Posts tagged ‘potentaţii lumii’
„El Nino” şi clima financiară a planetei
„Of the 1%, by the 1%, for the 1%”
Până nu de mult se spunea că 20% din populaţia lumii deţine 80% din resursele ei. Un raport vehiculat de zeci de ani prin manualele de popularizare a tehnicilor de îmbogăţire folosite de marile campanii financiar-economice care circulă pe planetă prinzând-o într-un păienjeniş al reţelelor de succes. Ceva, normal, să zicem, socotit ca efect logic al unor mecanisme meritocratice. Laureatul premiului Nobel pentru economie din 2001, americanul Joseph E. Stiglitz, corectează mitul, însă, arătând că în America (modelul standard al drumului spre succes urmat, fireşte, de cel european) o mână de indivizi puternici și bogați , nu mai mult de 1%, au ajuns să impună politicienii și funcționarii superiori (tot cam 1% din populație) la toate nivelurile: național, de stat și local. Și pentru ca cercul bani-putere-bani să se închidă elegant, mai spune laureatul premiului Nobel, politicienii iau decizii care avantajează tot 1% din populație. Acesta este sfârșitul visului american. (http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/lacomia-si-alte-mituri-ale-succesului-154727.html)
*****
Lansată în altă parte a lumii, cu ani buni în urmă, ideea, singulară (deloc ideologică) susţinută şi faptic de vizionarul stat, miracol economic la acea vreme, că fără a ajuta ţările paupere nu va exista pace şi progres pentru nimeni pe glob, n-a avut nici un ecou. Ţara de care vorbesc e Japonia. Niciodată nu e târziu pentru o schimbare fundamentală de paradigmă, dar, având în vedere ce se-ntâmplă acum când politicile lăcomiei sunt pe punctul de a desfiinţa democraţia în chiar ţările exportatoare de democraţie, e greu de prevăzut ce curs vor lua lucrurile. Reducerea până aproape de extincţie a clasei de mijloc, odată cu pauperizarea socială generală şi dezechilibrul în care se scufundă alarmant, lumea, de la o zi la alta, economic are tot mai multe asemănări cu situaţia care a produs în anii ’90, exitul dictaturilor comuniste. În unele aspecte, depăşind-o. Fenomenului, pustiitor economic, identificat ca sursă a crizei mondiale, nu i s-a găsit, însă, leac. Studiile, încoronate, unele, cu premii Nobel pentru economie, referitoare la acest „El Nino” financiar provocat de derivatele bancare mondiale potenţial distrugătoare de economie, pare că n-au produs, încă, efecte practice. Acum un an, Peter Diamond, Dale Mortensen si Christopher Pissarides au câştigat Nobelul pentru Economie, cu studiul privind modul în care politicile afectează slujbele şi salariile. Iar în octombrie 2011, sunt premiaţi,Thomas Sargent şi Christopher Sims , alţi doi economişti americani din serie care au făcut fac un pas esenţial în cercetarea relaţiilor cauză-efect în macroeconomie privind măsurile de politică economică şi impactul lor asupra economiei reale. Şi atât.
*****
Lansată în altă parte a lumii, cu ani buni în urmă, ideea, singulară (deloc ideologică) susţinută şi faptic de vizionarul stat, miracol economic la acea vreme, că fără a ajuta ţările paupere nu va exista pace şi progres pentru nimeni pe glob, n-a avut nici un ecou. Ţara de care vorbesc e Japonia. Niciodată nu e târziu pentru o schimbare fundamentală de paradigmă, dar, având în vedere ce se-ntâmplă acum când politicile lăcomiei sunt pe punctul de a desfiinţa democraţia în chiar ţările exportatoare de democraţie, e greu de prevăzut ce curs vor lua lucrurile. Reducerea până aproape de extincţie a clasei de mijloc, odată cu pauperizarea socială generală şi dezechilibrul în care se scufundă alarmant, lumea, de la o zi la alta, economic are tot mai multe asemănări cu situaţia care a produs în anii ’90, exitul dictaturilor comuniste. În unele aspecte, depăşind-o. Fenomenului, pustiitor economic, identificat ca sursă a crizei mondiale, nu i s-a găsit, însă, leac. Studiile, încoronate, unele, cu premii Nobel pentru economie, referitoare la acest „El Nino” financiar provocat de derivatele bancare mondiale potenţial distrugătoare de economie, pare că n-au produs, încă, efecte practice. Acum un an, Peter Diamond, Dale Mortensen si Christopher Pissarides au câştigat Nobelul pentru Economie, cu studiul privind modul în care politicile afectează slujbele şi salariile. Iar în octombrie 2011, sunt premiaţi,Thomas Sargent şi Christopher Sims , alţi doi economişti americani din serie care au făcut fac un pas esenţial în cercetarea relaţiilor cauză-efect în macroeconomie privind măsurile de politică economică şi impactul lor asupra economiei reale. Şi atât.
*****
…Fiindcă de răspuns nu răspunde nimeni. Răul e tot acolo, încuibărit în legăturile financiar-clientelare ale statelor cu potentaţii lumii. Legături tenebroase, al căror sens îl detronează demult pe cel machiavelic, permit celor ce trec de un nivel de putere şi bogăţie să producă frecvent, prin leadershipul politic şi administrativ al statelor moderne din subordine, legi pentru uzul propriu. Liderii multor state de frunte par neputincioşi, în vreme ce o mână de oameni deţinători ai finanţelor lumii nu sunt departe de a o răsturna. Probabil cu ei înşişi şi băncile lor cu tot. Ceea ce nu-i împiedică să continue cursa. Mai ales că au identificat şi cauza: suprapopularea. Aşa stând lucrurile, de neînţeles suportul multor specialişti- (inclusiv autohtoni- cum altfel?) – oameni care deşi nu aparţin şi nici n-au vreo şansă să acceadă la paradisul celor 1%- socotesc socializarea pierderilor şi capitalizarea câştigurilor ca fiind ceva normal. Maleficul joc pare însă, c-a ajuns la scadenţă. Ca şi altă dată în istorie, Legile obiective, acelea nescrise şi neluate-n seamă, privite cu indiferenţă şi încălcate cu brutalitate, mai devreme sau mai târziu, intră pe rol. Totuşi, acum că lăcomia potentaţilor planetei a ajuns să mandateze viitorul lumii n-ar fi nevoie şi de un studiu aplicat asupra implicaţiilor ei globale? Cu luarea în considerare a efectului asupra oamenilor obişnuiţi atinşi de acelaşi microb? A celor care, fascinaţi de modelul 1 %, au intrat pe panta unui mod de viaţă iraţional? Consumând peste limită, n-au pus şi ei umărul la săltarea acestor jongleuri financiari la etajul patronilor planetei?
…Fiindcă de răspuns nu răspunde nimeni. Răul e tot acolo, încuibărit în legăturile financiar-clientelare ale statelor cu potentaţii lumii. Legături tenebroase, al căror sens îl detronează demult pe cel machiavelic, permit celor ce trec de un nivel de putere şi bogăţie să producă frecvent, prin leadershipul politic şi administrativ al statelor moderne din subordine, legi pentru uzul propriu. Liderii multor state de frunte par neputincioşi, în vreme ce o mână de oameni deţinători ai finanţelor lumii nu sunt departe de a o răsturna. Probabil cu ei înşişi şi băncile lor cu tot. Ceea ce nu-i împiedică să continue cursa. Mai ales că au identificat şi cauza: suprapopularea. Aşa stând lucrurile, de neînţeles suportul multor specialişti- (inclusiv autohtoni- cum altfel?) – oameni care deşi nu aparţin şi nici n-au vreo şansă să acceadă la paradisul celor 1%- socotesc socializarea pierderilor şi capitalizarea câştigurilor ca fiind ceva normal. Maleficul joc pare însă, c-a ajuns la scadenţă. Ca şi altă dată în istorie, Legile obiective, acelea nescrise şi neluate-n seamă, privite cu indiferenţă şi încălcate cu brutalitate, mai devreme sau mai târziu, intră pe rol. Totuşi, acum că lăcomia potentaţilor planetei a ajuns să mandateze viitorul lumii n-ar fi nevoie şi de un studiu aplicat asupra implicaţiilor ei globale? Cu luarea în considerare a efectului asupra oamenilor obişnuiţi atinşi de acelaşi microb? A celor care, fascinaţi de modelul 1 %, au intrat pe panta unui mod de viaţă iraţional? Consumând peste limită, n-au pus şi ei umărul la săltarea acestor jongleuri financiari la etajul patronilor planetei?
up-date: „modele de succes” şi aici: https://noradamian.wordpress.com/2010/03/12/valori-nationale-si-europene/
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii