Posts tagged ‘Noua Republică’
Doi ani de derută
Câteva evenimente care au avut loc în lanţ, pe parcursul ultimilor doi ani ne-au dat peste cap atât speranţele de aliniere reală la exigenţele clubului european de care aparţinem, cât şi încrederea în noi şi societatea noastră. Văzute retrospectiv, prin conexiunile şi efectele lor, cele petrecute ne pot explica destul de limpede cum de-am ajuns aici. Adunarea forţelor ostile justiţiei într-un nou partid, de sinteză, a însemnat clar, un pol de atac la statul de drept. Totuşi, USL a luat fiinţă legal şi, până la un punct, tot ce a întreprins a fost în limitele constituţionale. Iar când punctul respectiv a fost depăşit, deja devenise atât de puternic, de înarmat mediatic prin arsenalele proprii, de susţinut de o bună parte a populaţiei, încât a putut lua cu asalt, mai întâi Cotroceniul, apoi direct justiţia, momentul apariţiei fiind perfect ales.
Reformele, oricât de necesare, de indispensabile, sunt întâmpinate oriunde-n lume cu ostilitate. Iar în zone mai debile democratic reacţiile pot fi lesne amplificate prin manevre politice. Pe fondul reacţiei exacerbate a televiziilor penalilor autohtoni, contaminarea a reuşit. Primăvara uselistă ne-a târât cu forţa şi viteza unui tsunami politic deopotrivă sub zodia racului-comunist şi sub cea a cancerului-securist– distrugând mai tot ce s-a clădit pân-atunci. Dar să nu ne imaginăm că pe partea politică opusă avea cine să-nţeleagă şi să prevină toate astea! Practic, tornadei useliste n-a avut cine să-i bareze drumul. Nici o forţă politică! E suficient să revezi ce au făcut nişte personaje aşa-zis de opoziţie (dinadins nu folosesc sintagmele de dreapta ori stânga, astea au ajuns ceva comic). Altfel zis, e destul să revezi jocul tembel-pervers al nucleului greilor PDL-ului prin care s-a deschis drum USL-ului.
Dar asemenea perioade turbulente sunt fertile şi pentru germenii unor noi forţe politice. Care au şi răsărit! Copăcelul Noii Republici s-a umplut de frunze, crescând în câteva luni mai ceva ca feseneul în ani! Dacă ar fi continuat astfel, România ar fi avut şansa de a fi reîmpădurită politic. Rapid! Dar n-a apucat. Din nou, leadershipul autohton a arătat ce poate! Chiar mai mult: în ştiuta manieră comunist-bolşevică, şi-a fixat ţinta de tragere, tot spre Cotroceni, ca şi USL-ul! Şi, în aceeaşi viziune dictatorial-inchizitorială, înainte să-nveţe să se semneze corect şi-a retezat iute şi niscaiva rădăcini, a cosit iarba ca să-şi pună-n valoare vârful şi-a ajuns , logic, un arbust oarecare. Iar odată cu asta, practic, o întreagă generaţie politică s-a veştejit brusc. I s-a dus încrederea-n tovărăşie şi solidaritate activă. Prilej salutar ( ;)) valorificat rapid, ca la o ştafeta pe-ncercate, de alt lăstar, mai copt şi mai promiţător.
Iar acum vine partea cea mai derutantă. Felul în care joacă politic aceşti noi actori nu le prea lasă şanse de succes. Şi nu atât lor, cât ţării! Fiindcă e tot mai clar că şi datorită lor, useleul îşi întăreşte dominaţia fără probleme. Mai întâi fiindcă n-au priceput nici după lunga vară fierbinte că singura cale de a câştiga suport popular şi a apăra statul de drept de ocupaţia uselistă constă în cultivarea solidarităţii civice ca şi a solidarităţii între ei (pe care doar le-au mimat). Iar calea asta îl include şi pe preşedinte, în ciuda scuzelor cu scăderea lui de popularitate. Ca şi pe reformiştii promovaţi de preşedinte. Atitudinea faţă de ei e şi un indicator al poziţionării faţă de statul de drept, Monica Macovei fiind, că vor sau nu, reperul de necontestat -şi aici şi în UE, al apărării justiţiei şi combaterii corupţiei. Numai că partidul lui MRU, sau cel puţin leadershipul lui- o tratează cu aceeaşi ostilitate, greu disimulată, ca şi Blaga şi nucleul greilor lui! În al doilea rând, egoismele astea la vârf se răsfrâng în escaladarea fricţiunilor din societatea civilă. Iar dacă noii jucători nu par apţi pentru a-nţelege rolul solidarizării pe principiile statului de drept oricât s-ar întrece în declaraţii, grupurile din on-line şi din societate, nici atâta. Useleul e liber, prin urmare, să asalteze nestingherit instituţiile. Încă mai e timp, totuşi, s-apară în prim-planul politic, forţele dedicate societăţii -reformiste, proeuropene.
Mai e cineva de alungat?
Privită cu simpatie, încredere şi speranţă, Noua Republică avea toate şansele să aducă acea „schimbare de paradigmă”, imperios necesară în paragina politică autohtonă, cum scriam aici. Mă grăbisem, se vede, dar am mai aşteptat un pic socotind normale stângăciile inerente ale unui început. Nu, nu era vorba de asta, căci n-apucă să dea bine iarba şi mişcarea fu adjudecată ca patrimoniu de lider. Meritocraţia se transformă instantaneu în obedienţă şi iarba, în gazonul şefului.
Un şef care demonstrează că e ameţit de ideea de putere politică mai-nainte s-o aibe îşi epuizează rapid capitalul de încredere. Când scopul e parvenirea personală, orice strategie ar fi pusă-n acţiune, mai repede sau mai târziu, îl trădează. Asta s-a şi petrecut: curat comedie să-i vezi pe MN &suporterii lui din iarnă (că, între timp, unii şi-au retras ambasadele !) apelând la clişee verbale anteniste şi ferindu-se ca dracu’ de usturoi să nu cumva să fie luaţi drept băsişti. 🙂
„Să fii doar un aspirant şi să te consideri un jucător redutabil în campionatul electoral aplicând lovituri de pe margine în favoarea celei mai nocive, mai primejdioase, alianţe din cele de până acum, iată ceva straniu care, altfel, ar putea să ne amuze ” scriam în martie. ” Numai asta mai lipsea schizoidismului de pe scena politică: niţică infatuare mioapă plus un strop de narcisism politicianist.”
Cu epurările teologic-bolşevice operate-n primăvară, dl. Neamţu îşi conturează mai clar un profil de cabotin politic preocupat de propria sa ascensiune politică. Dezamăgitor, dar, în fond, e problema dumnealor, mi-am zis. Totuşi, mai de curând, privindu-i cu simpatie pe toţi cei solidarizaţi în acţiune pentru apărarea preşedintelui şi implicit, a instituţiilor statului, am uitat de toate dezamăgirile.
Numai că hopul odată trecut, instinctul epurator de căţărător politic al d-lui Neamţu revine în forţă. Neinspirate atacurile la Udrea, mai ales că blonda cea enervantă, ca personaj politic, nici nu mai contează. Ca şi-n cazul lui Ponta, presupun că e vorba de ceva organic, un sindrom, o lipsă de testosteron de om politic. Agitaţia stridentă a d-lui unu şi ceva la sută n-are cui să-i strice decât lui însuşi. Mă-ndoiesc, însă, c-o s-ajungă să acrească vinul cel bun cu stropul lui de oţet.
Montague MP şi Capulet NR
Două familii moderne îşi fac simţită prezenţa încrucişându-şi tot mai frecvent spadele deşi încă nu-s omologate politic. Prima, de viţă mai veche, încercând să aducă altoiuri sănătoase, cât de cât, pe un ciot cu o rămurică verde, cealaltă, nou-nouţă, prinzând rădăcini în răsadniţă. În jurul lor, doar vrejuri şi uscături acoperind un cimitir numit USL adică o clasă politică care în mod logic şi legic se apropie de extincţie. Din păcate, inamiciţia între cele două familii ar putea să-i lungească existenţa, riscând, din orgoliu şi inconştienţă, să dea pieirii filonul verde-albastru, regenerator. conţinut în blazoanele amândorura.
Îmi repugnă stilul smurd din politică: armata sovietică eliberatoare, cea care ne-a salvat şi -ngropat, comunismul ceauşist nu mai puţin salvator de sub jugul rusesc şi-n general de sub toate jugurile, frontul salvării naţionale care ne-a salvat si prădat de tot ce a mai găsit de prădat. Asociată cu propaganda demagogică, lansarea ideii de salvare merge, de regulă, pe radicalism, extremism, exclusivism. Nimic nou: sămânţa inchizitorială supravieţuieşte de când lumea şi pământul, doar criteriile se schimbă. Iar când criteriile sunt dublate de semnale de veleitarism şi arivism nu fac decât să ascundă lipsa de conţinut roditor sub un verbiaj propagandistic excesiv. A prezenta o situaţie proastă drept una catastrofală e semnul de recunoaştere care nu înşeală. (Altfel n-ar mai fi salvatori, nu?) Dacă, în plus, mâzgălelile de tabloid ţin loc, pe ici pe colo, de analize profesioniste şi soluţii politice aplicabile în timp util, imaginea poate fi pe gustul unui public iubitor de cleveteală, numai că asta nu va aduce nici o soluţie, dacă avem în vedere parametrii reali ai momentului! Critică situaţie, riscantă, e nevoie de o intervenţie de urgenţă şi responsabilă înainte de lamentaţii şi reproşuri.
(mai mult…)
Zona de referinţă
2012, an electoral cu miză uriaşă pentru drumul pe care va merge ţara de-aci-nainte ne găseşte mai debusolaţi, parcă, decât niciodată. Dacă ne gândim la actualele şanse de întremare a ţării, din păcate, punctele tari par slabe, cele slabe par întărite de ameninţări iar oportunităţile, volatile. Zona de confruntare pe frontul preelectoral deschis încă din ianuarie aduce ştiutele partide-alianţe gata de luptă, dar niciuna limpede delimitată. Plus nişte iniţiative- promisiuni de formaţiuni. Din punctul de vedere al şanselor de care vorbeam, prioritatea priorităţilor nu poate fi alta acum decât împiedicarea USL-ului de a accede la pârghiile puterii. Orice socoteală responsabilă şi onestă a celorlalţi insurgenţi ca şi a susţinătorilor lor ar trebui să plece din acest punct. De la garanţia continuării mult-puţinului reformelor intrate pe rol până acum, mai ales în materie de justiţie.
Chestiunea e cu atât mai sensibilă cu cât masa electorală pe care contează useleul adunată, în mare parte, printr-un program mediatic-manipulator de o toxicitate dincolo de orice limite, funcţionează, aproape integral, sub impulsul primar al urii temeinic încuibărite până la inducerea unor forme de paranoia acolo unde a găsit teren uman potrivit. Privite prin această prismă, poziţionările din sfera civic-politică faţă de evenimentele din ianuarie pot fi considerate un test, unul greu de infirmat prin declaraţii sau schimbări de atitudini ulterioare.
Uzat de guvernarea-n vreme de criză&recesiune, demonizat de media varanului, şubrezit de propria corupţie, PDL-ul are de-nfruntat noxele useliste dar şi sabotajul unor aliaţi şi duşmănia multor boboreni. Arestările unor pedelişti de seamă, spectaculoase, produse de ceva timp încoace demonstrează, fără echivoc, că ravagiile corupţiei se datorează şi unei tabere şi celeilalte. Dar nu-i mai puţin adevărat că sub şefia opoziţiei, arestări ale camarazilor de partid ar fi de neconceput. Revenirea la normal a justiţiei, prin urmare, e un rezultat exclusiv al reformelor actualei puteri. Corupţiei clasei politice, infecţiei infernale indusă de aceeaşi clasă politică în societate i s-a dat de hac, că place sau nu place, chiar sub pavăza pedeleului cel corupt. Se poate şi asta! Prin urmare, dacă e absolut necesar a denunţa corupţia din structurile politic- partinice, indispensabil şi corect ar fi să nu se omită acest aspect, esenţial, privitor la contribuţia politică pentru funcţionarea instituţiilor. Aspect pozitiv de netăgăduit în evaluarea actualei puteri.
În timp ce curăţarea corupţiei din interiorul PDL cu suportul PDL însuşi, e, dacă nu o garanţie, cel puţin, semnalul că acolo are loc un proces înnoitor, denunţarea corupţiei pedeliste de pe poziţii useliste vizează, mai mult decât evident, tocmai stoparea procesului de reformare a justiţiei. Adoptând o poziţie ofensivă similară cu a celor care voiau “anticipate”, prin acuzele aduse PDL într-un moment critic cu posibile complicaţii primejdioase, în ianuarie, luna revoluţiei usele & comp., Noua Republică a picat neaşteptat şi regretabil la acest test ad-hoc. În locul unei atitudini conştiente de pericolul escaladării situaţiei create pentru viitorul politic al societăţii, noua aspirantă la rezolvarea problemelor naţiei a optat pentru soluţia politicianismului de duzină. A vedea o şansă în pescuitul în ape tulburi n-are a face cu responsabilitatea şi onestitatea. Şi nici cu o viziune politică credibilă.
…În lustraţii să ne lustrăm?
Nu numai personaje influente ale PNL sau legate de PNL, au fost recuperate de Cotroceni şi numite-n posturi de prim rang, ci şi idei. In timp ce tinerii penelişti din Prahova au ieşit cu tulumbele să-şi trezească crinu’ şi să-l trimeată la muncă, energizat de retragerea chiulangiilor, PDL e de-adreptul hărnicutz! :)- purtatorul de cuvânt Sever Voinescu, declarând ieri în Biroului Permanent National ca s-a decis redactarea unei “carti negre” a guvernarii PSD dar si adoptarea Legii Lustratiei. Aparent o glumă electorală, acum, în prag de alegeri locale, recursul la legea lustraţiei, ca orice schimbare bruscă de vreme, va produce ceva crize reumatice unor bătrâne oase useliste. Iar peneliştilor un junghi dureros! Fiindcă gluma de care vorbim trimite la faptul că vechea propunere a legii lustraţiei venise cu ani în urmă, când ar fi avut ce să lustreze, din greu, din partea PNL, mai exact a liberalei Mona Muscă, imediat după aceea deconspirată şi lapidată într-o istorie care s-ar traduce prin “prima urmă scapă turma”. Trecut, între timp, cu schelete cu tot, în confortabilul USL, spaţiul politic de maximă concentrare comunisto-securistă, ideea şi-a pierdut, treptat, din interes, pe măsură ce dinozaurii ceauşisto-iliesceni ieşeau la pensie politică exagerat de bine căpătuiţi după cei câţiva ani de troglodeală şi agoniseală prin structurile puterii. Dacă va reuşi revalidarea, şi aici ajungem la junghi, durerile greviştilor USL-işti nu vor fi alinate nici cu morfină de Grivco. Mai orientat, zoologic vorbind, tineretul guevarist, în schimb, va avea săracu’, şi el, ieşire la mare procopseală politică. Cât despre febra musculară a unora care se-ncălzesc pe margine, asta vine de la lansarea de zilele trecute (ce coincidență!) a unui exerciţiu identic ca temă. Dat fiind poziţia lor de aspiranţi, iniţiativa pare mai degrabă un mod de făcut pârtie.
Un demers, acum, inutil. Poate, doar, un paragraf virtual, să fie pus la păstrare, unul, dac-am reţinut exact intenţia, care „să interzică foştilor politicieni care au ocupat funcţii în Parlament, Guvern, Primării şi Consilii locale sau judeţene, candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de politicianismul falimentar”. Un detaliu care aduce, s-ar zice, cu o a desemnare. 🙂 În aceste condiţii, mai ales, după pişcăturile, excesiv de strategice, la PDL dar şi la Băsescu, mi se pare chiar elegant ce spune Teodor Baconschi: „Noua Republică este, deocamdată, o iniţiativă civică. Iniţiatorii săi îşi propun revigorarea dreptei şi formarea unui nou partid politic. Valorile de la care se revendică sunt în principiu compatibile cu iniţiativa unei construcţii de dreapta plurale. In măsura în care proiectul se va dovedi valid cu prilejul parlamentarelor din aceasta toamna, PDL trebuie să deschidă calea unei colaborări politice cu noua formaţiune„.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii