Posts tagged ‘plapumă’

La conquista rumena.

Nu vă faceţi griji, românii n-au trecut prin foc şi sabie locuitorii altor ostroave. Românii nu fac parte din naţiile care au cucerit pământuri şi au supus alte neamuri. Noi am fost blânzi, n-am poftit la zestrea altora… Nu ni s-a spus de atatea ori? Istoria e martoră la asta!… că am respectat cele zece porunci în spiritul lui Marx. cu perfecţionările ceauşiste cu tot; că românii, în general, au stat în banca lor. Sau, poate că au vrut, dar n-a fost cazul. Indiferent de cauze, ce contează e că ne-am întins doar cât e plapuma. La nevoie, am şi scurtat-o. Conquista română există, totuşi. Doar că acţionează atipic, spre interior. O expansiune în însăşi adăpostul şi fundamentul naţiei- ca şi luna care se-nvârte-n jurul terei dar în sens invers planetelor. E  ca ciudat, dar fii liniștită, lume! Mareele politice şi somnambulismul popular sunt doar treburile noastre interne. Noi n-am fondat imperii, nici vreun commonwealth, nici o uniune de republici. N-am participat la masa colonială şi nici n-am trecut Europa prin vâltoarea zvasticilor naziste. Dimpotrivă, am denunţat apartheid-ul, fascismul, bolsevismul. și desigur, ceauşismul. Am semnalat orice formă de năpăstuire din orice parte a lumii. Am vituperat excesele de lăcomie, lipsa de scrupule şi afacerile oneroase ale ţărilor civilizate care le-au spoliat pe cele marginalizate şi făr’de noroc; care le-au luat petrolul, aurul şi diamantele;  și le-au lăsat pradă bolilor, foametei şi războaielor. Cine citeşte „revoluţie şi reformă” o să priceapă mai bine asta, direct de la autorul şi conducătorul cu faţă umană al expediţiei române, cu condiţia s-o citească de-andoaselea. La fel şi cine citeşte opera grea cât un kil de plumb a ex-preşedintelui milică. Iar cine a fost martor la istoria noastră modernă şi contemporană n-are cum să nu-şi cunoască eroii. Cu un curaj mai presus de al conquistadorilor Cortez şi Pizzaro, o mână de temerari aduşi de expediţia din decembrie ’89 pe continentul român renumit pentru forma lui de pâine, l-au făcut dumicaţi. Pe băştinaşi i-au băgat în televizor şi le-au dat să mănânce ziare. Pe urmă totul a decurs simplu. Cu legi şi ordonanţe au pus la adăpost obligaţiile plebei şi drepturile la rapt ale conquistadorilor. Au nivelat niţel sărăcia şi haosul, cât să rezolve împărţeli frăţeşti, bată-n cuie contracte, inventeze anexe, contracte la anexe, legi la contracte, secrete adiţionale la legi etc. Invincibila conquista romena.

Şi pentru că producţiile citate ca şi altele sunt departe de a acoperi nevoia de literatura SF pe această temă, nu-i exclus să apară şi un studiu privind rezervele de petrol şi gaze încredințat lui Patriciu the Conqueror pentru a le salva de lăcomia naţiunii flămânde. Mai departe las cititorului plăcerea sau neplăcerea de a evoca personajele principale şi rolul lor în această epopee eroică.

In legătura cu acelaşi subiect se poate citi şi aici

update: aici şi aici

8 februarie 2009 at 21:09 23 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 934.724 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.454 de urmăritori
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 934.724 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: