Aventuri în grădina de hârtie

One romanian show

Un observator atent la agitaţia generată de canonada celor investiţi cu putere asupra boborului neputincios care i-a cocoţat acolo (fie din interese personale şi de grup, oneroase, fie din prostie, fie prin neimplicare) poate constata că atitudinile şi reacţiile din agora (în care nu intră, desigur, adoratorii nevindecaţi ai lui gâdea&badea) sunt cam de aceeaşi natură cu cele care au favorizat această stare de lucruri: majoritatea aparţin diagnosticelor grave însoţite sau nu de afurisenii şi profeţii sumbre, iar restul, acuzelor văicăroase. Indispensabile în orice act medical, diagnosticele, în sine, n-au vindecat niciodată pe nimeni. Iar profeţiile- din ce în ce mai sumbre şi afuriseniile, cu sau fără băşcălie ori condimentate cu provocări – nici atât. Cât despre acuzele văicăroase ale unor guru rătăcind de ani şi ani în căutarea unor adoratori în stare să-i deosebească de plebe şi să-i apere de cei răi- n-au nici o şansă să depăşească perimetrul soclului lor.

N-am întâmpinat nici un partid de pe dreapta cu huiduieli la intrarea în arenă, indiferent că era vorba de unul cu certificat de liberalism în alb ori de PDL-ul cu rădăcini feseniste, de mititelul NR fericit că n-are din naştere acest ascendent nesănătos ori de incertul FC. Am socotit că e normal să fie creditate şi observate o perioadă „de probă”. După cum, e normal să fie abandonate dacă, în loc să joace pe teren, fac jocuri în vestiare şi, în principiu, dacă forţează în orice fel, peste o limită, buna credinţă cu care au fost creditate. Pentru PMP, ultimul intrat pe teren, creditul e chiar mai mare, deopotrivă cu aşteptările, de altfel, având în vedere că are de înfruntat un inamic politic ajuns pericol public. Creditarea nu e nelimitată şi nici necondiţionată. Condiţia fiind clară: să aibă un program teoretic şi practic convingător de eliminare a patternului comunist din politică.

De înţeles că partidele dreptei sunt privite cu neîncredere, însă mă tem că atmosfera asta descurajantă nu duce la nimic bun fiind de aceeaşi natură cu cea care a favorizat actuala situaţie, cea despre care vorbeam mai sus. Personaje din presă şi din oengeuri pun, ca şi altă dată, de câte o mică intifada anti-Băsescu, unii agită steagul cu Macovei deşi nu cred că ea vrea asta şi nici că-i e de folos, alţii se delectează cu numerele politice în care evoluează Elena Udrea. Spectacol! În fine, nesuportând concurenţa, liderii dreptei fac şi ei ce pot: opoziţie la PMP! Timp în care undele de paranoia dinspre sociopaţii usele generează şocuri peste şocuri mediului social, amintind de atmosfera ante ’89 când ceauşeştii simţind miros de Ghencea îşi grăbeau singuri sfârşitul.

Poporul e paşnic însă, iar teroriştii mascaţi şi cu trei rânduri de combinezoane negre pe ei, de pe clădiri, din poduri şi din raza baricadelor revoluţionarilor de pază, lipsesc. Soluţii, nu prea sunt. Singura care-mi trece prin cap ar putea veni de la cei care au intrat sau ar intra în politică dornici să scoată ţara din starea deplorabilă în care se află. Mă-ntreb, de ce ar rămâne oamenii, tinerii mai ales, în partide în care liderii cultivă obedienţa în loc de meritocraţie? Nu unul, ci orice partid construit pe această matrice, sursă de politicianism şi de rău social trebuie părăsit! Căutat altul! Doar în acest fel şi cu asemenea oameni se poate construi un stat puternic şi o societate sănătoasă.

8 februarie 2014 at 14:08 noradamian 7 comentarii