Posts tagged ‘poezie’
Strălucitoarele femei iraniene
Am descoperit poeziile lui Forugh când aveam de două ori vârsta ei. Nu stilul m-a atras, ci acel ceva unic care ținea de forța și căldura spiritului ei, de universalitatea și autenticitatea mesajului lipsit de nombrilismul frecvent în poezia feminină, mai ales.
Dacă trăia acum, poeta iraniană Forugh-e Farrokhzad ar fi fost azi în stradă, la Teheran, fericită să ia parte la revolta conaționalelor ei. Cu șase decenii în urmă, Forugh (care în persană înseamnă strălucire, lumină) publica „Captiv”, primul ei volum de versuri. Împlinise 17 ani. Patru ani mai târziu, cu al doilea volum de poezie, „Zidul”, stârnește în continuare opoziția vehementă a tradiționaliștilor. Pentru că în poemele ei, Forugh ignora cu forța talentului și a convingerilor tabuurile poeziei persane clasice. Oricât de sublimă era dulceața ghazelurilor clasice, venise vremea ca poezia persană să renască în alt registru, să devină martorul vieții oamenilor și purtătorul viselor și dorințelor lor.
„Dacă la casa mea vei veni, tu, omule bun, lumină să-mi aduci
și o fereastră de la care
fericită să privesc
freamătul străzii”
Singură în disputa cu tradiționaliștii, în ciuda adversității lor neîmpăcate, poeta publică, studiază și își dedică talentul apărării celor vitregiți de soartă. Descoperind de timpuriu forța cuvântului, Forugh-e Farrokhzad mărturisește într-o scrisoare: „Ce bine era dacă muream și mă nășteam din nou găsind lumea total schimbată. O lume lipsită de atâta nedreptate, cu oameni care să-și fi uitat nimicnicia, cu oameni care să nu mai ridice ziduri în jurul caselor. A te lega de obiceiurile ridicole ale vieții, și a te pleca în fața limitelor și a zidurilor înseamnă a merge împotriva sensului naturii”.
În 1956, la 22 de ani, apare „Revolta”, al treilea ei volum de versuri.
Extraordinara ei putere de luptă își găsește drum și în arta filmului. După un stagiu de studiu în Anglia, realizează filme documentare de mare impact, precum „Casa întunecată”, conceput într-o leprozerie, considerat „cel mai bun film despre leproși, la festivalul internațional de la Oberhausen”.
„O strigăt al prizonierului
oare măreția disperării tale
săpa-va vreodată prin această noapte dezgustătoare
săpa-va vreodată o galerie spre lumină?”
Forugh traduce din limbile clasice, scrie, studiază arta teatrului, își asumă experiența, câștigă admirația elitei artistice occidentale reușind să îmbine lirismul tradiționalei poezii persane cu autenticitatea trăirii, trecând peste convenții. Forugh strălucește!
În 1964, apare ultimul ei volum de poezie: „O nouă naștere”.
În Februarie 1964, Forugh își pierde viața într-un accident.
Avea 32 de ani.
Poezia lui Forugh-e Farrokhzad, forța ei spirituală, iubirea ei de oameni, de lumină și de dreptate, îi transcende scurta existență.
Emblematica „nouă naștere” irumpe azi în curajul strălucitoarelor femei iraniene care-și ard hijaburile în stradă, clamându-și drepturile la viață, educație și libertate.
Publicitate
Ca aspect obişnuit al vieţii noastre personale, sociale- implicit şi a celei de zoon politikon- convenţionalismul ne afectează fără doar şi poate – modul în care percepem realitatea în relaţia cu noi înşine şi cu mediul social. Iar când se atinge un prag- diferit de la o persoană la alta, efectele se văd în desensibilizare, în scăderea rezistenţei la manipulare, în acceptarea minciunii, a duplicităţii, ipocriziei, ori, la extrem, în revolte cu miză falsă. Mă-ntreb atunci, dacă păstrarea autenticităţii în ciuda acestui fenomen obiectiv de neocolit pentru fiecare din noi – o mai fi posibilă? …Sau a şi devenit o anomalie în raport cu lumea convenţională?
Mă întreb şi dacă, după ce vezi, repetat, o reclamă, ca de pildă aceea atractivă, în care Maia Morgenstern îşi manifestă afecţiunea profund-umană pentru un sortiment de cafea- suferinţa ei, la fel de profund exprimată până la un punct, în pelicula „Patimile lui Hristos”, atinge aceleaşi înălţimi copleşitoare în percepţia spectatorilor ei! Sau, dacă o reclamă în care, cu cuvinte şoptite, pline de tandreţe înduioşătoare, o voce suavă ne oferă valuri seducătoare de hârtie igienică, nu are ca efect neconştientizat şi deprecierea treptată a unui mod de exprimare altădată normal, a sentimentelor- altfel spus, blazarea timpurie a generaţiilor tinere…
Ştiut lucru, recitativele politice care ţintesc electoral folosesc curent tehnica reclamei pentru a cuceri piaţa. În funcţie de formaţia culturală şi de caracterul politicianului, impactul pe categorii de persoane, uneori, însă, poate detona energii negative. N-ar fi prima dată când o scânteie stârneşte sensibilităţi aşa cum s-a petrecut cu tulburătorul poem recitat de inocentul domn Neamţu la recenta lansare a candidaţilor dreptei. De acelaşi remarcabil poem – neplăcută coincidenţă– se folosise, stârnind patimi stranii şi patriotul comunist Vadim Tudor prin anii 2000, de altfel, mărindu-şi până la 20% depozitul de fani! …De a ajuns toată dreapta atunci, să-i facă sluj electoral etern–salvatorului Iliescu! Dezinteresat,desigur, candidatul Neamţu a încercat şi el piaţa cu versul reuşind să încaiere cumpărătorii într-un moment în care numai de aşa ceva nu era nevoie. Ceva trist şi niţel ridicol…
Leonard Cohen, 5 septembrie 2009, Bucureşti
Postat de Nora, în „biblioteca din chioşc”
Peste trei ore de muzică şi poezie, două zeci şi şase de piese superbe, o prezenţă scenică inegalabilă, o atmosferă caldă, magnetică, 7800 de iubitori de muzică între care aş fi vrut să fiu, cel mai lung bis cunoscut până aum, binecuvântări la despărţire.
Doar câteva secvenţe din memorabilul concert:
Poezia The Flood, scrisa in Israel (1973)
„The flood it is gathering
Soon it will move
Across every valley
Against every roof
The body will drown
And the soul will shake loose
I write all this down
Don’t have the proof” (Israel, 1973)
„So ring the bells
That still can ring
Forget your perfect offering
There is a crack in everything
That’s how the light gets in”
Refrenul piesei Anthem:
„So come, my friends, be not afraid
We are so lightly here
It is in love that we are made
In love we disappear”
Hallelujah urmat de Take This Waltz o adaptare muzicala a unui celebru poem al lui Federico Garcia Lorca.
„Now in Vienna there’s ten pretty women
There’s a shoulder where death comes to cry
There’s a lobby with nine hundred windows
There’s a tree where the doves go to die”
Bisul, cel mai lung bis cunoscut, cu un public care, in picioare, nu se mai satura sa asculte, sa cante, sa danseze, sa aplaude.
„If it be your will
That I speak no more
And my voice be still
As it was before
I will speak no more
I shall abide until
I am spoken for
If it be your will
If it be your will
That a voice be true
From this broken hill
I will sing to you
From this broken hill
All your praises they shall ring
If it be your will
To let me sing”
Whither Thou Goest cântat de intreaga echipa, cu trupa, producator, sunetist, in jurul artistului, pe scenă.
„Whither thou goest I will go
Whither thou lodgest I will lodge
Thy people shall be
My people
Whither thou goest I will go”
În sfârşit, simple si emotionante, mulţumirile şi binecuvântările adresate de artist iubitorilor muzicii sale:
„To you friends, who kept my songs alive all these years – my deep gratitude! It is a great honour to play for you. You’ve been through so much, you know so much of the human spirit, where it can thrive and where it can fall. It is an honour to play for heart like your, to be accepted by you. So we don’t know when we will pass this way again, friends. Until then, may you fall on the side of luck, may you be surrounded by friends. And if this is not your luck, may the blessings find you in your solitude. We are deeply greateful for the hospitality that you’ve shown us this evening„.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii