Posts tagged ‘poezii’

Realitatea își face selfie

aerul se sufocă
de atâta râs artificial
are nevoie de respirație
naturală

alungate din gamă
sunetele aleargă după muzică
izbindu-se cu zgomot
în labirintul de sticlă al lumii

cu profiluri coafate
la photoshop
realitatea își face selfie
după selfie

doar poeziile se consumă
prozaic
în pustie

28 aprilie 2017 at 15:38 4 comentarii

„Spirală”

După câteva cărți de proză publicate în ultimul deceniu, iată și primul meu volum de poezie, „Spirală” publicat de Editura Excelsior Art Timișoara. Sunt bucuroasă și realmente emoționată 🙂

Corina Victoria Sein:

(…) O peisagistică atemporală predomină în acest volum. Flash-uri imagistice apar într-o oarecare discontinuitate, cu atât mai bine conturate astfel: „se îmbrăţişează / sălciile înfiorate de vânt / lumini curgătoare lucesc / în ochiul blând al nopţii / linii frânte / unghiuri destrămate / cu graţie se rotunjesc / în oglinzile lunii”
Imaginaţia autoarei este cu adevărat deosebită. Versurile sunt benefice, „solare vise”, de o luminozitate pozitivă. Uneori apar inovaţii precum „în ionatane amintiri/şi clipe pădureţe”/…/„furişe umbre”/„prin graţia de undelemn a alunilor…” (Aur vechi). (…)

Cartea va fi în librării la începutul lunii octombrie 2016. Vă așteptăm.

***

ACORD DE INVADARE
linişte deplină
nici fir de cântec nu se aude
în lumea de întuneric

doar troznetul încheieturilor
bătrânei pianine
traversează ere

se avântă în dans
prin trupul nopţii
sunete albe şi negre

sar ziduri vechi
luminează cotloane
invadează pieţe

bate ceasul
în turnul burgului
pustiu

sub capacul prăfuit al pianinei
îmbrăţişate în tăcere –
siluete albe şi negre

ECOU
trecuse prin noi
un val de lumină
târziu în noiembrie
când ploaia
se oprise
sub soarele palid
sub lacăt de neguri
trecuse şi plecase
mai departe
spre ape uitate
în care
– se spune –
se scufundaseră
mările sudului
CÂNTEC
din pierderi
se nasc zboruri

din goluri
răsar muguri

acorduri de sfere
din doruri –

petrecute de greieri
şi de un stol pelerin
dispărut în senin

din volumul „Spirală”, Nora Damian, Editura Excelsior Art, 2016

22 septembrie 2016 at 14:24 27 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 935.082 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.453 de urmăritori
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 935.082 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: