Posts tagged ‘monstrul securist’
Soarta țării în patru timpi prezidențiali
Ion Iliescu (1) titularul crimelor din `89 e creația politică a securității. Ca să reziste în capul statului, președintele de trei mandate era obligat s-o oficializeze. S-o legitimizeze și să-i dea putere. Așa a apărut SRI, serviciul reinstituționalizat la o săptămână după conflictul din martie 1990 de la Tg.Mureș, reconfirmat ca poliție politică – acoperită, în mineriada din 13 -15 iunie. Ca urmare, președintele (dez)onoarei lor le garantează dreptul la rapt de orice fel asupra statului pe care tot ei îl apără. Drept politic la care se văd îndreptățite și găștile apartenente de origine fesenistă. De la lichiditățile gestionate de foști lucrători ceaușiști, la tot patrimoniul de suprafață și din subsol. Bașca puzderie de procedee „legale” de sifonat din salariile și pensiile prostimii.
Emil Constantinescu (2) Baza puterii și corupției fiind astfel asigurată, câțiva ani de înslăninare și înțopârlănire au fost suficienți pentru ca prădătorii, simțindu-se destul de tari, să lase la cârmă un opozant slăbănog, numa` bun să le întărească imaginea de politicieni care apără drepturile și libertățile democratice ale poporului. Când a fost ales, în 1996, președintele Milică și-o fi imaginat, poate, că e hărăzit să ridice țara pe noi culmi de civilizație și că țara o să-i ridice statuie. Asta până la ciudatele afaceri Țigareta, vegheate și numerotate de niscaiva servicii din cele multe reașezate între timp. După care a ridicat steagul alb, anunțându-ne de la balcon c-a fost învins. Ulterior, victima, împreună cu Zoe și Ciuvică, s-a devotat monstrului. De „țigarete”, nu s-a mai auzit.
Era momentul pentru revenirea căpeteniei din `89. În cei patru ani de „opoziție”, monstrul își consolidase rețelele în instituții, la centru și în teritoriu strângând enorm de multă osânză. Romania intrase în faza de preaderare și UE deschisese robinetele de finanțare prin programele Phare și Sapard. Bani europeni. Gârlă! Fără mecanisme specializate de control, încă! Miros irezistibil. Cu Iliescu din nou președinte și Năstase premier, sistemul securizat al corupției a cunoscut din 2000 începând, cea mai înfloritoare perioadă post `89. Cooperativa clanurilor intră în declin în 2005 când succesorul lui Iliescu la Cotroceni schimbă direcția.
Traian Băsescu (3) Să înfrunți monstrul în culmea puterii sale, ce nebunie! …Și cu cine, ați vrut să faceți asta, domnule președinte, cu un partid cu aceleași gene „originale”? Cu niște intelectuali șovăielnici și cu o serie de ariviști fără scrupule? Cu greșeli și bâlbâieli? Totuși, chiar și așa ați schimbat direcția! Cu Macovei, Morar, Stanciu, cu o mână de procurori și judecători și cu doar câțiva reformiști, cu încurajare americană și europeană, instituțiile au început să respire! Cu lupte grele, s-a înființat DNA, DIICOT, ANI. Monstrul e pus în pericol pentru prima dată din `89. Nevoit să dea înapoi, a atacat statul: președintele suspendat din nou, puciul, marțea neagră, ordonanțe-puhoi! Și ar mai fi dat îndărăt destul, dacă grupul nu s-ar fi sfărâmat încă din 2012.
Klaus Iohannis (4) a promis o altfel de politică. Pentru asta, a tocmit consilieri rutinați, cu vechi state de sluj. Vrea să ne convingă că el e cel hărăzit să ridice țara pe noi culmi de civilizație. Iar boborul ar trebui să-i ridice deja, statuie. Urmează să mai facă înnoirea clasei politice. Atât. Nu înfruntând monstrul (doar nu v-ați imaginat asta!) ci cu suportul lui. „La bine și la greu”, vorba întâiului consensualist postdecembrist.
ultimele comentarii