzut curând, doar o comedie pe butoaie prin care sperau să se aleagă cu ceva beneficii electorale. Faptic, doar Boc, Macovei şi micul grup din jur nu şi-au schimbat poziţia. MRU, Neamţu şi tartorul Blaga au intrat rapid în faza jocurilor politicianiste. A urmat rapid delimitarea de preşedinte, mai discretă ori mai puţin, după inspiraţia fiecăruia din ei. Fărâmiţare. Blaturi. Non combat. Aranjamente. Cu ce rezultate pentru partidele lor s-a măsurat în cifrele electorale din decembrie. Spuneam că Monica Macovei a rămas aceeaşi persoană integră, neclintită apărătoare a statului de drept. Nu din vară ci de ani de zile de când a creat condiţiile pentru funcţionarea liberă a justiţiei, a pus în funcţie DNA, ANI, plus activitatea ei în PE evaluată, constant, la superlativ.
Scurtă bucuria unor inamici şi, nu mai puţin, a unor amici, toate mişcările posibile fiind, se pare, anticipate de Cotroceni. Politicienii mărunţi şi grăbiţi să facă alianţe în perspectiva decesului previzibil al PDL pot admira post-factum, o mişcare de mare maestru: Mişcarea Populară a venit nici mai devreme nici mai târziu decât în momentul când avea maximum de şanse – inclusiv cu contribuţia lor involuntară. Evenimentele din vară au stabilit destul de clar valoarea jucătorilor din arenă. Nu insist 🙂 (diferenţele sunt scoase-n evidenţă nu pentru a-i opune pe unul altuia ci în speranţa că poate se vor solidariza cinstit, în folosul societăţii). Tot ce s-a petrecut în ultimul an se contabilizează astfel în oportunitatea unui drum demult aşteptat care părea închis. Useleul e pe cale de a-şi termina proviziile politice cumpărate prin minciuni şi manipulare. S-au delectat din plin cu cacealmaua congresului pedelist neobservând efectele colaterale păguboase pentru ei. În schimb, panarama pedelistă a fost exact de ce avea nevoie, ca motivaţie, noua mişcare, campania moţiunilor pregătind perfect terenul civic. Alternativele oferite membrilor din organizaţiile locale, o premieră! N-au mai fost socotiţi regimente obediente ale buldogului cu rol de figuranţi într-o competiţie aranjată de şefi, moţiunile fiindu-le prezentate direct. În fine, cetăţenii, chestiune esenţială, au avut ocazia unică să urmărească live o competiţie în interiorul unui partid cu bucătăria la vedere. Inclusiv a zonei ei insalubre. Iar rezultatul competiţiei a dat semnalul c-a sosit momentul pentru a depăşi politicăria şi a induce un sens nou politicului.
Montague MP şi Capulet NR
Două familii moderne îşi fac simţită prezenţa încrucişându-şi tot mai frecvent spadele deşi încă nu-s omologate politic. Prima, de viţă mai veche, încercând să aducă altoiuri sănătoase, cât de cât, pe un ciot cu o rămurică verde, cealaltă, nou-nouţă, prinzând rădăcini în răsadniţă. În jurul lor, doar vrejuri şi uscături acoperind un cimitir numit USL adică o clasă politică care în mod logic şi legic se apropie de extincţie. Din păcate, inamiciţia între cele două familii ar putea să-i lungească existenţa, riscând, din orgoliu şi inconştienţă, să dea pieirii filonul verde-albastru, regenerator. conţinut în blazoanele amândorura.
Îmi repugnă stilul smurd din politică: armata sovietică eliberatoare, cea care ne-a salvat şi -ngropat, comunismul ceauşist nu mai puţin salvator de sub jugul rusesc şi-n general de sub toate jugurile, frontul salvării naţionale care ne-a salvat si prădat de tot ce a mai găsit de prădat. Asociată cu propaganda demagogică, lansarea ideii de salvare merge, de regulă, pe radicalism, extremism, exclusivism. Nimic nou: sămânţa inchizitorială supravieţuieşte de când lumea şi pământul, doar criteriile se schimbă. Iar când criteriile sunt dublate de semnale de veleitarism şi arivism nu fac decât să ascundă lipsa de conţinut roditor sub un verbiaj propagandistic excesiv. A prezenta o situaţie proastă drept una catastrofală e semnul de recunoaştere care nu înşeală. (Altfel n-ar mai fi salvatori, nu?) Dacă, în plus, mâzgălelile de tabloid ţin loc, pe ici pe colo, de analize profesioniste şi soluţii politice aplicabile în timp util, imaginea poate fi pe gustul unui public iubitor de cleveteală, numai că asta nu va aduce nici o soluţie, dacă avem în vedere parametrii reali ai momentului! Critică situaţie, riscantă, e nevoie de o intervenţie de urgenţă şi responsabilă înainte de lamentaţii şi reproşuri.
(mai mult…)
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii