Posts tagged ‘oportunitate.’
„La nord prin nord vest”
Au fost nevoiți să îngroape ordonanța, principala lor realizare din programul de guvernare? Ei, și? Nu-i bai, mai sunt și alte oportunități, că doar zilele negre ale atacurilor concertate la justiție n-au intrat în sac, se îmbărbătează Liviu, încurajat de niște parlamentari, apărători ai statului lor de drepturi, care abia așteaptă să repare prestanța șifonată a legislativului. Păi nu-s ei la putere? N-au acum oportunitatea de a o pune pe deplin în slujba lor? Cu justiție cu tot? Nu se bucură ei de tot sprijinul din partea poporului pesedist încât să întindă Oltenia și peste nord vestul țării și s-o acopere cu steagul roșu? De ce nu și toată țara? N-au ei oameni pricepuți, supuși de nădejde, peste tot în structurile statului? N-are partidul destui primari, capabili, plini de râvnă, experți în cheltuirea banilor publici cu ocolirea legii, normelor și regulilor?… și șefi de județene care merită să li se mărească salariile? De ce să nu lucreze liniștiți, toți oamenii ăștia, săracii, la lumina zilei, fără griji? Fără frică de lege? Prorogare, abrogare, grațiere, legalizare, supralegalizare… Iacătă, asta-i soluția! o supralegalizare ar rezolva problema. (Liviu, ce deștept ești, nu degeaba mintea ta, după ce a trecut prin capul multor interlopi, și-a lăsat mustață). Și s-ar reabilita și parlamentul că prea s-a umilit respingând ordonanța, vorba unui fost președinte.
În urmă şi în faţă
Scene antologice rămase-n urmă, în vară, când o serie de personalităţi s-au solidarizat cu preşedintele, suspendat pentru crima de a fi apărat instituţiile statului de drept. În jurul lor, mulţime de popor, suporteri anonimi ai preşedintelui, oameni pentru care Blaga, MRU, Neamţu, ca şi Macovei, Boc, Preda, Papahagi reprezentau în acel moment vocile responsabile ale societăţii. Un grup proeminent, solidar, demn de încredere, în contrast cu diviziile corupţiei politice, un zid alb în faţa mareei useliste! …Ei aş!! Pentru câţiva de acolo, cum s-a văzut curând, doar o comedie pe butoaie prin care sperau să se aleagă cu ceva beneficii electorale. Faptic, doar Boc, Macovei şi micul grup din jur nu şi-au schimbat poziţia. MRU, Neamţu şi tartorul Blaga au intrat rapid în faza jocurilor politicianiste. A urmat rapid delimitarea de preşedinte, mai discretă ori mai puţin, după inspiraţia fiecăruia din ei. Fărâmiţare. Blaturi. Non combat. Aranjamente. Cu ce rezultate pentru partidele lor s-a măsurat în cifrele electorale din decembrie. Spuneam că Monica Macovei a rămas aceeaşi persoană integră, neclintită apărătoare a statului de drept. Nu din vară ci de ani de zile de când a creat condiţiile pentru funcţionarea liberă a justiţiei, a pus în funcţie DNA, ANI, plus activitatea ei în PE evaluată, constant, la superlativ.
Scurtă bucuria unor inamici şi, nu mai puţin, a unor amici, toate mişcările posibile fiind, se pare, anticipate de Cotroceni. Politicienii mărunţi şi grăbiţi să facă alianţe în perspectiva decesului previzibil al PDL pot admira post-factum, o mişcare de mare maestru: Mişcarea Populară a venit nici mai devreme nici mai târziu decât în momentul când avea maximum de şanse – inclusiv cu contribuţia lor involuntară. Evenimentele din vară au stabilit destul de clar valoarea jucătorilor din arenă. Nu insist 🙂 (diferenţele sunt scoase-n evidenţă nu pentru a-i opune pe unul altuia ci în speranţa că poate se vor solidariza cinstit, în folosul societăţii). Tot ce s-a petrecut în ultimul an se contabilizează astfel în oportunitatea unui drum demult aşteptat care părea închis. Useleul e pe cale de a-şi termina proviziile politice cumpărate prin minciuni şi manipulare. S-au delectat din plin cu cacealmaua congresului pedelist neobservând efectele colaterale păguboase pentru ei. În schimb, panarama pedelistă a fost exact de ce avea nevoie, ca motivaţie, noua mişcare, campania moţiunilor pregătind perfect terenul civic. Alternativele oferite membrilor din organizaţiile locale, o premieră! N-au mai fost socotiţi regimente obediente ale buldogului cu rol de figuranţi într-o competiţie aranjată de şefi, moţiunile fiindu-le prezentate direct. În fine, cetăţenii, chestiune esenţială, au avut ocazia unică să urmărească live o competiţie în interiorul unui partid cu bucătăria la vedere. Inclusiv a zonei ei insalubre. Iar rezultatul competiţiei a dat semnalul c-a sosit momentul pentru a depăşi politicăria şi a induce un sens nou politicului.
O criză pierdută?
CRIZA: o uriaşă oportunitate devenită un duşman feroce? Ar fi putut fi şi altfel? …Pentru a folosi criza ca forţă de conjunctură, România avea nevoie de un premier abil şi de un guvern brici, capabil să gestioneze rapid posibilităţile momentului. O echipă în stare ca, fără să piardă o clipă, să folosească criza ca teren potrivit pentru măsuri dure dar necesare, cu un calendar ferm şi instrucţiuni de aplicare simple şi clare. Ceva care să reaşeze cât de cât, lucrurile într-o societate cu reguli anapoda. Asta ar fi însemnat, în primul rând, evaluarea în regim de urgenţă a averilor şi impozitarea lor fără excepţie ceea ce ar fi evitat nefericitele reduceri de salarii pentru bugetari. Apoi ar fi însemnat absorbirea/investirea neîntârziată de fonduri în veşnic amânatele sau neterminatele proiecte economice de dezvoltare. Totodată ar fi trebuit să intre pe rol programe flexibile, adaptabile din mers situaţiei, cu oferte de ocupare în zonele generatoare de creştere economică pentru disponibilizaţii din zona birocratică. Realizările în care se vede că premierul a prins, totuşi, pulsul crizei reuşind nişte schimbări esenţiale pentru viitor, n-au ajuns, din păcate, să echilibreze dezamăgirea faţă de greşelile, inabilităţile şi posibilităţile pierdute. Măsuri financiare normale s-au transformat în eşecuri răsunătoare precum cazul recent al ordonanţei ministrului Şeitan încurcată-n adevărate proceduri SF! O altă şansă care ar fi putut conduce la beneficii pe termen lung ţării era chiar schimbarea de climat survenită pe frontul politic. Odată cu diminuarea drastică a resurselor, pierderea de „motivaţie” a politicienilor pentru care, până mai ieri, puterea însemna acces la înavuţire fără restricţii a generat şi o pierdere de miză, coborând polemicile publice în execrabile demonstraţii de cinism, lipsă de scrupule şi concurs de invective. Gospodarii furăcioşi ai statului pot însă, liniştiţi să se bucure de „rodul muncii lor”, de conturi, valori şi cuibuşoare de lux, prin Alpi, Brazilia, Florida, Majorca, etc. ca şi prin ştiute şi neştiute paradisuri fiscale. Faptul că, într-o vreme lipsită de busolă, sunt percepuţi ca o calamitate naturală nu-i pune-n pericol. Şi atunci nu poţi să nu regreţi că aceleaşi personaje gregare cu sacii lor plini de fulgi pe post de promisiuni dar gata să suprime orice iniţiativă în beneficiul ţării, revin pe poziţii ofensive. Nu poţi să nu observi că deşi existau toate condiţiile ca propria lor aroganţă şi lăcomie să-i marginalizeze, sunt toţi la locul lor, la fel de tari în parcare. În fine, odată cu orient-expresul de toamnă, avem şi o nostimă declaraţie cu iz de operă bufă dinspre crinul ultimei tabere de vară-anti-Băsescu. Asemenea personajului de comedie fixat mental pe subiectul cu „castraveţii”, defazatul lider al penelimii aduce involuntar, un suflu de oxigen partidului d-lui Boc, numindu-l „umflatura maligna din sistemul politic romanesc (…) care trebuie să dispară”. Un gargarism cu care îl va fi întrecut în neghiobie pe Tăriceanu şi chiar şi pe Geoană, vechiul său partener descalificat pentru prostie nevindecabilă! Tocmai bine venit acum partidului portocaliu, când, înţepenită pe roşu, vremea politică parcă aştepta un curent de toamnă, un zvon de suspendare, o revărsare de venin, ceva, un şuvoi rece s-o clintească. Propulsat de tumorile, nenumărate, din umbra hrebenciucului, vozganianului, chiuariului, etc. ca să nu mai pomenesc de metastazele din stânga şi din dreapta ale bătrânilor fondatori de corupţie de stat, de vadimizare, vanghelizare şamd, politicianul Crin, cel mai flu-flu produs al politichiei autohtone, ajunge (cum altfel?) şi la „castravete”: „Până când vom scăpa România de Traian Băsescu şi de ceea ce se întâmplă astăzi, mesajul meu către PSD e unul paracreştin – «Pace stângii!» …Să fie un semnal prietenos şi pentru partidul oteve de la orizont?…
Dar, dincolo de toate astea, de ce „temutul dictator” o fi lăsat ţara la vreme de criză, pe asemenea mâini? Întrebare, până acum, fără răspuns.
Şuviţa PDL-istă.
… Câţiva nori întunecaţi de la orizont, tot ar trebui observaţi şi de la galerie, oricât de mare ar fi agitaţia acolo pe baricadele înălţate pentru doamna Ridzi!
Dacă după primele patru luni din 2009, chiar prin majorarea cotelor de contributii sociale, conform ultimelor date oficiale, pensiile platite au fost cu doua miliarde lei mai mari decat contributiile colectate la bugetul asigurarilor sociale, până la finele anului, pe fondul cresterii somajului, deficitul bugetului de pensii ar putea ajunge la opt miliarde lei, echivalentul a 1,5% din PIB.
Fara masuri radicale de reducere a cheltuielilor bugetare, statul ar putea ajunge in imposibilitatea acoperirii facturii sociale, chiar si in cazul in care s-ar imprumuta mai mult.
» Pe fondul cresterii somajului, numarul salariatilor a ajuns in premiera sub cel al pensionarilor, iar pana la finele anului decalajul poate depasi 300.000. (Marius Pirloiu, România Liberă Miercuri, 24 Iunie 2009.
…În loc să vadă în alegerea lui Oprescu, un avertisment dat încă de acum un an de bucureşteni, pdl-ul revine dramatic la şcoala practicilor pesediste. Întristător CV de partid! Cel puţin pentru preşedinte, acum, cu patru luni înainte de alegeri! Dar şi un derapaj poate fi o oportunitate când te cheamă Traian Băsescu! Sau, mai bine zis o uriaşă provocare! Acesta este unul din momentele acelea în care simţul său politic, unul flexibil, total opus celui încremenit, dictatorial, poate găsi rezolvarea, nu numai cea a neputinţei naţionale dar şi a nemulţumirilor sale personale. Acel fler al transformării dezastrelor în ocazii care l-a singularizat în dezolantul peisaj politic autohton. Dacă antibăsescismul lipsit de conţinut al mărunţilor săi combatanţi l-au adus şi continuă să-i favorizeze poziţia de top în preferinţele electorale, punctele slabe ale candidaturii sale vin tocmai dinspre partidul pe care l-a dus şi „l-a crescut” şi ale copilei sale remorcate de vehicolul portocaliu. De la partidul care într-o parte e blocat de ameninţarea crizei, în cealaltă de ameninţarea „aliaţilor” pesede, iar în braţe o duce, gâfâind, pe dansatoarea Ridzi! Pare-se că aici, oricât ar fi de greu de crezut, se deschide frontul în perspectiva alegerilor prezidenţiale. Încă de acum un an presa semnala că Traian Băsescu făcuse un pas înapoi, învins pe moment în încercarea de a-i trece în plan secund pe greii partidului. Creşterea ulterioară a influenţei d-lui Berceanu şi a acoliţilor săi în partid, probabil, de aceea, să nu fie tocmai pe placul preşedintelui. Asta în ciuda „victoriei” pe care i-au asigurat-o „independentei” sale fiice, un câştig la prima vedere, dar numai pe plan personal, familial! În realitate toate astea însemnând potenţiale pierderi de poziţie, pe care preşedintele-candidat nu şi le mai poate îngădui! Cum adversarii dumnealui refolosesc la nesfârşit, în gol, aceeaşi muniţie uzată, pe frontul prezidenţialelor din această toamnă vor conta mai mult piedicile produse de portocalii. Deloc de neglijat în această perspectivă sunt şi tendinţele de apropiere între pnl şi pdl în teritoriu. O bună parte, însă, au condiţie obligatorie excluderea din re-alianţă chiar a lui Traian Băsescu! Campania, aşadar, se anunţă un bun prilej de rezolvare a problemelor cu propriul partid! O altă strategie, extrem de problematică şi dificilă. Readucerea formaţiunii, posibil mai periată, într-o formulă reaşezată pe traseul succesului va fi posibilă, însă, abia după realegerea lui Traian Băsescu ca preşedinte. Cu condiţia unei operaţii pregătitoare în timpul campaniei. În calitate de „hair-stilist”, e limpede că Boc nu va avea deloc o misie simplă.
Realitatea dată la întors.
Trăim într-o realitate a minţii şi sufletului nostru adesea certată , pe bună dreptate, cu…realitatea! Tendinţa de ne izola în noi înşine, sau, dimpotrivă, de a ne separa de noi înşine, deşi mai mică decât într-o istorie nu foarte veche, înjungheată într-o zi Crăciun, încă e prezentă. Transferul realităţii vieţilor noastre într-o realitate care nu ne aparţine, una agresivă, artificială, denaturată, a ajuns, dacă nu o fatalitate, un sindrom nefericit al unui gol spiritual la dispoziţia turnătorilor de reziduri. Cum am mai trecut printr-un thriller istoric, îndrăznesc să spun că producătorii filmului de acţiune în care ne lăsăm implicaţi, mai mult sau mai puţin, ajung, în cele din urmă, mai dependenţi de „creaţia” lor decât suntem noi, figuranţii. Asemenea focului pus de pompieri pentru a avea de lucru, acceptat ca atare, din vremea patriotismului recitat la ora de ideologie de partid, ajung, paradoxal, să-şi facă scrum până şi propria lor politică alterată precum realitatea în care trăiesc. Ca şi gazetăria pusă în slujba ei. Cam aşa s-au petrecut lucrurile în ultimii ani cu exasperant de monotonul jurnalism anti-băsescian, imposibil de ignifugat nici când o serie de ziare fumegânde dădeau semne că sunt pe cale să ajungă pârloagă. Sau cu caznele cazangiilor şi preparatorilor de noroi din laptostan pentru un bănuţ coclit. Aşa s-a întâmplat şi cu lustraţia pe care s-a turnat motorină! Cu poliţia echipându-şi până şi infractorii din dotare cu centuri de siguranţă. Cu justiţia care, lipsită la ora asta nu de vedere, ci de cap, conduce cu cel puţin 1% alcool în sânge procesul de reformă. Au crezut că e normal să le fim target pe o piaţă supradimensionată de gunoaie şi gaze de eşapament. Că e de la sine înţeles că o să le asigurăm succesul cu preţul devalizării dreptului de a trăi în propria noastră realitate. Că ne vom înghesui să le prindem promoţiile menite să ne îngroape-n gudroane. Ca să ieşim de acolo unsuroşi ca dintr-o maree neagră, incapabili să ne mai ridicăm aripile. Nici măcar n-au luat în considerare probabilitatea de a se împovăra pe ei înşişi cu marfă pe stoc! Ei, ironie ca asta! Se pare că riscul de a a sări în alt thriller e mai degrabă al lor decât al nostru. Descumpăniţi, se învârtesc de colo-colo într-o ficţiune seculară turnată non-stop de ei înşişi. Cu ochii după capacele de sticle de bere din orice baltă în care văd monede de aur ! Un film de duzină în care pompierul- piroman are drepturi depline de folosinţă a angajaţilor de la tulumbe.
Partea bună, fiindcă întotdeauna există şi o parte bună, e faptul că în momentul în care pompierii-piromani nu mai au ce pârjoli, când ficţiunea se risipeşte ca fumul, atunci abia, se deschide orizontul unei reveniri în realitatea-realitate! Cu bunele şi relele ei. Dacă o să fim în stare să apreciem oportunitatea unui astfel de moment, aceea de a ieşi din prizonieratul ficţiunii oglindite în bălţile mediei, ne vom vindeca şi de sindromul cronicizat al neputinţei noastre de a trăi pur şi simplu în realitate.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii