Aventuri în grădina de hârtie

Discrepanţe

După ce ne obişnuim să trăim în anumite condiţii e firesc să percepem diferit schimbările de climat politic.  Într-o excursie, îmi amintesc, pe drumuri de munte fiind, într-un martie friguros,  îi priveam cu curiozitate pe cei trei norvegieni din grup care se simţeau confortabil în tricouri, în vreme ce noi, în haine groase de iarnă, dârdâiam. Prin analogie, o mulţime de români s-au simţit probabil, mai mult decât norvegieni, trecând din climatul îngheţat din ceauşismul terorii în cel primăvăratec iliescean, cu morţii revoluţiei şi ai mineriadelor camuflaţi de un zâmbet larg, democratic! Ce soare! Unii au rămas aşa pe vecie, urşi polari total insensibili la curenţii reci care gripaseră justiţia pe vremea laponului Bombo, dar şi la uriaşele coarne de elan care le crescuseră brusc unor jurnalişti cu blană din publicitate, în acelaşi climat. Fapt ciudat e că pe mulţi i-a prins gerul abia-n 2008, după dezgheţ, şi bâţâiala de groaza dictaturii abia după ce justiţia, resuscitată cu greu, a-nceput să dea semne de viaţă. Şi abia de când a ridica pe cineva de pe stradă pentru atitudine ireverenţioasă la adresa vreunei mărimi politice a devenit istorie (am vrea să credem!). O inversiune de temperaturi mai stranie decât răcirea-încălzirea globală. Cu asemenea simţuri dereglate mă tem că elanilor noştri anonimi le-ar prii înghețul dictaturii. Brrr!

Poate că-n ultima vreme să se fi produs, pe ici pe colo, clarificări. Poate că mulţi au băgat de seamă că nu din pricina politicilor greşite ale dictatorului nost’ (nu că n-ar fi putut fi mult mai bune!) creşte alarmant şomajul în Europa, îngheaţă salariile şi pensiile la vest, se petrec falimente răsunătoare-n lume. Că nu din cauza obsesiei lor patologice lumea a devenit prizoniera unei reţele financiare globale care lasă statelor tot mai puţine grade de libertate. În fine, că e inutil să ai pretenţii de la nişte veleitari politici autohtoni debili, având în măsele, nedigerate, lozincile în care i-a prins îngheţul; în stare chiar s-anunţe că vor folosi justiţia ca să-şi bage duşmanii la-nchisoare! Poate că de data asta să fi sărit în ochii unora şi uriaşa discrepanţă între atitudini. Dictatorul deceniului nu şi-a ascuns dezamăgirea faţă de destui apropiaţi care l-au părăsit și denigrat, totuși n-a apelat nicicând la vendete politice. În schimb, mărunțeii săi duşmani, ştampilaţi cu roşu ca pachetele de pui congelaţi cu marca ilici, n-ar pregeta să le taie gâtul prietenilor care și-au epuizat valoarea de întrebuințare. Ca să vezi! Democraţie originală, deh, v-aşteptaţi la altceva?

3 decembrie 2011 at 15:15 noradamian 39 comentarii